.jpg)
Si-a trait viata ca un om modest, a luptat impotriva cancerului cantand la chitara si, mai presus de toate, a iubit.
Tatiana Stepa este o adevarata doamna de poveste, o femeie puternica, capabila de sentimente marete.
Portretul ei este creionat duminica, de la 16.30, cu ajutorul fiului ei, Catalin, al sotilor Romulus si Ileana Vulpescu, cea de-a doua familie a cantaretei si al prietenilor.
Andrei Paunescu, cel pe care Tatiana l-a iubit din toata inima isi aminteste de femeia care l-a cucerit de la prima vedere.
El era un pusti cand a cunoscut-o, avea 12 ani, ea 18.
El era fiul lui Adrian Paunescu, ea era privighetoarea poetului.
Tatiana Stepa a fost un talent urias identificat de flerul lui Adrian Paunescu.
Poetul a gazduit-o in casa lui pe fetita saraca de miner cu o voce in care vibra muzica astrelor.
Multi au barfit ca ii este iubita. Nimic mai gresit, iubirea care avea sa se nasca in casa lui Adrian Paunescu avea sa fie cea intre fiul sau Andrei si Tatiana.
Numai ca iubirea devastatoare, profunda a Tatianei era diferita de cea din sufletul mai tanarului Andrei, care s-a indragostit de altcineva.
`Ea isi dorea o casnicie. Isi mai dorea un copil, mi-a zis, nu a fost sa fie. Nu ma indoiesc ca i-ar fi placut sa ramanem pe un termen nederminat impreuna. Pe noi ne desparteau si cativa ani. Eu cand am cunoscut-o in intregime pe Tatiana ea avea 32 de ani, eu 26, abia ma maturizam. Dupa ce ne-am despartit ea a avut niste ani foarte buni chiar daca marcati de suferinta`, marturiseste Andrei Paunescu.
`Mi-am dat seama, mai ales dupa ce a murit, ca sentimentele se duc asa intr-o parcare si revin la un moment dat`, mai spune artistul.
Scriitorul Romulus Vulpescu si sotia acestuia, Ileana, fac marturii cutremuratoare la "Doamne de poveste” despre cum o mare artista cum a fost Tatiana Stepa, canta la chitara in ultimii ani ai vietii ca sa-si castige banii pentru a-si trata cancerul.
`Cu noi vorbea, nu vroia sa ne mahneasca, nu vorbea despre problemele ei. Grija ei cea mai mare era ca parintii ei sa moara inaintea ei. Ca ar fi fost ingrozitor sa sufere ei. Intotdeauna incerca sa te menajeze. Era unul dintre cei mai discreti oameni pe care i-am cunoscut. A trecut prin multe momente dureroase in viata ei. Tatal ei a avut un picior taiat. Era nimicita de ideea ca nu are bani pentru o proteza mai buna`, martuiriseste Ileana Vulpescu.
Suferinta Tatianei a fost imensa, nimic insa nu a oprit-o sa cante despre unica putere a lumii: iubirea.
http://www.bestmusic.ro
Cenaclul Flacara-Ultima zi-Alexandru Zarnescu si Tatiana Stepa
Asculta mai multe audio diverse
Interviu cu artistul
Interviul de fata va este oferit prin amabilitatea doamnei Teodora
Ionescu, cea care l-a realizat pentru Radio Bucuresti. La sfarsitul
versiunii text a interviului, il puteti asculta in varianta audio.
- Asta-seara discutam tot despre oameni cu chitara. Buna seara Tatiana Stepa.
- Buna seara… sau buna dimineata.
- Ma rog, e cam devreme… Bun gasit!
- Bun gasit, buna sa va fie inima.
- Ce faci, puiule?
- Binisor…
- Binisor spre foarte bine…
- Binisor spre foarte bine, da.
- Ei bine, Tatiana, iata ca se intampla in muzica folk un fel de reviriment.
- Da, e foarte bine. Stii foarte bine ca se cam inghesuie
evenimentele legate de muzica folk, ceea ce eu zic ca este foarte bine.
Stii ca urmeaza Sighisoara, urmeaza Calafat… Din fericire, anul asta Dan
Vana a reusit sa reia…
- Dupa o pauza de un an…
- Dupa o pauza de un an, da, sa reia tabara. Probabil ca numai el stie prin ce eforturi si cu ce chin…
- Asta, de fapt, ca sa ne faca noua o bucurie…
- … sa ne faca noua bucuria de a ne intalni, asa este. Am
inteles ca s-ar putea si pe la Targu Fiu sa se reia festivalul “Coloana
infinitului”, sau cum se numea…
- … “Poarta sarutului”…
- … “Poarta sarutului”, ma rog, “Masa tacerii”, orice, da’ sa fie. E bine, e foarte bine…
- Si tu ai venit cu noutati.
- Am venit si eu cu noutati, da. Acuma, pe oricine intrebi “ce faci?” – “lucrez la un album”!
- Da, “lucrez la un nou album care contine zece piese, muzica si texte le imi apartin…”
- Nu, nu, “va contine trei piese noi si sase remix-uri”…”
- Asta este in alt domeniu… Este muzica folk, asa cum spunea
cineva, o muzica de nisa? Victor, Victor Socaciu spunea ca muzica asta a
ramas constanta in numarul de ascultatori de-a lungul timpului si ca
acum si-a revenit in matca, adica, si-a revenit la segmentul ei de
audienta.
- Eu zic ca muzica folk are publicul ei si
este bine ca are publicul ei educat. Tu esti cea care ai spus un lucru
pe care eu il citez deseori, un lucru care mie mi-a placut foarte mult…
- … sa nu citam din clasici…
- … ca folkistul sau ascultatorul muzicii folk este un om
care a intrat in biblioteci si a citit carti. Asta pe de-o parte. Pe de
alta parte cred ca muzica folk nu are mai multi…
- Fani?
- … fani, decat are acum, si pentru ca este destul de putin,
sau, a fost pana in momentul asta destul de putin mediatizata si aproape
o generatie intreaga a crescut fara sa aiba unde sa asculte acest gen
de muzica. Dar eu zic ca lucrurile merg spre bine si faptul ca in
fiecare an se pune intrebarea “mai rezista muzica folk?”… Daca de pune
intrebarea inseamna ca exista muzica folk.
- Mie
povestea aceea cu “Un’ te duci tu folkule?” – (sau ceva de genul asta),
mie ca titlu mi s-a parut neinspirat, adica mi s-a parut usor… nu
peiorativ, dar mi s-a parut usor la misto pus titlul ala in “Jurnalul
National”. Insa demersul…
- … a fost extraordinar. Am
auzit si despre urmatorul demers, cel pe care il vor face in luna
august cand pe tot litoralul se va canta folk pe plaja, campania “Folk
You!”. Ma rog, nu stiu cat de inspirate au fost titlurile, dar
initiativele sunt senzationale, extraordinare. Adica in ziare de mare
tiraj sa apara zi de zi… Stii ca s-au pus si pe internet trei sute de
piese, este foarte bine, adica n-a mai facut nimeni pana acum…
- Da, si vreau sa-ti spun ca am descoperit printre cele trei sute piese pe care pana si eu le uitasem.
- Bine-nteles ca si eu. Asta este foarte bine: ca s-a gandit
cineva sa faca si lucrul asta. Pentru ca stii foarte bine ca pana acuma
erau cativa “narozi”, cum ai fi tu, care tineau cu dintii cate o
emisiune de muzica folk sa nu se uite chiar de tot.
- Da asa este. Sorin Minghiat si cu mine chiar am fost primii care am facut demersul asta.
- Cred ca da, cred ca da…
- Hai sa ascultam o prospatura.
- Hai sa ascultam o vechitura improspatata in sensul ca este
reorchestrata. Este vorba despre piesa “Creion”. Stiu ca tie iti place
foarte mult, si mie imi place, un cantec de dragoste pe versuri de
Alexandru Brad si dupa ce o ascultam sa spun si cine se ocupa de
orchestratii. Va fi pe discul “Partaj” care sper sa fie gata pana la
sfarsitul anului.
- Grupul “Partaj” in vechea formula: Magdalena Puscas…
- Tatiana Stepa, da.
- Tatiana, stiu ca ai facut o scoala de constructii. Ai
facut, un pic si arhitectura. Ai facut si vioara. Este vreo legatura
intre creatia muzicala si creatia arhitectonica a unei case?
- Legatura care este intre tot ceea ce inseamna creatie.
- Exista un acelasi mod de a desfasura o poveste?
- Nu stiu daca ordinea este aceiasi, dar, cu siguranta,
fiecare casa isi are povestea ei si cu siguranta ca si in constructia
unei care este nevoie de suflet, ca si in constructia unui cantec.
- De ce te-ai lasat de vioara?
- Pentru ca mi-am dat seama ca nu am sa fiu niciodata o
Silvia Marcovici, de exemplu, o mare violonista. Cred ca ma si saturasem
cu cat stiam.
- Asta te-a ajutat mai tarziu la chitara?
- Sigur ca da. Dar nu numai la chitara, in general. Eu
recomand tuturor parintilor, orice copil pe care l-a inzestrat Dumnezeu
cu talent, sa invete un instrument musical pentru ca este foarte bine
pentru sufletul lui, chiar daca nu face performanta din asta.
- Chitara cum ai descoperit-o?
- Pai, chitara am descoperit-o toata generatia mea. Nu era
scara de bloc la care sa nu se cante seara la o chitara. O chitara costa
trei sute de lei, toata lumea isi permitea sa si-o cumpere, era si moda
cantatului pe munte si a Cenaclului si sigur ca n-a fost mare lucru.
- Faci parte, intr-un fel, dintr-o generatie norocoasa,
pentru ca ai ramas pe film. Pe filmul cu Cenaclul “Flacara”. Cum era?
“va saluta Tatiana Filipoiu din Fagaras!”
- Da! Am
prins acele luni in care s-a filmat. Stii ca in Cenaclu unii au venit,
unii au plecat, unii s-au intors, altii nu s-au mai intors, iar eu am
prins acele cateva luni, nu mai stiu cate au fost, patru, cinci, sase
luni, in care echipa de filmare a fost cu Cenaclul si a filmat toate
spectacolele.
- Dar voi de ce nu erati filmati?
- Mai, asta poti sa intrebi regizorul…
- Nu, acuma am glumit si am fost si putin rautacioasa…
- Cum esti tu de obicei…
- Evident! De fapt, filmul asta voia sa demonstreze cam care
este apetenta publicului pentru ceea ce se intampla pe scena, nu voi, ci
publicul era personajul principal. Spuneai ca vrei sa dai detalii
despre albumul “Partaj”…
- … care va aparea, sper eu,
la sfarsitul anului. El este lucrat cu un baiat foarte talentat pe
numele lui Neculai Constantin, un chitarist si un artist foarte bun. Noi
ne-am oprit putin din lucrul la disc, pentru ca de cateva saptamani Lae
nu mai este Lae, este tatal lui Sebastian. Are un baietel, sa-i
traiasca, sa fie talentat ca taica-sau si frumos ca maica-sa, ii salut,
stiu ca ne asculta pentru ca sunt innebuniti dupa muzica folk. Deci noi
am facut o pauza in inregistrarea albumului. Vreau sa spun ca el a facut
tot aranjamentul musical, care mie mi se pare ca suna foarte bine, e
foarte aproape de ceea ce simt eu ca as vrea sa fie in muzica folk.
- In muzica folk sau in muzica ta?
- In muzica mea in special. Muzica noastra aici, pentru ca
vorbim de grupul “Partaj”, dar eu am lucrat cu el si piese de-ale mele.
- Cum ai convins-o pe Magda sa revina si sa lucrati iar impreuna?
- Pai, era pacat. In primul rand era pacat sa nu ramana
piesele astea care, unele dintre ele, eu cred ca suna foarte bine si
orice lucru amanat asa la nesfarsit nu se stie daca mai apuci sa-l faci.
Eu dau tot timpul exemplul Doinei si al lui Ion Aldea Teodorovici care
nu au apucat sa faca un C.D. pentru ca nimeni nu si-a imaginat ca intr-o
zi vor muri. Deci lucrurile trebuie facute la timpul lor, sau, in orice
caz trebuie facute, ca astea visate… de visat e frumos, dar mai trebuie
si facut.
- Ce mai ascultam?
- Un cantec de dragoste numit “Oferta”, nou, nou, nou de tot…
- Versuri?
- Versuri George Stanca. Imi pare rau, nu stiu daca il aude, cred ca ar fi o mare surpriza si pentru el.
- Tocmai vorbeam acum cu Tatiana ca imi place foarte mult cum este orchestrat. Nu are nimic…
- Agresiv?
- Nu, este mult spus agresiv.
- A existat tendinta in ultimii ani la folkisti sa…
- Sa iasa din canoanele…
- Da, sa mearga mai mult spre muzica usoara, spre pop. Sigur,
pentru public, probabil. Mie mi se pare ca suna mai a folk, asa. Asta
este parerea mea. Acuma, fiecare isi face piesa cum vrea.
-
Adevarul este ca si in vremuri “revolute”, ca sa zic asa, adu-ti
aminte ca si Bob Dylan si altii au inceput sa cante electric pentru ca
omul cu chitara incepuse sa convinga mai putin. Convingea mai putin inca
de la jumatatea anilor ’70. El a avut un celebru concert in Japonia, la
Budokan, absolut senzational, in care a cantat electric…
- Acuma, una este sa canti intr-o sala de teatru si alta este sa canti pe un stadion unde, sigur, altceva se cere.
- Se mai poate canta pe stadion?
- Eu cred ca o sa se mai poata, fiind de felul meu mai
optimista, asa. Daca se pot canta manele pe stadioane, eu cred ca se vor
reaseza lucrurile asa cum trebuie sa fie ele asezate si cred ca se va
mai putea. Nu stiu daca, conteaza foarte mult numarul fanilor, numarul
ascultatorilor…
- Au fost mai multe explicatii pentru
puterea si pentru… cum sa spun, absorbtia pe care a avut-o in public
muzica folk, pe vremuri. Una dintre motivatii era ca altceva nu aveai ce
sa asculti, asa, mai de calitate, ca mai auzeai si o poezea, si asa mai
departe. Altii spuneau ca era propaganda, manipulare. Care era, de
fapt, mobilul care umplea un stadion? Tu ai fost partasa la povestile
astea.
- Da, sigur, eu eram pe scena, dar eu cred ca
lumea venea la spectacolele Cenaclului, asa cum vine lumea si acum la
spectacole de muzica folk, pentru a se regasi, pentru a-si gasi
sufletul, pentru a deveni mai buni, pentru a asculta un cantec de
dragoste, un cantec pentru parinti, deci, chiar pentru a se regasi. Eu
nu stiu cat iti poti regasi sufletul intr-un gen de spectacol dintr-asta
in care, practice, nu auzi nimic, totul este zgomot.
-
Nu o faci mai simplu ascultand singur, la tine acasa? Asta nu este o
chestiune de intimidate pana la urma? Sigur ca eu sunt de acord cu tine,
dar trebuie sa fiu avocatul diavolului…
- Da, sigur,
poti sa o faci si la tine acasa, dar eu cred ca, de exemplu, o scena
cum a fost scena de la Galati la spectacolul 1000, unde 50.000 de oameni
canta “Ruga pentru parinti”, traiesti in sentiment pe care singur nu-l…
E ceva! E ceva irepetabil si…
- Ai avut si tu cu propriile-ti piese experienta asta?
- Am avut-o si eu, i-adevarat ca nu atat de mult in acei ani,
dar dupa anii ’90, de exemplu cu “Copaci fara padure” am avut niste
experiente senzationale. Nu se compara cu nimic si nu se pot da pe
nimic!
- Am inteles. Ce mai ascultam?
-
Un cantec foarte nou, alt cantec foarte nou, de data asta cantecul
meu, “Valsul zilelor pustii” pe versuri de Camelia Radulian, sigur,
cantec de dragoste.
- Noi ne stim de foarte multa vreme, de prin ’78…
- … de prea multa vreme…
- … de chiar foarte multa si prea multa vreme… Tu, de fapt, cum ai ajuns la “Flacara”?
- Cum ajungea toata lumea. Am cantat intr-un spectacol de la Fagaras. Locuiam in Fagaras atunci…
- Cine te-a dus? Sau te-ai dus pur si simplu?
- M-am dus pur si simplu la spectacol si…
- De obicei erau cei vechi care…
- A, care ascultau, da, da, da. Pai si pe mine, nu mai stiu
cine m-a ascultat. M-a ascultat, cred ca… Vasile Seicaru. Am debutat in
aceiasi seara in care a debutat, daca nu ma insel si Lucia… sotia lui
Catalin Crisan…
- Lucia Bubulac.
- Lucia Bubulac, da, si ea canta folk si nu cred ca a mai cantat cineva atunci din Fagaras.
- Tu iti aduci aminte ca erau foarte multi medicinisti, asta
pentru ca ai amintit de Lucia, medicinisti, arhitecti…? Oare de ce
meseriile astea erau foarte… preponderente… “Foarte preponderente” – ce
prostii spun!
- Pai la ora asta e… Nu face nimic la ora asta!
- Reiau: foarte aproape de muzica folk.
- Nu stiu. Au fost si alte… au fost si muncitori,…
- A, bine…
- Muncitori, tarani si intelectuali, au fost de toate
“natiile”. Dar este adevarat, medicinistii… A, si avocati am avut. Pai
l-am avut pe, Dumnezeu sa-l ierte, Gil Ionita, am avut-o pe Mihaela
Popescu, deci au fost de toate felurile.
- Ce modele ai avut?
- In Cenaclu?
- Si in general.
- Nu stiu daca au fost modele. Au existat piese, si exista si
acum, piese pe care le ascult si pe care imi pare foarte rau ca nu
le-am scris eu, daca asta pot sa spun ca este un model. Zic: “Dom’le cum
de nu mi-a dat mie prin cap sa scriu minunatia asta!” nu exista coleg
de-al meu de muzica folk sa nu aiba cel putin o piesa despre care sa zic
“de ce naiba n-am scris-o eu?”.
- Nu, dar cand erai tu “artist mic”.
- Cand eram eu “artist mic”, ce sa spun… toti. eu cand am
intrat in Cenaclu, am intrat intr-o lume care m-a uimit. Erau o
frumusete de piese, o frumusete de poezii, era o frumusete de spectacol,
totul imi placea!
- Si pana la Cenaclu, ce modele ai avut? Insist! Ai sa vezi tu de ce te intreb.
- Pana la Cenaclu? Cred ca Angela Similea… da… imi faci o bucurie…
- Asta imi aminteam acum, Doamne, Doamne, cate mistouri ai
mancat, saraca de tine, in gasca la noi acum… o mie de ani, cand…
- Da, voi erati, ma rog, ceea ce se numeste astazi, elitisti si…
- Da, da, da si cand auzeam ca iti place Angela Similea, faceam un haz nebun.
- Da, nu intelegeati de ce. Mi-a placut si imi place si acum
si este remarcabil faptul ca si-a pastrat, nu stiu, si-a pastrat o
anumita tinuta artistica pana la varsta asta, ceea ce este nemaipomenit.
- Si nu numai asta. Revenirea de acum cateva luni, mie mi se
pare absolut spectaculoasa. Si nu glumesc de data asta. A avut
inteligenta sa lucreze cu oameni mult mai tineri care i-au “intinerit”
piesele de linie, in primul rand. I-au orchestrat “comestibil” pentru
generatiile mai tinere piesele mai vechi, iar piesele noi sunt si pe
linia ei si moderne in acelasi timp.
- I-adevarat,
dar conteaza foarte mult si faptul ca este un om la care se vede ca a
cantat toata viata “de-adevaratelea”.
- Absolut!
- Pe mine asta ma impresioneaza extraordinar. Vreau sa-ti
spun ca la concertul de acum cateva luni, pe care l-a sustinut Joan Baez
nu mi-a venit sa cred ca a putut sa cante o ora si ceva fara sa iasa
din scena, fara sa se aseze, fara sa dea o nota falsa. M-a uimit,
efectiv! Nu se poate, la varsta ei este ceva senzational! Adica. –
Aproape ca pot sa-i spun “bunicuta” – a cantat bunicuta de nu se tine un
pluton dupa ea!
- Exemplul cel mai elocvent, daca
vorbim de bunicute (chiar prima, pe bune, la propriu) este Tina Turner.
Si ea se si misca…
- Asta inseamna cantatul de-adevaratelea.
- Si asta inseamna sa nu minti publicul. Chiar daca dai “chifle”, cum ziceti voi.
- Se-ntampla oricui, dar esti mult mai adevarat, da, sigur.
- Esti ACOLO si esti cu toata fiinta ta! De pe albumul “Partaj” ce mai ascultam?
- Mai ascultam un cantec numit “Duminica de ieri”, versuri Romulus Vulpescu.
- Piesa pe care am ascultat-o este de pe ultimul… albumul cel mai recent.
- “Treisprezece clipe”, asa este, si este reorchestrata.
- La “Treisprezece clipe” cine ti-a facut orchestratiile?
- “Treisprezece clipe” este un album pe care l-am inregistrat
in Craiova la care am lucrat cu un baiat de la conservator. Lucian
Parvu.
- Nici el nu era rau!
- Nu, nu era rau, dar nu era atat de bun ca “tatal lui Sebastian”…
- Il vom chema si pe Neculai Constantin, “tatal lui Sebastian”, impreuna cu Raul…
- Da, ei lucreaza impreuna si au facut niste piese extraordinar de frumoase pe care este pacat sa nu le asculti.
- Sa precizez ca este vorba despre Raul Carstea. A fost coleg de Cenaclu cu voi o vreme.
- Asa este.
- Piesa lui de rezistenta era aceea cu “invatatoarea mea din clasa-ntaia”.
- Sa nu-i spui ca te palmuieste! Stii ca sunt piese cu care…
Sunt pe fruntea ta, alea sunt! Spui Doru Stanculescu, spui “Ai, hai”…
- … spui Alifantis, spui “Decembre”. Chiar imi spunea intr-o
emisiune de folk de pe vremuri ca a facut piese mult mai bune, mult mai
elaborate, mult mai destepte, mult mai… “geniale”, dar tot cu “Decembre”
o sa moara…
- Fiecare simte ca are alte piese mult mai bune, dar daca asa s-a intamplat…
- La tine “Copacii”…
- Da, sigur, scrie pe fruntea mea…
- Trebuie sa le spun ascultatorilor (si ai sa vezi de ce o
fac acum) gluma pe care am facut-o in tabara la Calafat, acum doi sau
trei ani. Am instituit Impreuna cu Sorin Minghiat niste diplome hazlii,
ca sa zic asa…
- Tot felul de diplome naroade…
- Corect, corect! A fost, asa, un fel de brainstorming
Minghiat, Dinu Olarasu, Dan Vana si eu… Tu in anul acela luasesi trofeul
la Festivalul “Mamaia copiilor”…
- Da, facusem, cum
se spune in fotbal eventul. Luasem si cupa si campionatul. Adica am luat
trofeele si la creatie si la interpretare cu Noni Razvan Ene, despre
care, pe urma, s-au auzit mult mai multe si foarte bune. Ei, si avand eu
si un cantec “Un pachet de biscuiti”, mi-ati acordat diploma “Mamaia
biscuitilor”. Este o diploma pe care o pastrez si acum.
- Cum l-ai descoperit pe Noni?
- Mi l-a prezentat o… doamna… foarte doamna, Daniela
Doroftei. Era copilul uneia dintre angajatele ei. Noni avea atunci opt
sau noua ani si canta senzational. El canta la varsta aia, opt ani, opt
ani si jumatate, cand l-am cunoscut eu, canta (ii placea foarte mult)
piesa din repertoriul lui Marcel Pavel “Frumoasa mea”, care este o
piesa! De-abia o canta…
- De-abia o canta Marcel Pavel…
- Exact! M-a impresionat foarte mult si am inceput sa lucrez
cu el. I-am dat cateva lectii de chitara, pentru ca, asa cum spuneam,
este bine sa inveti si un instrument. Pe urma el s-a transferat la un
liceu de muzica si am inceput sa-i fac, oarecum, un repertoriu serios.
Toata lumea are impresia ca daca sunt copii, sunt neaparat cretini si
la… doisprezece ani se mai joaca cu ratustele. Nu, unii nu sunt… M-a
impresionat foarte mult pentru ca din tot ce ii dadeam sa asculte, el
alegea piese foarte grele si ca interpretare si ca intelegere, piese
profunde. La Mamaia el a castigat trofeul la interpretare cu piesa
“Intr-o zi” compusa de Dinu Giurgiu pe versuri de George Tarnea
(Dumnezeu sa-i ierte!) si la creatie cu piesa mea “Mama si tata din
ingeri”
- Hai sa o ascultam.
Click Play pentru a asculta inteviul in format audio
Teodora Ionescu - Interviu cu Tatiana StepaAsculta mai multe audio diverse
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu