Monica Anghel lansează o nouă melodie împreună cu Virgil Popescu: “Aș vrea”
Îmi doresc ca această piesă să facă parte dintr-un material care să se finalizeze într-un album pe care consider că Monica Anghel, ajunsă la o maturitate profesională incontestabilă, îl merită din plin. Doar faptul că suntem amândoi destul de aglomerați cu fel de fel de activități necesare încetinește munca la acest proiect. Altfel, sper să acționam destul de repede.
Piesa intitulată “Aș vrea” este o samba
așa cum, potrivit compozitorului, și-a dorit de mult să cânte Monica
Anghel, iar aportul chitaristului cu care Virgil Popescu colaborează i-a
adus o notă specială.
Beneficiind de aportul chitaristului Tibi Gogoanta, care, după ce a locuit 10 ani în Barcelona, cântă flamenco așa cum nimeni nu o face în țara noastră, cred că m-am ridicat la așteptările Monicăi.
Textul melodiei aparține lui George Popovici, cel cu care Virgil Popescu colaborează de câțiva ani.
Lui George Popovici, aproape ca de obicei, n-a fost nevoie să-i sugerez ideea de text: intuiește aproape întotdeauna cam ce ar trebui spus, transmis, cu melodia respectivă. Indiferent că-i sugerez sau nu, George, cu profesionalismul lui, nu dă greș niciodată.
Ce-și mai dorește în prezent Virgil
Popescu? Ca piesele pe care le-a compus în ultima vreme unor doamne ale
muzicii românești, cum ar fi Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Oana
Sârbu, să ajungă în casele oamenilor prin intermediul radiourilor mai
ales acum în luna februarie, când iubirea freamătă mai mult, grație
celor două sărbători, Valentine’s Day și Dragobete.
În afara de piesa, acum lansată, cu
Monica Anghel, Virgil Popescu a mai lansat “Tangoul dragostei noastre”
si “Eram atat de tineri”, ambele propuse și la Top Românesc.
Sursa:
http://www.topromanesc.ro/



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu