O ţară am de Mihaita Macoveanu

 O ţară am, îi spun acasă,
 Ca ea nu-i alta mai frumoasă,
 Mi-e dor, în fiecare zi,
 De munţi, de mare, de câmpii.

 Mi-e dor de casa de pe culme,
 Ascunsă, între păduri, de lume,
 De pita făcută-n cuptor, afară,
 De tot, de mirosul acela de ţară.

 Doar amintiri, mă poartă-n gând,
 Pe patul florilor plecate-n vânt,
 Când am să vin, potecile din sat,
 Am să le bat, în lung şi-n lat.

 O ţară am, îi spun acasă,
 Unde aveam un colţ de masă,
 N-am vrut de toate, asta-i bună,
 Eram săraci, dar împreună.

 M-a dus, peste oceane, viaţa,
 Unde nu-i rouă dimineaţa,
 Nici ceaţa de pe dealul meu,
 Unde fugeam de lume eu.

 Mi-e dor de plaiul românesc,
 De graiul neaoş, strămoşesc,
 De ochii mamei cu speranţe,
 Mi-e dor să-l iau pe tata-n braţe.

 Mai e puţin, emoţii am, e drept,
 Îmi tremură şi inima din piept,
 În fiecare noapte, că mintea zboară,
 Mărturisesc, am vărsat lacrimi de ţară.

 O ţară am, fraţi, un întreg popor,
 Îi plâng printre străini, de dor,
 Prin ale mele vine am mândria
 Că, sângele mi-e pur, de România.