Mari cântăreţi de jazz şi blues
“Cred că am fost pentru prima oară îndemnat spre explorarea muzicii de Dizzy Gillespie și de Bird. Prin munca lor am început să învăţ despre structuri muzicale și despre aspectele mai teoretice ale muzicii.” (John Coltrane)
John Coltrane a avut un impact demn de luat în seamă în lumea jazzului, care l-a făcut unul dintre starurile incontestabile ale jazului din a doua jumătate a secolului XX, deși cariera lui de lider cu normă întreagă a durat numai șapte ani. I-a trebuit ceva timp până și-a găsit o modalitate de exprimare personală, însă, când a reușit, Coltrane a devenit un gigant al saxofonului tenor și sopran. Ba mai mult, Coltrane ne-a lăsat o moștenire incredibilă în ce privește calitatea de compozitor și de aranjor, aducându-și contribuţia atât cu melodii cum sunt “Blue Train”, “Moment’s Notice”, “Gigant Steps”, “Naima”, “Impressions” și “Alabama” – dintre care multe au devenit standarde ale jazzului –, cât și cu numărul foarte mare de albume pe care le-a înregistrat.
În ultimii ani ai carierei sale, Coltrane a continuat să experimenteze. Făcea încercări cu saxofoane electronice, suprapunea instrumente peste înregistrări anterioare și chiar a înregistrat un album singur, cu soţia Alice. Stilul lui se evidenţia prin sunete sfâșietoare și “urlete” prelungite, prezente, de altfel, și în înregistrările lui anterioare, însă nu atât de frecvente sau de pronunţate. Făcea frecvent înregistrări, deși avea o sănătate fragilă, producând atât de multe încât muzica lui inedită a continuat să apară ani de zile după moartea sa.
“Muzica este un dar și o greutate pe care le am în mine de când mă știu pe lume.” (Nina Simone)
Cu siguranță, autobiografia Ninei Simone, publicată în 1991 și intitulată “I Put a Spell on You”, făcea aluzie la celebra melodie interpretată, printre alții, de cântăreață, însă tot atât de sigur este că se referea în mod intenționat și la caracterul ei charismatic și mistic, la acea imagine semireligioasă pe care a cultivat-o și a proiectat-o aproape de la începuturile îndelungatei sale cariere.
Simone a fost fără îndoială mândră de faptul că era “diferită”; nu numai fiindcă era o “persoană de culoare afro-americană” și, mai ales, o “femeie de culoare afro-americană”, deși la început părea că tocmai ea nu dădea mare importanță definiției
de “The High Priestess of Soul”, adică “mare preoteasă a muzicii soul”.
Pe parcursul existenței ei, Nina Simone a compus peste 500 de cântece și a înregistrat mai mult de 40 de discuri live și în studio. Multe dintre cele mai bune reprezentații nu au fost înregistrări oficiale, ci concerte și apariții în emisiuni de radio și de televiziune. Deși nu întotdeauna sunt la nivel tehnic maxim, aceste piese sunt în orice caz pline de emoție și de sentiment și se dovedesc mărturii autentice și fascinante.
Cântecele și prestația ei vocală au influențat mulți cântăreți, printre care David Bowie, John Lennon, Aretha Franklin, Roberta Flack, Alicia Keys, Eric Burdon, Michael Bublé și Jeff Buckley.
“Nu vreau să fiu regele swingului și nici orice altceva. Aș prefera ca faima mea să fie faptul că am una dintre cele mai bune orchestre.” (Glenn Miller)
La zeci de ani după moartea sa neașteptată și prematură în timpul celui de al Doilea Război Mondial, Glenn Miller este considerat și astăzi unul dintre principalele personaje-cult ale muzicii. Totuși, criticii se
mai întreabă și acum cât jazz există efectiv în înregistrările sale. Muzica lui era axată, în general, pe aranjamente concise și stricte, care lăsau puțin spațiu pentru improvizație. Mai mult, Miller folosea frecvent un clarinet acordat cu o octavă peste cele trei saxofoane tenor și includea în repertoriu un amestec de părți instrumentale și de părți vocale, precum și un număr mare de melodii noi. Succesul lui Miller s-a datorat firii sale intuitive: a simplificat aranjamentele, ca muzica să fie mai atrăgătoare pentru dansatori, ghicind dorința publicului și dându-i exact ce își dorea. Drept rezultat a obținut multe transmisiuni la radio și un succes comercial uriaș, cu apariții live și cu vânzări record care au depășit cu mult cele mai optimiste așteptări ale lui. Cu toate că actorul Jimmy Stewart l-a înfățișat ca pe un bandleader jovial și imperturbabil în filmul The Glenn Miller Story, cântărețul avea faima unui personaj oarecum rigid, cu totul măcinat de succesul grupului său – cu orice preț. S-a demonstrat însă a fi unul dintre cei mai abili oameni de afaceri care a condus vreodată o orchestră de jazz; el a urmat vechea axiomă din show business: “Dă publicului ce își dorește și va alerga spre tine”.
“Pentru mine, muzica și viața au de a face în totalitate cu stilul.” (Miles Davis)
Miles Davis era un cântăreț rafinat, cu un caracter complex. Deși a câștigat mai multe sondaje în care a fost declarat cel mai bun cântăreț la trompetă, Miles a fost omagiat mai ales pentru că s-a dovedit un compozitor și un bandleader inovator. A reprezentat o forță dominantă în mare parte din cariera lui și a obținut o combinație de succes comercial și de consens al criticii care ar fi invidia tă de marea majoritate a cântăreților de jazz. Abordarea lui muzicală era în continuă evoluție, niciodată nu rămânea pe loc și nici nu risca vreodată să cadă în sen timentalism nostalgic. Cum, în tinerețe, nu avea abilitatea de a interpreta la un volum susținut ritmurile extrem de alerte ale stilului bop, a dezvoltat un sunet mai cald, mai liric, folosind la trompetă o surdină care s-a dovedit foarte ușor de recunoscut.
Fiu al unui dentist și al unei profesoare de muzică, Miles s-a născut pe 26 mai 1926 în Alton, Illinois, SUA, și a crescut în orașul East St. Louis din același stat. Deși Davis a explicat în interviuri că avea acasă puține discuri de jazz (printre care și unul de 78 rpm al lui Duke Ellington, cu Jimmy Blanton și Art Tatum), el
a demonstrat un interes precoce pentru muzică. La vârsta de doisprezece ani a început să ia lecții de trompetă și a făcut asemenea progrese încât cânta în baruri pe când încă nu terminase liceul. A fost influențat de muzicienii din St. Louis
(de cea laltă parte a fluviului, în Missouri), prin tre care Clark Terry și Harold “Shorty” Baker (ambii au lucrat mai târziu cu Duke Ellington).
__________________________
“Am avut întotdeauna acest dar de a auzi muzica așa cum fac eu. Nu știu de unde vine, pur și simplu este acolo și nu îmi pun întrebări.” Miles Davis
Adesea, B.B. King a fost supranumit “The King Of The Blues” (“Regele bluesului”). Cu toate acestea, din multe puncte de vedere abordarea și pasiunea lui pentru muzică au depășit limitele destul de înguste ale acestei definiții. Pe parcursul unei cariere de peste șaizeci de ani, el și-a perfecționat stilul personal de cântăreț de blues și de interpret la chitară electrică, stil care a influențat din plin alți cântăreți, dar care i-a și asigurat săli arhipline la concertele pe care le-a dat prin lume. Demonstrează și astăzi că are un comportament profesional deosebit în ceea ce privește interpretările “live” și cele din turnee, într-atât încât ajunge să susțină în fiecare în peste 250 de reprezentații. Este respectat și venerat de critici și de ascultători și a reușit să-și lărgească publicul fără să-și trădeze vreodată rădăcinile blues.
B.B. King este în mod fundamental un chitarist autodidact. Influențele muzicii lui provin nu numai din blues (printre mentorii lui se numără T-Bone Walker și Sonny Boy Williamson II), ci și din jazz (chiar el îi citează pe Charlie Christian și pe Django Reinhardt printre cei care au contribuit în mai mare măsură la evoluția lui).
Ella Fitzgerald
Pe lume există doar câteva femei vocalist (solist) de jazz care pot fi recunoscute doar după prenume, însă Ella – Ella Fitzgerald – este universal recunoscută drept cea mai bună din toate timpurile. Înzestrată cu o extensie vocală amplă, cu o intonație limpede, cu o dicție perfectă și cu un stilscat (improvizație vocală în care cuvintele sunt înlocuite de silabe disparate) admirabil, Ella Fitzgerald rămâne una dintre cele mai îndrăgite vocaliste de jazz dintotdeauna, apreciată și elogiată pretutindeni de ceilalți muzicieni, de critici și de fani. Fitzgerald era ca un burete muzical care absorbea tot ce auzea și găsea modalitatea de a insera în prestațiile ei muzicale mult din ce asculta, de la înregistrările marelui Louis Armstrong la scat-ul inițial al lui Leo Watson și al unor diverși instrumentiști, în mod special interpreți la trompetă. Nu ne miră deloc faptul că Ella Fitzgerald a fost adesea definită drept “The First Lady of Song” (“Prima Doamnă a cântecului”).
__________________________“Când băieții improvizau mă simțeam lăsată pe dinafară… așa că pur și simplu m-am alăturat lor folosindu-mi vocea ca pe un instrument.”
Ella Fitzgerald
Unii puştani îmi spun uneori Mama Jazz. Mi s-a părut într-adevăr drăguț. Asta, câtă vreme nu-mi spun Bunica Jazz…
Ella Fitzgerald
Din 6 decembrie, Jurnalul Naţional şi Litera vă aduc Mari cântăreţi de jazz şi blues! Colecţia cuprinde 13 cântăreţi de jazz şi 7 de blues. Fiecare volum cuprinde o prezentare a vieţii şi a activităţii discografice a fiecărui interpret, fotografii sugestive, citate dintre cele spuse de artist sau despre artist o listă a pieselor de pe CD, cu amănunte privind interpreţii şi data de apariţie a piesei. In plus, volumele dedicate cântăreţilor de blues cuprind o scurtă istorie a blues-ului împărţită pe cele 7 apariţii.
Volumul care deschide seria marilor interpreţi de jazz şi blues este Louis Armstrong.
“Dacă trebuie să întrebi ce e (jazzul), nu vei afla niciodată”… (Louis Armstrong)
În timpul vieţii, Louis Armstrong a devenit mult mai mult decât un cântăreţ venerat de jazz: el a fost cel mai influent muzician de jazz din lume. Celebru datorită stilului său plin de forţă atunci când cânta la trompetă, Armstrong a fost unul dintre primii mari artişti “crossover”, în acelaşi timp muzician şi animator, care cucerea publicul cu vocea lui răguşită, dar atrăgătoare. În anii 1950, când părea că popularitatea lui a atins apogeul, Armstrong a cutreierat lumea întreagă în calitate de Goodwill Ambassador, a fost adesea invitat de Departamentul de Stat, iar spectacolele lui aveau o audienţă uriaşă. Armstrong, care era poreclit Satchmo (diminutiv de la Satchelmouth, adică “gură de sac”) şi “Pops”, era iubit de milioane de oameni, iar spectacolele în care concerta oriunde în lume se desfăşurau în mod obişnuit cu casa închisă. Chiar şi astăzi, după mulţi ani de la moartea lui, Armstrong continuă să fie un personaj cu o popularitate excepţională, iar discurile lui înregistrează vânzări excelente.
Sursa:
http://jurnalul.ro



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu