.jpg)
The Backstage Story
Cover Story
15 Mar 2013
Cu siguranță nu aș fi mers la
concertul Vaya con Dios dacă organizatorii nu ne-ar fi rugat să îi
ajutăm cu decorarea cabinelor din backstage. Și să nu credeți că nu a
fost o provocare, ținând cont de atmosfera “primitoare” solicitată de
vedetă și de amenajările cu iz comunist de la Sala Sporturilor.
Am
mers însă și mă bucur că am făcut-o! Dincolo de un concert cu care am
rezonat, a fost și o lecție de viață, pentru că am văzut acolo oameni
care au îmbătrânit frumos, începând cu solista, Dani Klein. La 60 de ani
are în continuare forță, atitudine și același timbru vocal
inconfundabil pe care, trebuie să recunoaștem, ne-am iubit cu toții,
măcar o dată. Iar în sala erau multe cupluri în vârstă care își zâmbeau
frumos și se țineau de mână, poate în amintirea melodiilor care le-a
inspirat cândva declarațiile de dragoste.
În culise, după concert, am întâlnit o
persoană caldă și plăcută, care a știut să mulțumească pentru atmosfera
creată în cabine. “Se vede că e o amenajare făcută de femei”, ne-a spus
zâmbind Dani Klein, stând confortabil pe canapea, ca la ea acasă. Nu
m-am putut abține să nu observ că e mai frumoasă în realitate decât în
fotografiile pe care le-am văzut cu ea și, în Era Photoshop-ului, asta e
chiar o performanță. O femeie care își poartă frumos ridurile și care
ne-ar putea fi dată drept exemplu atunci când mirajul botoxărilor,
injectărilor și ajustărilor ne zâmbește în “reclama tinereții fără
bătrânețe”.
Pentru cei care nu ați fost la concert, vă recomand pe seară Vaya con Dios “Pauvre diable”, un pahar de vin roșu bun și neapărat iubitul/iubita lângă.
De la vestiar la cameră de hotel în 3
ore… și nu, nu este vorba de vreun traseu, ci de o transformare, o
amenajare care ne-a provocat imaginația, resursele și capacitatea de a
lucra contra cronometru.
Înainte să se aprindă luminile de scenă,
înainte să se umple sala de spectatori, să strălucească artiștii și să
înceapă muzica, există un alt spectacol, cel din backstage. Cu termene
imposibile, situații neprevăzute și care totuși, într-un fel sau altul,
își găsesc rezolvarea, pentru că “the show must go on”, nu-i așa? Acele
mici minuni care te fac să te simți incredibil de mândru să privești
spectacolul din culise și să știi că ai contribuit cu ceva, orice, la
magica atmosferă care se creează în timpul concertului.
Am fost la numeroase concerte ca parte
din public, fan sau simplă persoană care vrea să se deconecteze, însă
niciodată nu văzusem cum se întâmplă lucrurile în backstage. Mă atrag
mereu articolele despre cerințele artiștilor privind dotările din cabine
– de la decoruri, la mâncare, băutură sau atmosferă – a căror
complexitate e direct proporțională cu statutul lor de vedetă. Lista
Vaya con Dios nu prevedea decoruri sau dotări extravagante. Se solicita
doar o amenajare confortabilă și primitoare. Nimic dificil de realizat,
ne-am spus noi când echipa Amprenta, organizatoarea evenimentului, ne-a
invitat să ajutăm cu acest aspect. Apoi am vizitat locația și ne-am
schimbat total părerea: fiind informată că va concerta într-o sală de
sport, trupa specificase clar că nu dorește să simtă o atmosferă de
vestiar. Ori noi chiar 3 vestiare aveam la dispoziție, în cel mai clasic
sens al denumirii: de la mesajele de încurajare ale sportivilor lipite
peste tot, la pereții plotați cu autocolant ilustrând scene de joc, mese
de masaj, cuiere care împrejmuiau camerele, bănci, culoare înguste și
lungi, “tapetate” cu faianță albă, ca de spital, lumină rece de neon.
După ce am vizitat locația și am luat
toate măsurătorile, ne-am convins încă o dată că misiunea noastră era de
fapt o provocare. Ne-am pus ideile pe hârtie și am început să construit
pe ce avem, întocmai ca o rețetă culinară pe care o încerci pentru
prima dată. Am selectat din showroom doar mobilier confortabil și care
putea fi demontat și transportat ușor (culoarele înguste și ușile mici
de acces ne obligau să o facem). În camera solistei am ales să mergem pe
un design cald, în nuanțe cremoase, cu doar câteva accente de culoare,
folosind materiale transparente și oglinzi pentru a da senzația de
mărire a spațiului 3×5. Am conturat încăperea cu materiale naturale –
lemn, lână, bumbac – pentru a da acea notă de confort și de “acasă”.
Pereții decorați cu autocolante sportive urmau să fie transformați
într-o zonă dedicată mesajelor de la fani, iar pernuțele decorative,
lumânările cremoase și aranjamentele florale completau designul dorit cu
o notă chic, feminină.
Cu două zile înainte de eveniment am
aflat că timpul avut la dispoziție pentru transformare ne era limitat,
formația avea să petreacă aproape toată ziua în cabine și la sală pentru
probele de sunet. Astfel, în seara de dinainte, întocmai ca membrii
unei echipe SWAT am pornit către locație cu două mașini încărcate la
capacitate maximă, înarmați cu draperii, mobilier, lumânărele, flori,
pernuțe colorate și un singur vers în minte: “Aie aie aie aie aie aie,
Puerto Rico”. Ploaia mocănească falsa pe ritmul sountrack-ului
autoimpus, dar nu a reușit să ne taie din elan.
Eram organizați: Teodora transcria
mesajele fanilor pe zona Fan Wall, băieții știau clar care sunt piesele
de mobilier pentru fiecare încăpere, iar colegii de la Primera
bifau cu succes o premieră pentru sălile de sport, cel puțin cele din
România: montau perdele din voal și drapaje din tafta să acopere
ferestrele minuscule ale vestiarului. La fața locului, ne revenea
misiunea de a le îmbina pe toate – mobilă și deco. Ajunși acolo însă,
gazdele ne-au întâmpinat cu încurajări: multe ne erau trecute pe lista
“Nu aveți voie să…“. Printre acestea, mai era și o masă de conferințe
din camera solistei care nu putea fi mutată. Am refuzat să credem
varianta expusă atât de tranșant și am mai cerut o părere. Diagnosticul a
fost confirmat: ușa de acces îi forțase să monteze masa direct în
cameră, iar uzura mobilei îi adusese în timp un upgrade: o lipire
sănătoasă care o făcea compactă și imobilă.
Au urmat 3 ore de fast redesign și
aranjare. Ne-am dat seama că ne iese amenajarea din momentul în care au
apărut primii fani: personalul sălii și parte din organizatori erau deja
la ușa încăperii și nu păreau să dorească să plece și să ne lase să
terminăm.
La final am pornit spre casă cu o lecție
pe care ne-o reamintim de fiecare dată: munca în echipă este esențială
când lucrezi cu termene imposibile. Partenerii noștri ne-au fost alături
și de această dată cu sfaturi, decoruri sau o mână de ajutor binevenită
la momentul potrivit. Și când spun asta mă gândesc la Genoveva Hossu și Primera, care s-au implicat în acest proiect cu partea de accesorii și decorațiuni și la Florin Pușcașu de la Orion Grup, care a contribuit cu corpurile de iluminat. Cireașa de pe tortul amenajării a fost surpriza dulce făcută de Daniela Nicoară și Cofetăria Dana:
o colecție de cupcakes personalizate special pentru concert și care au
fost admirate îndelung chiar de solistă care a exclamat: “Acestea nu
sunt cupcakes. Sunt artă! Le pot lua acasă pe toate?”.
În backstage s-a așternut liniștea
pentru că scena a prins viață. Sala a fost umplută de oameni de toate
vârstele, de la persoane care au crescut cu versurile Vaya con Dios,
până la tineri care abia acum le descoperă. După concert, luminile
scenei s-au orientat înapoi în backstage: fotografii, autografe și
decoruri care se destramă pentru a lăsa în urmă aceeași atmosferă de
sală de sport, aceleași vestiare. Înainte de asta am reușit pentru
câteva minute să ne vedem amenajarea pusă la treabă, vizitând artista la
ea în cabină. Altfel decât la conferința de presă, altfel decât la
sesiunea de autografe sau pe scenă, Dani ne-a întâmpinat îmbrăcată
normal, ușor obosită după ziua lungă, însă cu zâmbetul pe buze: “Mi-a
plăcut. M-am simțit confortabil”, ne-a spus ea – un feed-back ce ținea
cu succes loc aplauzelor. Ne-am fotografiat, ne-am îmbrățișat, dar nu
ne-am luat “Adio”. Dani Klein nu va sta departe de muzică, chiar dacă a
fost un concert din turneul de final pentru Vaya con Dios.
A doua zi, dimineață, la 9:00 echipa de
baschet “U” Mobitelco își reîncepea antrenamentele. Luminile se
aprindeau peste un nou spectacol, o nouă scenă, noi spectatori.
Articol realizat de Diana Calfa şi Camelia Cotos – Morphoza – Atelier de interioare.
Sursa:
http://revistabulevard.ro/2013/03/the-backstage-story/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu