„Pe potecile Branului” – un proiect menit să promoveze istoria şi tradiţia comunei braşovene
*O tânără din Bran vrea să adune încă
100 de români îndrăgostiţi de locurile natale care să scrie câte 101 de
poveşti reale ale locurilor în care s-au născut
Poveştile vor fi adunate şi postate pe blogul proiectului – pepotecilebranului.wordpress.com – unde deja a fost postată prima astfel de poveste – „Legenda Branului”. „Voi aduna frânturi din istoria şi tradiţia locurilor, bucăţi din viaţa oamenilor, le voi aşterne pe hârtie şi le voi spune lumii întregi. Îmi doresc să ofer acestui loc minunat în care m-am născut şi am crescut imaginea de poveste pe care o merită, vreau ca lumea să vadă Branul dincolo de legende contrafăcute, plin de istorie şi tradiţie, aşa cum este de fapt”, mai povesteşte iniţiatoarea proiectului.
Proiectul nu se opreşte însă aici. Ioana vrea să caute alţi 100 de români „îndrăgoştiţi de locurile în care trăiesc”, care să adune, la rândul lor, poveşti reale despre plaiurile natale. „ Aş fi fericită să fim 101 români, care să strângă câte 101 poveşti despre acasă de la ei, indiferent din ce colţ al ţării ar fi. România este superbă şi plină de poveşti minunate, m-aş bucura să le pot cuprinde pe toate şi să le spun lumii întregi, să vadă tot omul cât de frumos e la noi”, a mai povestit autoarea. .
Sursa:
http://www.bizbrasov.ro



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu