.jpg)
A murit Naarghita, artista cu suflet indian
Fotografii din Ediţia de Colecţie Naarghita, din data de 11 iunie 2007.
Naarghita, pe numele său real Maria Amarghioalei, s-a născut pe 14 ianuarie 1939 în judeţul Vrancea. Iubitoare a muzicii şi a coregrafiilor din filmele indiene, Naarghita s-a specializat pe acest repertoriu şi a devenit cunoscută atât în România, cât şi în lume.
Naarghita, supranumită "Cenuşăreasa din Vrancea", a studiat la Palatul Pionerilor din Bucureşti (actualul Palat al Copiilor), apoi a intrat în baletul teatrului de revistă "Constantin Tănase", luând în paralel şi lecţii de canto.
După ce a urmărit pelicula indiană "Vagabondul", în regia lui Raj Kapoor, Naarghita a început să manifeste interes faţă de cultura indiană. Românca a învăţat toate cântecele de pe coloana sonoră a filmului, pe care l-a urmărit de 50 de ori, iar apoi s-a înregistrat pe un magnetofon cântând respectivele melodii, rostind cuvintele indiene după cum se aud.
Ulterior, Amarghioalei învaţă limba hindi prin corespondenţă şi începe să strângă melodii, filme şi veşminte tradiţionale indiene. Tot în această perioadă, cântăreaţa şi-a ales şi pseudonimul care a făcut-o celebră, Naarghita (care se scrie şi Narghita). Naarghita este un joc de cuvinte, însemnând în indiană atât "cântul spiritului etern", cât şi "cântecul tulpinii de lotus". Întrebată la un moment dat de unde vine pseudonimul său, Naarghita a răspuns cu umor: "Există Harghita, există Marghita (n.r. oraş în Bihor), m-am găndit să existe şi Narghita".
În anii `60-`70, o tânără din Pufeşti, judeţul Vrancea, cucerea România şi chiar întreaga lume. Se numea Maria Amarghioalei, dar a devenit o legendă sub numele de Naarghita. Cu voce de aur, dar şi cu mişcări ale corpului pe care orice indiancă adevărată le-ar fi invidiat, cântăreaţa a impresionat prin talentul ei desăvârşit.
În 1967, avea să fie remarcată de Indira Gandhi, pe atunci premier, într-o vizită oficială în România. Şi i-a propus, cu acordul lui Nicolae Ceauşescu, să meargă în India. Un vis care avea să devină realitate pentru timida moldoveancă. Însă în 1976, totul avea să se termine.
"Visez să ajung din nou in India, să-mi aduc cântece noi. N-am mai văzut India din 1976, când mi s-a spus că doamna Ceauşescu ar fi zis că nu mai pot pleca afară, nefiind măritată. Spunea că sunt o valoare şi nu trebuie să mi se dea posibilitatea de a mă pierde prin alte părţi. Să aduc bani in ţară, că teatrele sunt sărace. Să cânt şi geamparale, dacă e nevoie...", a declarat cântăreaţa în 2007, pentru ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional.
În 1980, Naarghita dispărea din atenţia publicului. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat cu frumoasa interpretă de cântece indiene. Mulţi credeau că a fugit din ţară, alţii că a murit. Însă, tânăra avea nevoie de reculegere după moartea mamei ei. Aşa că nu a mai ţinut concerte. Tot în 2007, vedeta mărturisea că vrea să urce din nou pe scenă. Vocea nu a părăsit-o şi nici măcar mişcările corpului nu au trădat-o.
"Încerc să revin în viaţa publică cu emoţii. Sunt mult mai mari decât la debut. A apărut un public nou, au venit generaţii care nu mă cunosc, dar există încă atâţia oameni, unii chiar foarte tineri, care mi-au rămas fideli mie şi muzicii mele. Vreau să cânt din nou. Vocea e la fel de bună ca în urmă cu 20 de ani. Am făcut exerciţii în toată această lungă vreme", a completat Naarghita.
De-a lungul carierei, Naarghita a scos şapte albume, apărând pe multe alte compilaţii cu melodii indiene.
O scrisoare deschisă
Cea care a fost odată (şi, se pare, incă va mai fi) purtătoarea căntecului regilor - Naarghita - şi-a deschis sufletul intr-o scrisoare, pe care o publicăm integral."Dragi prieteni, vă scriu aceste căteva rănduri pentru a inţelege mai bine cine este Naarghita. S-au vehiculat de-a lungul timpului atătea poveşti despre ea, unele reale, altele inventate, incăt trebuia să lămurim lucrurile. M-am născut la 14 ianuarie 1939, in comuna Pufeşti - Vrancea, in locuri de baladă, cum spunea un ziarist pe vremuri. La botez, părinţii mi-au dat numele Maria, poate cel mai frumos nume al lumii creştine. Din locurile natale nu am deloc amintiri, pentru că le-am părăsit cănd eram foarte, foarte mică. Părinţii mei s-au despărţit cănd aveam trei ani şi mama a plecat pentru totdeauna din casa familiei tatălui meu, Ioan Amarghioalei. Femeie tănără şi hotărătă, mama Aneta s-a intors in casa ei părintească, aflată intr-un sat apropiat. Tradiţiile familiei nu erau prea generoase cu gestul mamei şi atunci ea m-a incredinţat părinţilor ei, familia Vasile Ionel, şi a plecat la Bucureşti să-şi găsească un rost, un loc de muncă. Tatăl meu a rămas in sat cu fratele meu. Ne-am instrăinat. Nu i-am cunoscut decăt la maturitate. Bunicii mei veniseră din 1916 in Moldova, refugiaţi din ţinutul Trei scaune; ţărani ardeleni bogaţi, dar avănd o familie cu 18 copii."
ROCHII DE PRINŢESĂ DIN HĂRTIE. "Copilăria mea, la vărsta aceea mică, a fost un basm frumos şi fără griji petrecut printre foarte mulţi verişori din neamul mamei, tutelaţi de bunica Reveica, un fel de Sfănta Vineri, bună şi dreaptă, şi neobosită. Am fost dintotdeauna atrasă de căntec, de dans, evadănd mereu intr-o lume cu zăne şi prinţese. Doamne, cătă hărtie creponată cumpăra bunica pentru a-mi face eu «rochii lungi de prinţesă», cu care defilam prin satul Domneşti pe toate ulicioarele ca să mă vadă toată lumea… Mergeam la şcoală alături de căţiva copii de vărste diferite, eu fiind cea mai mică. Eram atentă la tot ce se preda. Spuneam mereu «ştiu eu», pentru că aveam răspuns la toate intrebările invăţătoarei. A venit războiul. Am amintiri extraordinare din acea vreme, timp in care cona-cul Mavrocordaţilor, cumpărat de moşii mei, a fost ocupat cănd de nemţi, cănd de ruşi. Ele se vor regăsi in cartea mea autobiografică, pe care sper s-o public in primăvara lui 2009."
CAP DE FAMILIE. "In august 1948, cănd aveam vreo nouă ani, Dumitru, soţul mamei, m-a adus la Bucureşti. Din clipa aceea nu m-am mai intors la rudele familiei mamei sau tatălui. Niciodată. Intram in lumea Capitalei, nouă pentru mine, foarte diferită de cea din sat. M-am ocupat incă de pe atunci de «viaţa mea». Am urmat cursuri de dans, de muzică la Palatul Pionierilor. Mama lucra sporadic la Cooperativă şi cănd tatăl vitreg s-a prăpădit, eu am rămas «cap de familie». Condiţie asumată pănă la moartea mamei, astfel incăt ea să nu simtă vitregiile vieţii, neavănd vreun alt sprijin. Fiind mai tot timpul plecată in turnee, presupun că mama a intreţinut, sporadic, relaţii cu rudele din partea familiei ei.
Naarghita s-a născut mult mai tărziu, in anul 1956. Moment crucial care mi-a schimbat destinul şi biografia. Văzusem fascinată la cinema filmul «Vagabondul» şi am descoperit că pot cănta căntecele din film precum căntăreţele de acolo. M-am apucat să invăţ limba hindi şi să exersez. Intre timp am fost angajată la Teatrul Constantin Tănase, in corp-ansamblu. Acolo mi-am luat inima in dinţi şi am propus să cănt un căntec indian. Succesul a fost mult, mult peste aşteptările mele. Mi-am construit cu grijă acest personaj cu numele Naarghita (care s-ar traduce căntecul regilor), m-am identificat cu el peste 4 decenii. Am devenit, pentru o vreme, chiar ambasadoarea căntecului indian in lume…
Totul s-a derulat rapid ca o avalanşă de miracole. Drumul ales de mine m-a purtat pe aproape tot globul pămăntesc. Am cunoscut oameni minunaţi, mari artişti ai lumii. M-au aplaudat milioane de oameni. Dar viaţa nu e un basm fără sfărşit. Brusc, ieşirile peste hotare mi-au fost interzise. Apoi s-a imbolnăvit mama. In 1987 m-a părăsit pentru totdeauna, după o boală lungă, care ne-a secătuit toate resursele. Asta m-a distrus complet sufleteşte. Plecarea ei venea după pierderea unor alte persoane extrem de importante pentru viaţa şi cariera mea. N-am mai avut puterea de a cănta! Nu am considerat niciodată că merit mai mult decăt alţii din partea soartei. Nu mi s-a urcat gloria la cap. Dar in momentul acela mi-a fost foarte greu şi m-am rupt complet de lume, am evitat toate contactele. După decembrie ’89 se schimbau atătea in jurul meu, n-a fost greu să dispar in anonimat. Simţeam nevoia de linişte, de reculegere, de evaluare a vieţii mele care trecuse cu mine, pe lăngă mine, ca un iureş de lumini şi ovaţii. Traiul a devenit foarte scump. Fără pensie, fără carte de muncă, fără asistenţă medicală, aşa cum s-a intămplat cu toţi aşa-zişii «liber-profesionişti» din Romănia dinainte de ’89, oricăt de celebri ar fi fost ei. O prietenă foarte bună zice in glumă că sunt «cea mai săracă celebritate din lume», in afara drepturilor omului, fără a beneficia nici de «pielea de măgar a statului», in visteria căruia au curs sume uriaşe de dolari din contractele mele din ţară şi din afara graniţelor. Nu m-am plăns nicăieri, nimănui. Constat doar."
VOCEA E LA FEL DE BUNĂ. "Datorită unor vechi şi buni prieteni, iată-mă acum renăscănd. După 18 ani de tăcere pioasă, fără căntecele mele, fiindu-mi aproape doar discurile cu muzică clasică. Incerc să revin in viaţa publică cu emoţii. Sunt mult mai mari decăt la debut. A apărut un public nou, au venit generaţii care nu mă cunosc, dar există incă atăţia oameni, unii chiar foarte tineri, care mi-au rămas fideli mie şi muzicii mele. Vreau să cănt din nou. Vocea e la fel de bună ca in urmă cu 20 de ani. Am făcut exerciţii in toată această lungă vreme. In dans, trupul mă ascultă la fel de bine. Visez să ajung din nou in India, să-mi aduc căntece noi. Caut sponsori. M-am pus pe treabă. Alcătuiesc acum un album cu fotografii şi scriu o carte autobiografică pe care vreau s-o ofer publicului. De aceea ii rog pe doamnele şi domnii din mass-media să-mi lase răgazul de care am nevoie, să nu mă preseze cu intrebări, să nu dea curs balivernelor care apar pe ici pe colo, din gura unor persoane care vor să devină şi ele celebre peste noapte, asociindu-şi «amintirile din copilărie» cu ale mele. Maria este o femeie obişnuită şi Naarghita este un personaj inventat de ea. Cu măna pe inimă promit că voi sta la dispoziţia presei cu orice amănunt, incepănd cu primăvara lui 2008. Vă rog, respectuos, ţineţi cont de dorinţa mea de a scrie in linişte şi de a pregăti un mare concert, intr-o sală care să-i cuprindă pe toţi prietenii mei. Fac efortul să fiu optimistă şi muncesc pe rupte".
CORECTITUDINE. "La TVRMEDIA se pregăteşte in momentul de faţă de Ioana Bogdan şi Andrei Enescu un DVD cu filmări din Arhiva TVR, realizate cu mai mulţi ani in urmă pe platourile Televiziunii Romăne. Sperăm că va fi lansat peste 2-3 luni. Credinţa mea este că mă veţi inţelege. Am fost tratată in multe ţări ca o mare vedetă, dar nu mi-a plăcut niciodată vedetismul. Simt că mai am de spus oamenilor incă multe lucruri frumoase şi adevărate.
Vă mulţumesc şi vă iubesc! Chiar dacă par patetică sau desuetă, cum m-a atenţionat cineva zilele trecute, eu cred cu tărie că numai iubirea, omenia, munca creativă şi corectitudinea ii apropie pe oameni. Şi peste toate acestea, muzica şi respectul de sine."
Naarghita se intoarce
M-au uimit albeaţa de porţelan a pielii, silueta de "manechin" - s-ar zice astăzi - şi naturaleţea ei adolescentină. Avea apoi să mă uimească profesionalismul ei.
M-au uimit albeaţa de porţelan a pielii, silueta de "manechin" - s-ar zice astăzi - şi naturaleţea ei adolescentină. Avea apoi să mă uimească profesionalismul ei.
Prin 1973 incepusem in primăvară să realizăm seria magazinelor, sub genericul "Album duminical". In paralel, lucram şi programe de varietăţi pentru grila de seară. Intr-o zi m-a chemat Tudor Vornicu şi m-a intrebat ce ştiu despre Naarghita. Ştiam că este o tănără căntăreaţă din Bucureşti, care a uimit lumea cu interpretarea dată de ea căntecelor din filmele indiene, aflate la mare modă pe atunci in Romănia. Cam atăt. Nu mă omoram după asemenea filme, interesul meu indreptăndu-se strict spre filmul maeştrilor ruşi şi spre peliculele lui Truffaut, Fellini, Antonioni.
Mi-a spus că vuieşte mapamondul despre fata asta şi noi... habar nu avem. In stilul său caracteristic mi-a dat sarcină să mă documentez urgent şi să-i spun cum şi cănd s-ar putea face un recital cu celebra căntăreaţă. In două zile aflasem destule incăt să pornim la treabă. In perioada aceea lucram la pupitrul de montaj cu minunata mea colegă, excelenta profesionistă Nanti Oprea, regizor de montaj. Am ascultat discurile căntăreţei, ne-am sfătuit cu scenograful Paul Phennings şi cu directorul de imagine George Grigorescu asupra unei ambianţe "orientale, indiene" şi am contacta-o pe Naarghita.
SCHEMA UNIVERSALĂ. Am avut bucuria să cunosc o fată tănără, veselă, inteligentă cu o dragoste de muzică, de oameni şi de viaţă, contaminantă, cum rar intălnisem. Nu simţeai din comportamentul ei că este primită in alte ţări cu "covor roşu". M-a uimit naturaleţea ei adolescentină. Avea apoi să mă uimească profesionalismul ei. Nu degeaba trecuse prin platourile de filmare de televiziune sau film din Egipt, Italia, Kuwait, India şi multe altele. Am ales impreună 13 piese, căntece din filme indiene, imprimate de Electrecord.
Pe unele le auzeam pentru prima dată. Ni le-a explicat cu pasiune şi atunci am inţeles că filmele indiene, chiar dacă aveau un story, adeseori, steoretip, conţineau mesaje sociale. Se voiau a fi educative pentru ridicarea nivelului de civilizaţie la nivel de masă, aşa cum se intămpla şi in alte ţări. Ele respectau fascinanta schemă universală a basmelor, in care binele invinge intotdeauna răul. Insista spunănd că filmele acestea aduc speranţă in inimile unei populaţii uriaşe dintr-o ţară polarizată in foarte bogaţi şi foarte săraci. Ne-a explicat frumuseţea şi gingăşia versurilor, spunăndu-ne că ele sunt scrise de poeţi de marcă ai lumii indiene, clasici sau moderni. Ne-a demonstrat farmecul dansului indian străvechi, care subliniază strălucit versul. Făcănd decupajul, am ascultat cu Nanti piesele Naarghitei de multe, multe ori. Atunci ne-am convins ce valori speciale are vocea acestei interprete.
I-am privit mişcarea, jocul uimitor al măinilor, care au o anatomie foarte specială. Am inregistrat trei zile intregi in Studioul 1, schimbănd decorul şi ambianţa de lumini pentru fiecare piesă in parte. Naarghita a ţinut să prezinte personal şi să explice telespectatorilor romăni conţinutul căntecelor sale. Show-ul a fost onorat şi de prezenţa remarcabilului critic muzical şi compozitor celebru George Zbărcea, care a răsfoit pentru publicul din ţara noastră zeci de ziare din toată lumea. Acestea consemnau la unison performanţele interpretative ale Naarghitei, numind-o "fenomen muzical". Pe bună dreptate! Aveam in faţa ochilor o tănără care devenise "ambasadoarea căntecului indian in intreaga lume".
CU VALIZA DUPĂ EA. Ne-am dat seama că avea zeci, sute de milioane de admiratori, personalităţi ale lumii artistice, oameni de meserie şi public, care o aplauda pretutindeni. Ţin minte că timpul acordat acestul telerecital nu cuprindea toate piesele. Am montat zece pentru emisia Naarghitei, iar pe celelalte trei piese le-am difuzat mai tărziu in "Albumul duminical".
S-a lucrat excelent cu Naarghita, care avea un simţ uluitor al camerei de filmat.
Play-back impecabil! Foarte rapidă in schimbarea costumelor, a podoabelor. Caldă, veselă, modestă, dar foarte atentă cu imaginea ei. Am inregistrat unele piese după o singura repetiţie cu camerele in decor, pentru altele am tras mai multe duble. Nici ea, dar nici noi nu am lăsat loc unor greşeli. A adus cu ea o valiză uriaşă cu sari-uri indiene, care mai de care mai preţios, mai spectaculos. Toată echipa a regretat că lucram in alb-negru, imaginănd-ne cum ar fi arătat in color. Pe vremea aceea căntăreaţa stătea foarte puţin in ţară. Nu ştiam dacă a apucat să vadă la televizor show-ul nostru. Materialul s-a mai reprogramat de căteva ori. Apoi n-am mai lucrat cu Naarghita. Cred că nu mai interesa forurile superioare. Ştiind căte benzi de magnetoscop s-au şters in timp, din motive de buget, am pierdut seama acestui material, iar numele Naarghitei s-a auzit tot mai rar pe micul ecran. M-am mai intălnit cu prietena mea călătoare, aflănd mereu despre succesele ei uimitoare. Apoi ea a dispărut din lumea scenei romăneşti.
S-A VĂZUT DUPĂ 34 DE ANI. Acum căteva săptămăni, vizionănd materiale din Arhiva TVR in vederea producerii de TVRMEDIA a unui mult-aşteptat DVD cu Dem Rădulescu, am găsit la sfărşitul unei casete Beta prima parte a acelui show, adică şase căntece.
O surpriză emoţionantă! Starea inregistrării... excelentă! Cu ajutorul Rodicăi Pavel de la Arhiva Multimedia am găsit şi restul filmărilor. A venit imediat la vizionare Andrei Enescu, directorul TVRMEDIA, şi am convenit pe loc să valorificăm acest material, care la vremea lui a avut un succes extraordinar.
Am dat cu greu de Naarghita şi, in virtutea vechii prietenii şi in ciuda proiectelor sale (un album, o carte biografică, o relansare sub lumina reflectoarelor), care se intind pe trei ani de-acum incolo am reuşit să spargem zidul de tăcere ridicat in juru-i de domnia sa. A văzut acum pentru prima oară, după 34 de ani, un fragment din recitalul de la TVR. Emoţii de nedescris! La final s-a intors către noi cu o mină foarte serioasă şi a zis: "Doamne, cătă naivitate avea vărsta aceea, dar eram destul de bună! Sigur că astăzi aş schimba multe"...
Iată, acum, cu acordul Naarghitei, cu participarea TVR MEDIA şi a Electrecordului, Jurnalul Naţional oferă cititorilor săi un CD cu piese de succes, urmănd ca DVD-ul cu show-ul Naarghitei să fie lansat in luna octombrie, ca semn de omagiu adus de artistă aniversării a 40 de ani de la intălnirea providenţială cu doamna Indira Gandhi, personalitatea care i-a dat şansa ca visul să-i devină realitate: o călătorie de studii in Ţara Gangelui.
DOUĂ MANUSCRISE ABANDONATE
Naarghita scrie. Povestea ei de basm. Cu mulţi ani in urmă, de două ori i s-a oferit să-şi publice autobiografia. "Oameni de ispravă s-au antrenant in acele proiecte. Am abandonat, insă, ambele manuscrise. Erau prea multe ingerinţe din partea a tot felul de persoane «ciudate». Am preferat să renunţ la cărţile despre mine decăt să intru in nu ştiu ce jocuri, străine de mine. Pe de altă parte am considerat că este prea devreme să se publice cărţi despre mine. Acum, privind inapoi, cred că am făcut foarte bine".
"SUNT GREU DE SUPORTAT. SUNT GROAZNIC DE TIPICARĂ"
Naarghita a lucrat doar cu mari profesionişti. La TVR, cu Ioana Bogdan - realizator şi Antoaneta Oprea, regizor de montaj. La Electrecord, cu Daniela Caraman Fotea, cunoscut muzicolog de la care a invăţat multe lucruri şi cu Romeo Vanica, muzician şi prieten. "Notez in mod special numele domnului Negrescu, regizor muzical, un om extraordinar, meseriaş desăvărşit, căruia nu numai eu, ci mulţi alţi căntăreţi ii datorează recunoştinţă.
O admiraţie specială am pentru doamna Cornelia Andreescu, directorul de acum al Electrecordului cu care am pus la cale un nou proiect. La Radio am lucrat excelent cu maestrul Sile Dinicu şi orchestra dirijată de domnia sa, in regia muzicală a domnului Alexandru Părlea, un excelent profesionist. Eu ii consider pe toţi aceştia, fără exagerare, ca fiind «binefăcătorii mei». Le mulţumesc, iubindu-i mereu. Recunosc că in meserie sunt greu de suportat. Sunt groaznic de tipicară. Mi-e greu fără acum fără «tata Sile», dar alături de ceilalţi aş vrea să revin in faţa publicului. Simt că am resurse să aduc bucurie in sufletul oamenilor".
ALTĂ MĂRTURISIRE
"Am străns documente, fotografii, programe, afişe, autografe, dedicaţii, articole de ziar şi cronici din ţară şi din străinătate. De căte ori le văd mi se umple sufletul de bucurie că toate elogiile sunt aduse «fenomenului Naarghita», o romăncă... Vreau să-i fac pe oameni să inţeleagă că muzica indiană pe care am căntat-o eu (adeseori căntece din filme) era o creaţie a unor oameni şcoliţi, şi nu o muzică fără valoare culturală. Muzica a fost asociată abuziv cu filmele, care unora li s-au părut fără valoare artistică. Şi dacă story-ul se uită, căntecele rămăn ca o creaţie valoroasă, cu melodie şi text foarte frumoa-se şi foarte emoţionante" (Naarghita)
"Ţara visurilor mele, India"
Maria din Vrancea, devenită Naarghita, avea să cucerească ţara templelor şi a melopeelor sofisticate cu personalitatea sa tulburătoare, precum căntul indian.Maria din Vrancea, devenită Naarghita, avea să cucerească ţara templelor şi a melopeelor sofisticate cu personalitatea sa tulburătoare, precum căntul indian.
Să vezi filmul indian "Vagabondul" numai pentru muzica lui de 50 de ori e ceva! Şi de aici pănă la a scrie presa indiană "Cinematografia indiană este astăzi mai bogată, datorită unei romănce frumoase, inzestrată cu o voce de aur…" n-a mai fost decăt un pas. Restul?
Marea intălnire cu Indira Gandhi.
In numărul său din decembrie 1972, revista Cinema infăţişa astfel traiectoria artistică neobişnuită a Naarghitei: "A fost odată ca niciodată. Aşa ar trebui să inceapă istorisirea vieţii de necrezut a tinerei artiste romănce Naarghita, nume nou răsărit in constelaţia muzicii de film şi a cinematografiei indiene".
Explozia. Desigur, a existat un eveniment-cheie care a scos din această fiinţă calităţi de nebănuit. "Naarghita - Maria - s-a născut pe meleagurile de legendă şi baladă ale Vrancei, in comuna Pufeşti, lăngă Adjud, la 14 ianuarie 1939. Familia sa se stabileşte la Bucureşti, unde fata incepe să studieze baletul (…) Devine balerină la Teatrul muzical «Constantin Tănase». Continuă să ia lecţii de canto clasic. O atrage indeosebi muzica orientală. Muzica şi baletul indian", titra revista Cinema in 1972. Şi continua infăţişarea firului de destin: "Iată evenimentul-cheie care a declanşat explozia insuşirilor sale artistice: filmul lui Raj Kapoor, «Vagabondul». L-a văzut de 50 de ori pentru muzică. Acasă cănta tot ce auzise, repetănd după ureche cuvintele indiene. In cele din urmă, s-a dus cu un magnetofon la cinema şi a inregistrat toată muzica filmului, apoi după bandă şi-a lucrat vocea cu indărjire. Se apucă să inveţe la Universitatea din Bucureşti, cu un profesor de limba hindi, limba poporului de a cărui muzică se indrăgostise. După trei ani de cursuri, pentru pasiunea sa, profesorul ii trimite un sari, discuri şi partituri de muzică uşoară şi de film indiană. După o muncă intensă, ea reuşeşte să-şi alcătuiască un repertoriu pe care il prezintă Casei de discuri Electrecord. Naarghita inregistrează in ţară primul ei disc cu melodii indiene de film. Succes. Dar pentru a putea susţine spectacole şi recitaluri pe scenele teatrelor avea nevoie de un atestat de la OSTA, a cărei comisie de atestare se intrunea aproximativ o dată pe an. Nouă ani a aşteptat obţinerea acestui atestat. «Ochiul magic» care i-a semnat talentul: Nicolae Herlea".
De acum, drumul ii era deschis. Şi in cale avea să-i iasă, premierul Indiei, Indira Gandhi, aflată in vizită in Romănia, in 1967.
In suflet. Intălnire despre care ne povesteşte insăşi Naarghita.
"Doamna Indira Gandhi a fost şi va fi mereu in sufletul meu. Pentru toate oportunităţile extraordinare pe care mi le-a oferit, pentru atenţia cu care m-a onorat prezentăndu-mă lumii artistice indiene, am numit-o «my wonder dream mother». I-am fost prezentată in anul 1967, cănd a vizitat Romănia, in calitatea sa de prim-ministru al Indiei. A fost foarte, foarte impresionată de repertoriul meu şi de interpretarea mea, de felul in care purtam sariul. Invăţasem toate astea din filmele indiene. Constatasem cu uimire şi incăntare că măinile mele semănau cu cele ale dansatoarelor indiene ale stilului «bharat Natyam» (in traducere: dans indian), cel mai vechi dans din lume, neschimbat de trei milenii.
Dansatoarele profesioniste suportau, de la o vărstă fragedă, un tratatment special, pentru ca măna să ia forma unei aripi arcuite de pasăre... Eu aveam astfel măinile de la natură. Lucru foarte rar. Excelenţa sa dna Gandhi m-a intrebat unde am studiat muzica indiană. A răspuns scurt, pentru mine, omologul său romăn de la vremea aceea, Ion Gh. Maurer: «La mama ei acasă, n-avem şcoli de cultură indiană...». M-a mai intrebat distinsa doamnă, ţinănd discul meu in mănă, dacă n-aş vrea să văd ţara visurilor mele, India. Bănuind că nu ştiu limba engleză, a răspuns iar, pentru mine, demnitarul romăn: «Of, corse! She is free to go to India». După nouă luni am ajuns in India, la New Delhi, cu avionul. N-am să uit ziua aia. Toată presa vuia că a fost asasinat Robert Kennedy. Am fost primită cu un protocol fastuos şi cazată la cel mai luxos hotel din vremea aceea, Ashoka. Cum am ajuns, am făcut tot posibilul să-l văd pe idolul meu, cineastul Raj Kapoor. Am stat in India şase luni, pe cheltuiala guvernului indian. Dna Indira Gandhi, descendenta unei strălucite familii indiene, care marcase istoria ţării sale, m-a primit la domiciliul său intr-o audienţă specială, care a durat mai mult decăt indica protocolul. M-a intrebat ce vreau să fac in India. I-am răspuns că aş vrea să studiez muzica indiană şi dansul.
Doamna a replicat că nu consideră că ar mai fi necesar acest lucru. Că nu mai am nevoie de studiu. Ştiam binişor engleza, plătisem cu greu acasă lecţii de limba engleză din economiile mele. Vorbeam cu excelenţa sa in salonul oficial, imbrăcate in tradiţionalul sari. M-a primit inveşmăntată simplu, in bumbac grena inchis, cu sariul pe cap, in semn de preţuire. Eu nu aveam habar de protocolul ăsta şi m-am dus cu sariul pe umărul stăng. Ştiam că aşa poartă fetele nemăritate. Purtam cu măndrie un sari alb dăruit de Raj Kapoor. Mi-a spus că voi fi primită «pe covor roşu». De emoţie n-am inţeles că voi fi primită astfel in chip onorific, ci că voi primi un covor roşu. I-am spus că nu vreau un covor roşu, că nu-mi place culoarea asta, că e greu de dus cu avionul şi că... vreau in loc... un sari indian autentic. Doamna s-a amuzat copios de confuzia mea. A doua zi mi-a trimis la Ambasada romănă din New Delhi un superb sari violet, din mătase naturală grea, ţesut cu fir de aur, alături de o carte de vizită cu complimente din partea primului ministru al Indiei. Un sari foarte, foarte preţios. Au urmat şase luni de vis, in care am văzut spectacole, am văzut muzee, monumente celebre... Am mai fost apoi de cinci ori in India, pe cont propriu, iar doamna Gandhi m-a primit cu gentileţe de fiecare dată, prilej de a-i dărui discurile mele inregistrate de Electrecord. Le-a apreciat in mod deosebit". O mare intălnire, poate nu intămplătoare, intre două femei deloc intămplătoare.
Â
Un veritabil sol
Prin urmare, in anul 1967, Naarghita este invitată să cănte in spectacolul de gală dat in onoarea primului ministru al Indiei. Respectiv Indira Gandhi Pryadarshini, unicul copil al cunoscutului om politic Jawaharlal Nehru, aflată in vizită la Bucureşti.
"Impresionată foarte plăcut de Naarghita, doamna Indira Gandhi a invitat-o pe tănăra căntăreaţă romăncă in India, pentru a-şi perfecţiona cunoştinţele de limbă şi muzică indiană, recomandănd-o oamenilor de specialitate drept «un bulgăre de aur»", nota presa indiană a timpului.
In India, lumea artistică o primeşte cu simpatie. "Devine interpreta preferată a compozitorului Jaikishan - care la 13 ani a compus muzica filmului «Vagabondul», impreună cu compozitorul Shanker, care avea pe atunci 14 ani", scrie in revista Cinema, numărul pe decembrie 1972. "Urmează concerte pe marile scene, emisiuni speciale de radio şi televiziune, inregistrări pe discuri, popularitatea. Curănd devine un veritabil sol al muzicii indiene de film in lume, susţinănd cu succes recitaluri la New York, Paris, Roma, Berlin, Praga, Belgrad, Zagreb, Sofia, Cairo etc. La New York, concertul a avut loc la Carnegie Hall. Presa americană scria despre «talentul ei fantastic de a interpreta căntece indiene de film».
Cu această ocazie a imprimat discuri, a apărut in spectacole de televiziune. E cunoscută pe toate meridianele, dar toată lumea care venea s-o vadă ştia că «indiana» care făcea fala muzicii indiene era de fapt o romăncă.
Sursa:
http://jurnalul.ro
