Alexandru Mandy, un meşteşugar unic în peisajul cântecului românesc
Alexandu Mandy ocupă un loc cu totul special în istoria muzicii româneşti. Pe lângă faptul ca a fost un mare compozitor, Mandy a scris versurile la aproape toate compoziţiile sale.
Acest articol nu ar fi fost realizat fără sprijinul unor oameni deosebiţi. Aceştia sunt: Sergiu Cioiu (titlul acestui articol este extras din rândurile sale), Corina Chiriac, Margareta Pâslaru şi Sergiu Penhas Roll, nimeni altul decât fiul lui Alexandru Mandy. De asemenea, dorim să adresăm mulţumiri şi domnilor Marian Stere şi Cristian Moldovan pentru ajutorul oferit.
Domnul Sergio Penhas Roll,
fiul domnului Mandy, stabilit din 1977 în Toronto, ne-a permis să
preluăm un articol publicat în octombrie 2005, în ziarul Observatorul –
Toronto. Vă mulţumim domnule Penhas-Roll, pentru amabilitate. Puteţi
lectura articolul despre viaţa lui Alexandru Mandy aici.
În ordinea colaborării lor cu Alexandru Mandy, câţiva mari artişti ai
Românei, au avut amabilitatea să ne povestească despre colaborarea lor
cu Mandy. Aceştia sunt: Margareta Pâslaru, Sergiu Cioiu şi Corina Chiriac. Doamna Margareta Pâslaru, un prieten deosebit al Topului Românesc, ne-a susţinut şi de data aceasta, scriindu-ne despre colaborarea sa cu Mandy.
“Dacă la debutul
Festivalului Mamaia în 1963, Florin Bogardo m-a ales pentru a-i
interpreta piesa “Cum e oare?”. La ediţia urmatoare, din 1964, Alexandru
Mandy a fost acela care mi-a oferit piesa “Da!”. Interesant este faptul
că textele ambelor piese - pentru Bogardo şi Mandy – au fost scrise de
Madeleine Fortunescu. Atras de succesul interpretarii, Valeriu Lazarov
m-a filmat noaptea pe plajă şi în turnul celebrului Far din
Constanţa, regizând în acel spatiu îngust, la înaltime, bătut de vânt şi
ploi, un clip original pe măsura piesei cu inflexiuni spaniole, ”Da!”.
În anii ce au urmat, poetul-compozitor Alexandru Mandy m-a ales din nou
pentru creaţiile sale surprinzătoare pe atunci, cu tematica
îndrazneaţă, de pildă ”Glonte blestemat” pentru care am vibrat. M-a
solicitat şi pentru ”Cine doarme?”- inspirat de inundaţiile anului 1970.
Am interpretat emoţionanta lucrare pe scena teatrului “Lucia Sturza
Bulandra”; publicul era vădit mişcat la spectacolul dedicat ajutorării
sinistraţilor. Soliştii, actorii, întreaga distribuţie a participat
benevol. Era începutul unor iniţiative omeneşti, caritabile, care au
luat amploare ani mai târziu”.
Iată un alt moment în care s-a folosit muzica lui Mandy, un arc peste timp.
Dramatismul creatorului
Alexandru Mandy ajuns la maturitate, se asemăna cumva cu
romantismul visătorului Florin Bogardo, amândoi beneficiind de o
sensibilitate aparte, amândoi încredinţându-mi piese deosebite ca
factură, care apelau la timbrul glasului meu. Valoarea compozitorilor de
excepţie va fi apreciată şi în viitor.”
Domnul Sergiu Cioiu, alături de care Alexandru
Mandy a avut cea mai fructoasă colaborare, a avut amabilitatea să ne
ajute din nou. Artistul a scris câteva cuvinte despre maestrul Mandy.Despre casa Mandy.
“Povestea familiei lui
Alexandru Mandy este specială, puțin tristă, dacă mă gîndesc la
atmosfera de tandrețe și de entuziasm care domnea in casa din strada
Paleologu, unde am întîlnit pentru prima oară, intr-o seară obișnuită,
acest trio neobișnuit, dar atît de deschis, absolut adorabil, care m-a
inconjurat, de la început, cu atîta prietenie, cînd, împreună cu ei, eu
ascultam, pentru prima oară, Cîntecul vîntului… Tatăl,
autorul-compozitor, soția iubitoare, primul sprijin (dar și critic),
mama juniorului care, crescut în muzică și poezie, era deja legat de
lumea sunetelor și a cîntecelor. Căldura și bucuria erau molipsitoare,
iar prietenia era oferită cu incomparabilă generozitate, odată cu
cîntecele care ieșeau din șantierul acestui autor-compozitor, clocotind
de pasiune cînd se așeza la pian ca să ascultăm o nouă melodie — cu text
poetic (lucru primordial, pentru el… ca și pentru mine).
Am scris despre povestea
familiei că ar fi fost puțin tristă, pentru că nu-mi trecea prin minte,
atunci, că Mandy va rămîne singur, odată cu plecarea fiului (in dorința
acestuia de a se încerca pe sine insuși, vizavi de idealurile sale și în
raport cu lumea) ca și din motivul neașteptatei, implacabilei
dispariții a soției, o altă minune de om. Încercările vieții, insă, nu
l-au oprit pe Alexandru Mandy din drumul său de creator de frumos, de
făurar de CÎNTEC. Mandy a fost un autor care a oferit cîntece multor
cîntăreți deschiși acestui stil care se cerea mai degrabă ascultat decît
auzit. Cîntecele lui Mandy au, in primul rînd, menirea de a te face să
asculți și poate chiar să îți amintești că era vorba de un Decalog cu
tot ce nu ar trebui să
facem, un altul cu crezul omului in prietenie și în jocul pe față in
plină lumină (Cred), altele in care se omagiază o voce nemuritoare sau
un univers bogat, colorat, energizant (Glasul tău și Mersi Becaud), sau
al unui uriaș, făurar de minuni cioplite în piară, ori un omagiu adus
ințelepciunii bătrînilor care nu ar trebui ignorați, ori ai locului unde
ne-am născut și pe care-l purtăm pretutindeni cu noi, oriunde ne-am
afla (Triptic pentru Brâcuși; Bătrînii).
Nostalgia frumuseților
plaiului românesc, frumusețea romanței, puterea omului care creează,
viteza cu care ne mișcăm fără a observa esențialul, riscul unor meserii,
grija parinților pentru feciorul care dă un simplu examen de admitere,
sezoanele vieții, înțelepciunea copilului care apreciază în egală măsura
ziua ca și noaptea, invîrtirea in care suntem purtați pe spinarea
pămîntului, statornicia unor caractere care se împotrivesc valurilor sau
forța naturii cu care omul este obligat să coabiteze, tot ce ne
inconjoară, tot ce ne poate influența… sunt oglindiri transformate și
topite în bucăți de viață, invelite cu grijă în cîntec și poezie, cu o
simplitate trudită, greu de gasit, și cu o inspirată melodicitate și o
bogație armonică, in care ritmul subliniază o metaforă nepretențiosă,
dar care nu e la îndemîna oricui.
Aș zice că Mandy este un
meșteșugar unic in peisajul cîntecului românesc, un artizan valoros ale
carui cîntece vor rămîne în ceea ce este patrimoniul muzicii ușoare
românești”.
Vă redăm aici un articol excepţional despre Alexandru Mandy, publicat de Sergiu Cioiu, pe 17 decembrie 2005, în ziarul Observatorul – Toronto.Doamna Corina Chiriac a avut amabilitatea de a ne scrie câte ceva despre colaborarea sa cu Mandy.
“Regretatul Alexandru Mandy a
fost un mare textier şi compozitor. Din păcate, nu am lucrat mult cu
maestrul Mandy. Cred ca i-am cântat vreo 3 piese, care au apărut pe un
album de autor, lansat de Electrecord prin’81 sau ’82. Este vorba despre
piesele “Îţi mulţumesc”, “Glasul tău” şi “Sub un petec de cer”. Aceste
piese fuseseră iniţial interpretate de Mihaela Mihai şi Sergiu Cioiu.
Sunt piese grele, ofertante, cu nişte versuri extraordinar de
emoţionante. Am mai colaborat cu maestrul Mandy în calitate sa de
textier ale unor piese compuse de regretatul Mişu Iancu. Din păcate,
dincolo de cealaltă parte a marii cortine, aşa cum spunea poetul Lucian
Blaga, sunt mai mulţi oameni cu care am lucrat decât mai sunt astăzi
aici”.
Marian Stere, textier, interpret şi redactor la
Radio România Internaţional, ne-a ajutat mult la acest articol, în
special cu găsirea unor titluri de piese şi interpreţi. La rugămintea
noastră, Marian Stere a scris câteva rânduri despre Mandy.
“Privind, din ce în ce în ce
mai stupefiat, la tot ceea ce se întâmplă în preajma mea, deseori îmi
vine în minte titlul unui cântec – pe care l-a compus demult, parcă în
altă eră planetară, Alexandru Mandy: „Greu se mai fac oamenii, oameni”.
Sigur că fiecare etapă, fiecare „eră” existenţială umană are răbufnirile
ei – altfel nu-mi explic de ce atâtea mari nume ale muzicii uşoare au
îmbrăţişat această piesă: Mihaela Mihai, Ioana Negriloiu, Mirabela
Dauer, Dida Drăgan… Mesajul e clar. De fapt cam aşa ar trebui să fie
muzica adresată sufletului uman: cu mesaj încărcat de emoţie, de
frumuseţe (cel puţin de la Arghezi încoace, am înţeles că şi urâtul are o
estetică aparte) şi de Substanţă. Compozitorul Alexandru Mandy nu a
fost pentru mine, ascultătorul său, un creator de şlăgărele simpatice de
fredonat pe litoral, ci mai degrabă, UN POET AL CUVÂNTULUI CÂNTAT.
Muzica sa nu este foarte uşor de interpretat, dar nici nu este scrisă
pentru urechi simpliste. Nici Brahms, nici Enescu, nici Bach nu sunt
chiar pentru oricine. Aşa cum se întâmplă şi în cazul unui alt LORD al
muzicii româneşti, Florin Bogardo, fiecare cântec „mandyan” poate fi
sculptat în coli de piatră, pentru ca mai apoi, orice copil, prin
puterea purităţii sale sufleteşti, să construiască basoreliefuri,
aranjând dalele acestor cântece în orice formă şi în orice ordine
doreşte. Oricare ar fi ordinea sau forma, ÎNTREGUL operei componistice
este sortit să însoţească rasa umană în forma sa de până la ultima-i
răsuflare. Dacă vreo generaţie, de peste mii şi mii de ani, va găsi
aceste dale, va putea să descifreze, printr-o genială viitoare metodă,
toată sensibilitatea, frământarea, zbuciumul, adevărul şi raţiunea
prezentului nostru. Urmaşii noştri planetari vor şti că au fost pe aici,
cu mii şi mii de ani în urmă, o „Coloană fără de sfârşit”, o „Poartă a
sărutului”, o „Masă a Tăcerii”, că aici au dăltuit în eter şi în piatră
Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi, că pe aceste meleaguri au existat
„Un grai, o vatră, un izvor”, că specia noastră se numea „Oameni” şi că
aceasta, prin „O simplă întâmplare” avea câte un „Glonte blestemat”
împotriva semenilor săi…
… iar acum, la ceas de
amintiri, privim către Cer, acolo unde au plecat să compună şi să cânte
din ce în ce mai mulţi. Şi coborând privirea către Pământ, vedem din ce
în ce mai multe cruci printre care suspină doar „Cântecul vântului”…”
Alexandu Mandy, pe numele său adevărat Armand Abram
Penchas, s-a născut la Craiova şi a urmat cursurile liceului “Fraţii
Buzeşti” din acelaşi oraş.În perioada 1935-1940, Alexandru Mandy a urmat cursurile Facultăţii de Farmacie din Bucureşti, pe care a absolvit-o cu brio.
La vârsta de 20 de ani, pe când frecventa cenaclul poetei Elena Farago, Mandy a făcut o mare pasiune pentru operele sculptorului Constantin Brâncuşi. În timp ce era student la Farmacie, i-a cunoscut pe Nicolae Plopşor şi Vasile Paleolog
care au fost impresionaţti de talentul său de poet. Paleolog l-a dus pe
Mandy la Târgu-Jiu să vadă operele lui Brâncuşi. Peste ani de zile,
Mandy a compus “Tripticul Brâncuşi” (“Coloana fără sfârşit”, “Masa
tăcerii”, “Poarta sărutului”), o serie de trei cântece interpretate de Sergiu Cioiu,
dedicate operelor marelui sculptor. “Tripticul Brâncuşi” a fost filmat
pentru televiziune, în regia lui Paul Urmuzescu. În interviul din
Jurnalul Naţional (din 25 octombrie 2004), Alexandru Mandy a declarat:
“M-au coplesit (sculpturile lui Brâncuşi n.n.). Brâncuşi
nu sculpta lucruri pe care să le poţi înţelege, ci doar sensul lor. Prin
asta îţi crea nişte sentimente grozave”.Mandy a avut un cult şi pentru Maria Tănase – Pasărea Măiastră a cântecului românesc, căreia i-a dedicat piesa “Glasul tău” (una dintre piesele sale de referinţă). În octombrie 1940, a debutat în oraşul natal, unde a organizat, regizat şi compus “Pour vous, madame” un foarte apreciat spectacol de revistă în două acte. Libretul a aparţinut lui Alexandru Assan (Sandu Sanft). Fiind evreu, în timpul celui de-al doilea război mondial, compozitorul a purtat steaua galbenă, a fost concentrat la muncă şi a fost deportat în Transnistria.
În 1946, după război, Alexandru Mandy a revenit la Craiova unde a realizat nişte spectacole de revistă.
În perioada 1950-1952, Alexandru Mandy a fost director de studii la Institutul de Teatru şi Film “I.L.Caragiale” din Bucureşti.
În perioada 1955-1962, compozitorul a lucrat ca farmacist la Fabrica de medicamente nr.1 din Bucureşti.
În perioada 1962-1974, Mandy a lucrat la Combinatul Fondului Plastic din Bucureşti, ca şef al Secţiei de culori de pictură.
În anul 1974, compozitorul a ieşit la pensie şi s-a dedicat în totalitate muzicii şi versurilor.
Alexandru Mandy a debutat oficial în muzica uşoară, în anul 1956, cu melodia “Noapte bună”, pe textul lui Eugen Mirea şi în interpretarea solistei Gigi Marga.
După o interdicţie de câţiva ani, compozitorul participă la Festivalul Mamaia’64 cu piesa “Da” (text: Madeleine Fortunescu), devenită cunoscută în interpretarea Margaretei Păslaru.
Consacrarea definitivă are loc la Festivalul Mamaia’66, cu compoziţiile “Cântecul vântului” şi “Glasul tău”, în interpretarea lui Sergiu Cioiu. Ambele piese au devenit mari şlagăre.
Sergiu Cioiu şi Mihaela Mihai au fost interpreţii preferaţi ai compozitorului, cărora le-a încredinţat multe piese de referinţă.
Colaboararea dintre Alexandru Mandy şi Sergiu Cioiu s-a dovedit a fi extraordinar de reuşită. Sergiu Cioiu a interpretat peste 25 de piese semnate Alexandru Mandy.
Mihaela Mihai a interpretat peste 15 compoziţii ale lui Alexandru Mandy. Iată ce s-a scris despre colaborarea cu Mihaela Mihai, într-un articol despre Alexandru Mandy, din Jurnalul Naţional (numărul din 25 octombrie 2004):
“Compozitorul nu a scris niciodată la
comandă, cu o singură excepţie: Mihaela Mihai, care l-a rugat într-o zi
să-i facă o melodie prin care ea sa le poată spune oamenilor de ce
cântă. Aşa a iesit “Sub un petec de cer”. Aceleiaşi cântăreţe i-a dat
Mandy melodia “Tudore”, pe care Mihaela a cântat-o dumnezeieşte. Mandy
şi-a imaginat cum poate o româncă să iubească la nebunie un bărbat.
Numele bărbatului este Tudor pentru că în “tu” şi “dor” se cuprinde
toată dragostea pătimaşă pe care femeia o are pentru cel pe care-l
aşteaptă.”
În anii’70 şi ‘80, Cornel Constantiniu a interpretat cu mare succes, o serie de piese deosebite din creaţia lui Mandy.Alţi artişti care au interpretat piese de Mandy au fost: Aurelian Andreescu, Anda Călugăreanu, Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Luminiţa Dobrescu, Marcela Frăţilă, Liana Lungu, Gigi Marga, Mihaela Runceanu, Marina Scupra, Doina Spătaru, Doina Stănescu, etc.
Piese precum “Glasul tău”, “Greu se mai fac oamenii oameni”, “Masa Tăcerii”, “Poarta sărutului” sau “Sub un petic de cer” au făcut parte din repertoriul unor interpreţi debutanţi care s-au lansat pe scena de la Festivalul de la Mamaia sau Cerbul de Aur de la Braşov. Dorin Anastasiu, Mihai Constantinescu, Cornel Constantiniu, Dida Drăgan, Angela Similea sau Doina Spătaru, au debutat cu piese scrise de Mandy.
Puteţi viziona aici câteva părţi cu unul dintre ultimele interviuri date de domnul Mandy pe 14 mai 2004.
De asemenea, un alt interviu din 2004, îl puteţi citi pe pagina Jurnalului Naţional
Iată o trecere în revistă a discografiei, distincţiilor şi compoziţiilor inegalabilului Alexandru Mandy.
Albume de autor
Sergiu Cioiu (Electrecord 1967, EDC 827) – single
Melodii de Alexandru Mandy (1971, Electrecord, EDD 1312)
Melodii de Alexandru Mandy (1974, Electrecord, EDC 10384) – single
Melodii de Alexandru Mandy (1982, Electrecord, ST EDE 02011)
Premii şi distincţii
1969 – Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicilogilor din România pentru piesa “Coloana fără sfârşit”
1970 – Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicilogilor din România pentru piesa “Sub un petec de cer”
1976 – Menţiune pentru piesa “Apa trece, pietrele rămân”, în cadrul Festivalului Cântecului pentru Tineret
1984 – Premiul Uniunii Scriitorilor pentru piesa “Te apăr şi te cânt, patria mea”, în cadrul Festivalului Cântecului Ostăşesc
2000 – Premiul de Excelenţă oferit de Asociaţia Naţională a Interpreţilor şi Ansamblurilor Artistice din România
2000 – Premiu de excelenţă în cadrul celei de-a XXX-a ediţii a Festivalului de la Mamaia
2001 – Premiul de Excelenţă oferit de Ministerul Culturii şi Cultelor din România
2002 – Diplomă de onoare, în cadrul Galei Muzicii Uşoare Româneşti “O zi printre stele”, organizată de Ministerul Culturii si Cultelor din România
2004 – Ordinul “Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categora B – Muzică”. Distincţie oferită, de către Preşedintele României, pe 22 martie 2004.
Diplomă pentru întreaga activitate din partea revistei “Actualitatea muzicală”
Diploma de excelenţă “Iosif Sava” din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România
Participări la Festivalul de la Mamaia
Mamaia 1964
“Da” (text: Madeleine Fortunescu; interpret: Margareta Pâslaru / Nicolae Niţescu)
Mamaia 1966
“Cântecul vântului” (interpret: Sergiu Cioiu) – Premiul Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Constanţa“Glasul tău” (interpret: Sergiu Cioiu)
Mamaia 1969
Secţiunea Creaţie – Lucrări inedite:
“N-am ştiut” (muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy; interpret: Doina Badea) – Premiul III
Secţiunea Interpretare – Patru artişti debutanţi au participat la secţiunea “Interpretare” cu piese de Alexandru Mandy. Aceştia au fost:
Dorin Anastasiu (“Merci, Becaud”) – Premiul I
Sergiu Cioiu (“Masa tăcerii”) – Premiul III
Angela Similea (“Glasul tău”)
Doina Spătaru (“Poarta sărutului”) – Menţiune
Mamaia 1971
Secţiunea Creaţie: “Primul loc pe pământ” (interpret: Sergiu Cioiu) – Menţiune
Secţiunea Interpretare – Trei artişti debutanţi au participat la secţiunea “Interpretare” cu piese de Alexandru Mandy. Aceştia au fost:
Cornel Constantiniu (“N-aţi văzut o fată?”) – Premiul I
Dida Drăgan (“N-am ştiut” – muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy) – Premiu I
Mihai Constantinescu (“Sub un petec de cer”)
Mamaia 1972
“Fabula veche” (muzică: Sergiu Mandy; text: Alexandru Mandy; interpreţi: Mihaela Mihai & Sergiu Mandy / Olimpia Panciu & Mihai Constantinescu)
Mamaia 1974
“Cine-aş fi” (muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy; interpreţi: Cornel Constantiniu / Mihaela Mihai) – Menţiune
Mamaia 1975
“Cum să uit” (muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy; interpreţi: Corina Chiriac / Clara Anton)
“Pe cuvântul meu” (interpreţi: Cornel Constantiniu / Mihaela Mihai)
Mamaia 1976
“Casa mea” (muzică: Florin Bogardo; text: Alexandru Mandy; interpreţi: Margareta Pâslaru / Sergiu Cioiu)
Mamaia 1984
“Ascultă” (interpret: Cornel Constantiniu)
Mamaia 1988
“Măiastră” (interpret: Liana Lungu)
Mamaia 2000
Premiu de excelenţă
Participări la Festivalul “Melodiile anului”
Melodii’81
“Ce linişte” (interpret: Liana Lungu)
Melodii’82
Secţiunea “Din melodiile anului 1982”:
“Cântec pentru mama” (muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy; interpret: Stela Enache / Mirela Voiculescu)
Secţiunea “Lucrări în primă audiţie”:
“Nimic nu cade din cer” (interpret: Cornel Constantiniu)
“Povestea valsului” (muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy; interpret: Eva Kiss) – Premiul juriului
Melodii’83
Secţiunea “Piese lansate în 1983”:
“Povestea valsului” (muzică: Mişu Iancu; text: Alexandru Mandy; interpret: Eva Kiss)
Secţiunea “Lucrări în primă audiţie”:
“Să nu uiţi” (interpret: Cornel Constantiniu)
“Veniţi pe strada cu copii” (interpret: Marina Scupra) – Premiul I
Iată o listă cu creaţiile lui Alexandru Mandy (selectiv).Cu mici excepţii, toate textele pieselor au fost scrise de Alexandru Mandy.
“Acum” – Mihaela Mihai / Gina Pătraşcu
“Anotimpuri” – Liana Lungu
“Apa trece, pietrele rămân” – Mihaela Frăţilă / Corina Chiriac
“Ascultă” – Cornel Constantiniu
“Aş da orice” – Aurelian Andreescu
“Bătrânii” – Anda Călugăreanu
“Bucureştiul de ieri şi de azi” – Gică Petrescu
“Când vei veni lângă mine” – Aurelian Andreescu / Ion Mălai
“Cântec de iubire” – Cornel Constantiniu
“Cântec pentru bradul meu” – Mihaela Mihai
“Cântecul” – Stela Enache
“Cântecul vântului” – Sergiu Cioiu / Trio Alpin
“Ce linişte” – Liana Lungu
“Cine doarme?” – Margareta Pâslaru
“Coloana fără sfârşit” – Sergiu Cioiu
“Cred” – Sergiu Cioiu
“Cumpăna” – Mihaela Mihai
“Da” (text: Madeleine Fortunescu) – Margareta Pâslaru / Nicolae Niţescu
“De-ar şti cât mai târziu” – Sergiu Cioiu / Mihaela Mihai
“De ce?” – Sergiu Cioiu / Victor Brătulescu
“Decalogul” – Mihaela Mihai
“Drum şi dor” – Sergiu Cioiu
“După ploaie” – Mihaela Oancea
“E dansul” – Cornel Constantiniu
“E bine!” – Anda Călugăreanu
“Ei vor fi” – Cornel Constantiniu
“Eu ştiam că ai să vii” – Gigi Marga
“Facerea lumii” – Sergiu Cioiu
“Gata” – Liana Lungu
“Glasul tău” – Sergiu Cioiu / Mihaela Mihai / Angela Similea / Ruxandra Ghiaţă / Corina Chiriac / Georgeta Mihalache
“Glonte blestemat” – Margareta Pâslaru
“Greu se mai fac oamenii oameni” – Mihaela Mihai / Dida Drăgan / Ioana Negriloiu / Mirabela Dauer / Tiberiu Nemeth
“Ierusalim” – Mihaela Mihai
“Îţi mulţumesc” – Sergiu Cioiu / Mihaela Mihai / Corina Chiriac / Luciana Radu
“Lasă-mă aici” – Sergiu Cioiu / Cornel Constantiniu
“Masa tăcerii” – Sergiu Cioiu / Luminiţa Dobrescu / Doina Spătaru / Ruxandra Ghiaţă
“Măiastră” – Liana Lungu
“Merci, Becaud” – Sergiu Cioiu / Dorin Anastasiu
“Mi-ai spus” – Sergiu Cioiu
“N-aţi văzut o fată?” – Sergiu Cioiu / Cornel Constantiniu
“Ne grăbim” – Cvintetul “Luchian”
“Nimic nu cade din cer” – Cornel Constantiniu
“Noapte albă” (text: Eugen Mirea) – Gigi Marga
“Nu, nu-mi vorbi” – Liana Lungu
“Nu pot uita” – Liana Lungu
“Nu stingeţi stelele” – Mihaela Mihai / Mirabela Dauer
“O simplă întâmplare” – Mihaela Runceanu
“Omul meu” – Sergiu Cioiu
“Noapte şi zi” – Sergiu Cioiu
“Pâmântul” – Mihaela Mihai / Sergiu Cioiu / Liana Lungu
“Pe cuvântul meu” – Sergiu Cioiu / Cornel Constantiniu / Mihaela Mihai / Doina Stănescu
“Pentru cine?” – Sergiu Cioiu
“Peştişorul argintiu” – Sergiu Cioiu
“Poarta sărutului” – Sergiu Cioiu / Doina Spătaru / Ana Lăcătuşu / Cornel Constantiniu
“Poate” – Sergiu Cioiu / Aquilina Severin / Mihaela Runceanu
“Primul loc pe pământ” – Sergiu Cioiu
“Roata feciorilor” – Doina Spătaru
“Romanţa romanţei” – Sergiu Cioiu / Luminiţa Dobrescu / Doina Spătaru / Luciana Radu / Norina Alexiu
“Să nu uiţi” – Cornel Constantiniu
“Sărbătoare” – Cornel Constantiniu
“Sorcova” – Mihaela Mihai
“Sub un petec de cer” – Mihaela Mihai / Mihai Constantinescu / Corina Chiriac / Liana Lungu
“Şi totuşi” – Sergiu Cioiu
“Toamna” – Mihaela Mihai / Dorin Anastasiu / Luciana Radu
“Tudore” – Mihaela Mihai / Mirabela Dauer / Adina Stoenescu
“Unde mi te-ai dus” – Sergiu Cioiu
“Venise vremea” – Sergiu Cioiu
“Veniţi pe strada cu copii” – Marina Scupra
“Visăm” – Anda Călugăreanu
“Zilele care s-au dus” – Doina Stănescu
Textier (selectiv)Am consultat pentru acest articol şi publicaţiile:
“Atunci” (muzică: Mişu Iancu) – Corina Chiriac
“Casa mea” (muzică: Florin Bogardo) – Margareta Pâslaru / Sergiu Cioiu / Florin Bogardo / Stela Enache
“Cântec pentru mama” (muzică: Mişu Iancu) – Stela Enache / Mirela Voiculescu
“Ce-ar fi dacă” (muzică: Sergiu Cioiu; text: Ioana Diaconescu şi Alexandru Mandy) – Sergiu Cioiu
“Cine-aş fi” (muzică: Mişu Iancu) – Cornel Constantiniu / Mihaela Mihai
“Cum să uit” (muzică: Mişu Iancu) – Corina Chiriac / Clara Anton / Mihaela Runceanu
“Fabula veche” (muzică: Sergiu Mandy) – Mihaela Mihai & Sergiu Mandy / Olimpia Panciu & Mihai Constantinescu)
“N-am ştiut” (muzică: Mişu Iancu) – Doina Badea / Dida Drăgan / Angela Similea
“Povestea valsului” (muzică Mişu Iancu) – Eva Kiss
“Sfioasă primăvară” (muzică: Mişu Iancu) – Cornel Constantiniu
“Vorbe de iubire” (muzică: Mişu Iancu) – Corina Chiriac
“Parada muzicii uşoare” de Edmond Deda, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din Republica Socialistă România, Bucureşti, 1989
“Meridianele cântecului” de Daniela Caraman-Fotea, Editura Muzicală, 1989
Wikipedia
Autor: Mircea Nicolau
Sursa:
http://www.topromanesc.ro/alexandru-mandy-un-mestesugar-unic-in-peisajul-cantecului-romanesc/



.jpg)





Dumnezeu sa-l odihneasca ,a fost un compozitor excelent ,nush daca vom mai avea vreodata ca cei ca el ,transmiteau dragoste,iubire ,ti-era drag sa-i asculti cantecele lor ,de fapt eu le acult si acum
RăspundețiȘtergere