Iubirile lui Nichita Stănescu…

Îndrăgostiţii sunt pietoni ai aerului.
..”Spune-mi, daca ti-as saruta talpa piciorului,
Nu-i asa c-ai schiopata putin,
De teama sa nu-mi strivesti sarutul…
Nicolae Labiş (1935 – 1956) şi Nichita Stănescu (1933-1983), doi dintre genialii poeţi ai neamului, şi-au intersectat destinele nu numai în cuvinte, ci şi în sentimente, iubind aceeaşi femeie. Scriitoarea Doina Ciurea (1938-1999) a fost mai întâi iubita lui Labiş, pentru ca pe 6 iunie 1962 să devină a doua soţie a lui Nichita Stănescu.

Femeie cu o capacitate fenomenală de a ieşi în evidenţă, Doina Ciurea l-a cunoscut pe Nicolae Labiş la Şcoala de Literatură şi Critică Literară “Mihai Eminescu”, din Bucureşti, unde poetul intrase la începutul anului 1952. Deşi îi despărţeau trei ani ca vârstă, Doina – doar o adolescentă – l-a plăcut de la bun început pe efervescentul Nicolae, deja o figură marcantă printre tinerii şcolii.
«Adolescentă cu hormonii răvăşiţi»
Remarcabilul prozator Marin Ioniţă (82 de ani), coleg de clasă şi cu Labiş, şi cu Doina Ciurea, povesteşte în volumul “Kisseleff 10. Fabrica de scriitori” momentele de neuitat ale unei idile cu personaje celebre. “Când am cunoscut- o eu pe Doina, era o adolescentă de-abia dezghiocată din copilărie, dar tipul urban, emancipat şi distins, cochetă şi elegantă. Brunetăarămie, părul creţ de la natură şi nevopsit. Ochii mari, poate prea prțminenţi, cu gene lungi şi curbate în sus, sprâncene stufoase. Buzele uşor congestionate, ca la adolescentele cu hormonii răvăşiţi. Bănuiam şi sânii la fel, sub bluza apretată. (…) Îi spun «vrăjitoarea neagră » şi nu se supără. Cu Labiş a început să cocheteze tot mai stăruitor, dar el nu se prindea. Fata avea deja o oarecare experienţă, printre altele zăbovea cam mult în cabinetul directorului Iosif. (…) Până la urmă, s-a întâmplat, căci Labiş avea nevoie uneori de un refugiu, de protecţie şi de afecţiune”, aminteşte Marin Ioniţă primele faze ale relaţiei lui Labiş cu Doina.
Iniţial, în dorinţa de a-l cuceri repede pe Nicolae, Doina i-a înscenat acestuia chiar şi o tentativă de viol, cu acte în regulă, poetul fiind scos în faţa Uniunii Tineretului Muncitoresc şi dat afară! Acuzatorii au susţinut teoria falsă a violului, bazându- se pe un semn de pe gâtul Doinei, rezultat ca urmare a unui sărut al lui Nicolae, la o petrecere.
Ulterior, Labiş a trecut peste acest incident şi a locuit cu Doina, în centrul Bucureştiului, dar relaţia s-a terminat lamentabil, poetul nesuportând să fie ţinut din scurt de iubita lui.
Relaţia n-a durat decât doi ani
Cu Nichita Stănescu, Doina Ciurea s-a căsătorit pe 6 iunie 1962, la exact zece ani de când se cunoscuseră. Căsnicia n-a durat decât doi ani, Nichita fugind de acasă, conform mărturiilor prietenului Ştefan Agopian, dar în acte ea s-a păstrat până în 1981. Marele poet a susţinut întotdeauna că volumul “O viziune a sentimentelor” (1964) a fost inspirat de legătura cu Doina. La un moment dat, Nichita a povestit apropiaţilor cum, aflându-se la o plimbare în parc cu Doina, aceasta a ţinut special să-i spună că primul bărbat din viaţa ei a fost Nicolae Labiş.
Marin Ioniţă scrie despre puterea incredibilă de seducţie a Doinei Ciurea, reamintind în volumul “Kisseleff 10. Fabrica de scriitori” un episod elocvent: “Dacă Labiş şi Nichita au ceva în comun, dacă este ceva care-i leagă, nu poate să fie decât femeia pe care au iubit- o. Unul după altul. Labiş, fără să ştie de existenţa lui Nichita în acest triunghi. Nichita, cel care şi-a dorit să se vâre în situaţie. Doina, cu ispita, trebuie să fi avut ea ceva anume care să-i scoată pe amândoi din fire.

Nu degeaba, într-o vizită făcută de un grup de studenţi lui Lucian Blaga, la Cluj, marele poet, filosoful şi înţeleptul ajuns la senectute, a stat tot timpul numai cu ochii pe ea”.
Doina i-a publicat un volum după moarte


Nichita Stănescu s-a născut pe 31 martie 1933, la Ploieşti. Între 1952 şi 1957 a urmat cursurile Facultăţii de Filologie de la Universitatea Bucureşti, în anul absolvirii debutând cu trei poezii în revistele “Gazeta literară” şi “Tribuna”. A publicat apoi volume ca “Sensul iubirii” (1960), “O viziune a sentimentelor” (1964), “Necuvintele” (1969), “În dulcele stil clasic” (1970), “Epica magna” (1978), “Opere imperfecte” (1979), “Noduri şi semne” (1982).
De-a lungul vieţii, Nichita a luat premiul Uniunii Scriitorilor, premiul Herder şi premiul “Mihai Eminescu” al Academiei Române. poetul a murit la 13 decembrie 1983, la vârsta de 50 de ani, după o criză hepatică. În 1992, la nouă ani după moartea lui Nichita, Doina Ciurea s-a îngrijit de apariţia volumului “Argotice – cântece la drumul mare”, o colecţie de poezii nepublicate până atunci, din tinereţea fostului ei soţ.

Nicolae Labiş s-a născut la mai bine de doi ani după Nichita Stănescu, pe 2 decembrie 1935, în comuna suceveană Mălini. A debutat în 1950, la nici 15 ani, în ziarul “Zori noi”, din Suceava, iar un an mai târziu, a publicat în “Viața românească”, stârnind interesul lui Mihail Sadoveanu şi al lui Tudor Arghezi.
A publicat poezii în revistele vremii, dar volumul de debut, “Primele iubiri”, a apărut abia în 1956, anul morţii sale. În noaptea de 9 spre 10 decembrie, după un chef cu prietenii la Casa Capşa şi la restaurantul Victoria, Labiş a fost acroşat de un tramvai peste drum de Spitalul Colţea. S-a dezvoltat şi o teorie a conspirației, care spunea că Labiş ar fi fost împins spre tramvai, într-o acțiune comandată de Securitate, deranjată de popularitatea tot mai crescută a lui Labiş.
Transportat la spital, cu măduva spinării secționată şi cu multiple traumatisme craniene şi vertebrale, Labiş s-a stins la 22 decembrie 1956, la doar 21 de ani. Sursa Libertate.ro 8 octombrie 2011