CORINA-ROTH

Lăsatul secului de Paşte (18 martie 2013)

de Maria Golban la 11 martie 2013 la 21:47 ·

 
Lăsatul Secului de Paşte păstrează acte rituale specifice unui început de An Agrar celebrat la echinocţiul de primăvară.

Scenariul ritual de înnoire a timpului se desfşoară în cadrul mai multor zile „cosmogonice". Astfel, săptămâna dinaintea Lăsatului de Sec se numeşte Săptămâna Nebunilor,  următoarea fiind Săptămâna Cailor lui Sântoader.

Sărbătorile desfăşurate pe parcursul acestor două săptămâni sunt despărţite simetric de sărbătoarea nocturnă a Lăsatului de Sec, cunoscută sub diferite denumiri zonale: Strigatul peste sat, Priveghiul cel Mare, Alimori, Hodaiţe etc. şi păstrează anumite elemente care sunt specifice nopţii dintre ani.

Între Strigatul peste sat din Transilvania la Anul Nou si la Paste si cel din Tara Romaneasca practicat la Lasatul Secului nu exista deosebiri esentiale. Scopul este acelasi: comunicarea faptelor rele petrecute de-a lungul anului în faţa tribunalului satului.

În Săptămâna Nebunilor, prima parte a ciclului, timpul îmbătrâneşte şi se degradează: apar mascaţii, se aud cuvinte şi expresii licenţioase, se strigă fetele nemăritate, se întorc spiritele morţilor care sunt îmbunate cu pomeni. Această săptămână se suprapune peste Săptămâna Albă (Saptamana Branzei) cand,   se spune că "numai nebunii pornesc a se insura, numai prostii si uratii satelor dau zor ca sa se casatoreasca acum".

Momentul culminant al acestui ceremonial îl constituie arderea simbolică a divinităţii sezoniere, care e reprezentată de o mască din paie de grâu.

În Săptămâna Caii lui Sântoader, a doua parte a ciclului, viaţa intră în normal: spaţiul este purificat cu ajutorul Sântoaderilor şi focurilor rituale: roata de foc, Hodaiţele etc. Acum se fac urări de sănătate şi rod bogat, oamenii se împacă. etc. Nu lipsesc alimentele rituale: ouăle fierte sau coapte, piftiile, plăcintele, “cucii”, “brăduţii” şi mai ales coliva lui Sântoader.

Cultul crestin ortodox a preluat coliva din ritualul anterior precrestin, dandu-i semnificatii legate in special de pomenirea mortilor. Coliva - grau fiert la care s-a adaugat mai tarziu miere sau zahar, miez de nuca - a fost, probabil, forma arhaica de sacrificiu a unei zeitati agrare. Modul de preparare extrem de simplu si importanta ce i se acorda in obiceiurile familiale si calendaristice sporesc rolul ritual al colivei chiar si in raport cu turtele si colacii.

Caii lui Sântoader

După alungarea spiritului iernii, urmează un ciclu de 8 zile dedicat Cailor lui Sântoader, aceste reprezentări mitice hipomorfe care purifică timpul şi spaţiul după Lăsatul Secului de Paste. Aceste zile, cu obiceiuri, acte rituale si practici magice, poartă diferite denumiri: Marţea Sântoaderului, Vinerea Sântoaderului, Joia Iepelor, Sâmbăta Sântoaderului.

Se spune despre Sântoaderi că sunt o herghelie divină, formată din opt feciori frumoşi, îmbrăcaţi în costume populare de sărbătoare, cu copite în opinci şi cozi de cal în cioareci, condusă de Sântoaderul cel Mare sau Sântoaderul cel Schiop.

Despre Caii lui Sântoader se credea că intră prin casele cu şezători şi iau fetele la joc, zboară cu ele, le lovesc cu copitele etc. De aceea, fetele nu părăsesc locuinţa în Săptămâna Caii lui Sântoader, nu meag la şezătoare.

Sesizăm consecinţa practică a acestor credinţe care pun capăt şezătorilor începute în noiembrie, la Filipii de Toamnă.

În această perioadă încep muncile agricole, iar tinerii trebuie să se odihnească în nopţile care, treptat, se micşorează până la solstiţiul de vară.

Cu unele diferenţe zonale, tradiţia a fost consemnată pretutindeni în ţară.

Vinerea Sântoaderului

Vinerea de după Lăsatul Secului de Paşte îi este dedicată unuia dintre Caii lui Sântoader şi este aşteptată cu interes de fetele nemăritate şi de  tinerele neveste. Înainte de răsăritul soarelui, fetele scot rădăcina omanului, iarbă cu întrebuinţări în medicina populară, în vrăji şi în descântece.

Din scrierile prof. Ion Ghinoiu aflăm: „Planta cunoscută şi sub numele de Iarba Mare era invocată în ziua de vineri, după Lăsatul Secului de Paşti, să dea frumuseţe şi păr bogat fetelor şi nevestelor. Dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, fetele căutau şi scoteau din pământ rădăcina Homanului, cinsteau cu sare şi pâine pământul în care a crescut şi-l invocau pe Sântoaderul cel Mare:

"Toadere, Sântoadere,

Dă cosiţă fetelor

Cât e coada iepelor!".

În Transilvania de sud, fetele culegeau astăzi, pentru scalda rituală, frunzele altei plante, Popelnicul, şi o invocau tot ca pe o divinitate:

"Popelnice, Popelnice,

Eu iţi dau pită cu sare,

Tu să-mi dai cosiţă mare!"

sau

"Popelnice, Popelnice,

Eu iţi dau pită cu ouă

Tu să-mi dai cosiţă nouă.”

În satele din Munţii Apuseni, fetele de la 14 ani în sus, se spălau în seara de Sântoader pe cap cu leşie din parlangină, iarba cu miros plăcut, pe care o purtau nevestele şi fetele în sân.

 Spălarea şi aranjarea părului marcau trecerea rituală a unui important prag: împlinirea vârstei de 14 ani şi intrarea lor în categoria fetelor de măritat.

Din acel moment, fetele erau considerate apte pentru căsătorie”.


Sursa:
Internet