Ţi-aş aduna acum, în prag de noapte adâncă,
Acum când tremură pe cer, ca focul rece, aurora,
Vorbele-n stive – nţepenite, toată hora
De umbre ce se-nvârt, închipuind un brâu de stâncă.
Le-aş aduna pe toate, alături, în buchete,
Lângă tăceri, uitări, refuzuri, reveniri,
Le-aş pune împreună, câte două, ca pe miri
Şi-apoi le-aş aşeza rigide, solemne şi cochete...
Ţi-aş încropi apoi, din rămăşiţa vremii
Un pumn de aşchii de lumină
Ce s-au pierdut aiurea, fără vină,
Strânse-n cununi, acum, de inutile premii.
Şi nu ne apărăm de timp, de clipa ce-o să vină
Şi nici nu ne ferim de răsuflarea iernii!...(Dan Marius Dragan)



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu