
Sărbătoarea Junilor
În fiecare an, în Șcheii
Brașovului, în prima duminică de după Paști (Duminica Tomii), atât
brașovenii cât și turiștii asistă la un spectacol cu elemente de mit,
rit, ceremonial și magie. Este vorba despre defilarea junilor și
manifestarea obiceiurilor pe care aceștia le-au moștenit din timpuri
străvechi.
În dimineața sărbătorii junii coboară
călare în cetate, trec pe la vătaf, armaș mare și armaș mic (serje),
după care în jurul orei 10 se îndreaptă spre Piața Prundului din fața
Bisericii Sfântul Nicolae, unde se înconjoară statuia eroului
necunoscut, nu înainte ca preotul paroh sa le sfințească steagurile
printr-o scurtă slujba.
Urmează încolonarea grupurilor după o
ordine bine stabilită și devenită tradițională: mai întâi Junii Tineri,
urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și
Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte
vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armași. Vătaful poartă
lenta roșie pe piept, iar armașii mare și mic, albastră și galbenă,
formând astfel tricolorul, ca pe vremea când aceasta era interzis.
Plecând din Prund, Junii fac un popas la Troița Căpitanului Ilie Birt,
unde cântă “Hristos a înviat!”, fiecare grup în parte, apoi coboară pe
strada Mureșenilor până la Bulevardul Revoluției, după care urcă,
ocolind pe strada Nicolae Bălcescu, trec de “Poarta Șchei”, în sus pe
strada Căpitan Ilie, strada Pe Tocile spre “Capul Satului” pe strada
Podul Crețului și de aici la Pietrele lui Solomon.
Pe tot parcursul călătoriei, junii sunt
întâmpinați de locuitorii Brașovului cu urale și aplauze, cărora junii
le răspund prin a-i invita să-i însoțească “la Pietri” ca să petreacă în
natura alături de ei.
Odată ajunși la Pietrele lui Solomon,
într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe cele două
platouri la locurile amenajate din moși strămoși, la mesele lor, care
altădată erau niște ridicături de pământ (eminente romane), dar azi s-au
așezat peste ele mese de lemn și metal. Petrecerea începe prin ieșirea
la horă și aruncarea buzduganului, pe melodia cunoscută ca “Hora
junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta ș.a.,
fiind invitate la joc și fetele. O dată cu ora stabilită pentru
închierea manifestării, grupurile de juni se încolonează în ordinea
stabilită și știută și se îndreaptă spre Piața Unirii unde fiecare grup
cântă pentru ultima dată “Hristos A Inviat” și apoi grupurile de juni se
despart luând astfel sfârșit defilarea călare a junilor.
Documentele atestă că în anul 1931
existau șapte organizații ale junilor, cea mai veche fiind cea a Junilor
Tineri. Ultimul grup înființat este cel din 1924 grupul Junilor
Brașovecheni, format numai din bărbați căsătoriți.
Obiceiul junilor este considerat drept
unul din ritualurile de inițiere în rândul feciorilor, el fiind inclus
în ciclul “cetelor”. Înțelesul termenului de “june” în Transilvania este
cel de “tânăr fecior neânsurat”.
Legat de acest ritual este și un obicei
(de care bătrânii își mai amintesc încă) care se încadrează în cultul
soarelui, de care pomenea și cronicarul german, ca simbol de nemurire
pentru strămoșii daco-geți. În ziua de Rusalii, bărbații, femeile,
copiii și tot ce era transportabil la curte plecau de cu seara spre
muntele Postăvarul, după ce, în prealabil, vătaful sau alți bărbați de
inițiativă, băteau din poartă în poartă, folosindu-se de ciocanul, în
formă de șarpe, prezent la fiecare poartă. Pe munte așteptau până
dimineața, pentru ca la apariția soarelui, sa arunce cu ce aveau la
îndemână spre soare, ca nu cumva “vârcolacii” să răpească soarele. Era
cultul soarelui de la daci, conservat simbolic în poarta maramureșană și
în efigia stemei moldovenești. Se știe că geții credeau că astrul
dătător de viață era mâncat de balauri, iar acest cult al soarelui era
celebrat mai cu seamă primăvara, încât este explicabilă prezența
acestuia în obiceiul Junilor. Dacă acest cult al soarelui nu se mai
practică azi, în schimb îngroparea vătafului, însoțit de un joc burlesc,
“cățeaua”, în care apare și un popă mascat, își are sensuri care sunt
cu greu înțelese azi.
Sursa:
http://www.brasov.net/sarbatoarea-junilor/



.jpg)







Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu