Maialul – de la sași la români
| Leave a comment
Maialul este o sărbătoare câmpenească
veche, despre care se crede că ar fi apărut în Transilvania pe filieră
germană, odată cu sașii stabiliți aici. Există date despre
celebrarea Maialului în special în secolul XIX – începutul secolului XX,
cu precădere în mediul școlar. Însă, de-a lungul timpului, sărbătoarea
a fost adoptată și de români și maghiari, în special în județele Brașov
și Mureș.
Maialul săsesc
Așa cum sugerează numele, Maialul sau Majalis
la sași, are loc de regulă în luna mai, la două-trei săptămâni după
Rusalii. În Transilvania de altădată, Maialul era sărbătoarea prin care
copiii de sași celebrau frumusețea primăverii. Sașii sărbătoreau cu
dansuri pe muzică de fanfară, prilej cu care își îmbrăcau din nou cele
mai bune costume de sărbătoare.
De la sași la români, de la Brașov la Cluj. Maialul șaguniștilor
Unul dintre cele mai vechi Maiale este cel al
“șaguniștilor”, adică al elevilor de la Liceul ortodox din Brașov,
introdus încă de pe la 1854. Ca și în Bistrița, după Revoluția din 1848,
Maialul primește în școlile românești ușoare
accente tradiționaliste, fiind un prilej de afirmare a limbii și
culturii românești.
Este interesant că în primul deceniu al
interbelicului, după unirea Transilvaniei cu România, Maialul a migrat
la Cluj, odată cu un val considerabil de studenți și intelectuali veniți
de la Brașov. Ei au adus tradiția Maialului pe malul Someșului, prima
ceremonie a brașovenilor stabiliți la Cluj având loc în data de 8 mai
1927, sub patronajul lui Sextil Pușcariu. Încă de la prima ediție,
Maialul brașovenilor de la Cluj s-a ținut în Pădurea Hoia, devenit apoi
locul tradițional de întrunire a șaguniștilor din oraș. Maialul a fost
sărbătorit la Cluj până la izbucnirea Celui de-al Doilea Război Mondial,
ajungând să înglobeze și elitele autohtone și elevii de la școlile din
oraș.
A
doua ediție a Maialului șaguniștilor din Cluj, în Pădurea Hoia, 1928.
În fotografie, actrițele Teatrului din Cluj și alte doamne din elita
orașului, purtând costume tradiționale românești.
sursa foto. Fotografia face parte din arhiva actorului Faraianu Ioan – Teatrului National Cluj.
Maialul de astăzi
Astăzi sărbătoarea a pierdut semnificațiile din
interbelic, rămânând, acolo unde mai este păstrată, doar esența sa - o
petrecere gospodărească sau școlară, închinată primăverii. Tradiția
merge mai departe în unele localități precum Râșnov, Orăștie, Brașov (Maialul Junilor). La Bistrița se ține în fiecare an Maialul Elevilor Năsăudeni.
sursa foto
Bibliografie:
Studiul Anei-Maria Stan, Maialul brașovenilor șaguniști stabiliți la Cluj – o sărbătoare academică și culturală din perioada interbelică, publicat pe tara-barsei.ro.
Sursa:
http://povestisasesti.com/2013/06/19/maialul-de-la-sasi-la-romani/



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu