.jpg)
Marius Dragomir: Fără credinţă, omul este ca pasărea cu o singură aripă
Loreta Popa
Pe talerul profesiei uneori este nevoie să dai cu pămătuful ca să înlături praful, rutina, plictiseala, oboseala. Când faci asta descoperi că există încă prospeţime, interes, măiestrie, adevăr. Aşa s-a întâmplat cu artistul Marius Dragomir. A fost scuturat de destin până la limita desprinderii de viaţă. Nu mulţi ştiu că a suferit un infarct şi că a fost la un pas de infinit. Tulburător a fost că s-a trezit şi a înţeles că nu trebuie să mai piardă nici o secundă de i-a fost dăruită cu generozitate.
Face parte din acea generaţie care vorbeşte în şoaptă când se află faţă în faţă cu modelele pe care le-a avut, care salută cu deferenţă, nu bârfeşte pe la colţuri şi nu foloseşte cuvinte nelalocul lor. Marius Dragomir ştie că bucuria de a fi om te încearcă şi mai tare când eşti pe punctul de a nu mai fi.
S-a născut la 19 aprilie 1969, în Braşov, şi la doar 4 ani câştiga locul la Festivalul „Lira de Aur”, interpretând la vioară „Balada lui Ciprian Porumbescu”. Vioara a însemnat legătura dintre membrii familiei, pentru că atât mama, cât şi tatăl cântau la acest instrument.
“Talentul l-am moştenit, iar părinţii m-au susţinut. Tata ar fi vrut să devin inginer, ca şi el, însă eu i-am dejucat planurile. Mi-a plăcut mai mult partea umanistă, partea estetică, muzica, arta, în general”, spune Marius Dragomir.
Liceul şi facultatea le-a urmat la Târgu-Mureş, după care s-a întors acasă. A fost de la cel dintâi pas susţinut de părinţii săi, astfel că Marius Gelu Dragomir a reuşit în toamna anului 1989 la Festivalul Naţional de interpretare şi creaţie Mamaia să obţină locul I, interpretând atât vocal, cât şi instrumental.
Avea să devină repede faimos pentru originalitatea componistică şi instrumentală. Unul dintre mentorii săi a fost doamna Ileana Filipescu, de la Târgu-Mureş, profesoară de estetică, istoria muzicii şi pedagogie. De asemenea, l-au inspirat marii compozitori de muzică clasică. L-a cunoscut pe Petre Ţuţea, cu care a avut nişte dialoguri deosebite. Oamenii din jurul său l-au inspirat dintotdeauna.
În acelaşi an 1989 obţine premiul “Steaua fără nume”. În 1990, a plecat în Italia, unde a rămas pentru doi ani şi jumătate. A compus muzică de film pentru un scurtmetraj, regizat de Franco Zeffirelli. În 1992 a trezit sentimente contradictorii publicului deoarece albumul său, Voice of Nature, aborda un gen nou pe piaţa românească, muzică electronică progresivă.
După întoarcerea din Italia, Marius Dragomir s-a stabilit la Bucureşti, pentru a-şi continua cariera muzicală. Conform artistului, o pierdere de timp şi bani. A dat peste oameni lipsiţi de profesionalism, fără cuvânt. În 1993 a scos al doilea album din carieră, „The Magician” („Magicianul”), ce a avut parte de o lansare impresionantă. În 1994, Marius Dragomir a venit pe piaţă cu un nou stil, născut din cei zece ani de studiu al muzicii populare, lansând stilul Kashay, «Party in Transilvanya». După o săptămână se vânduseră deja 200.000 de exemplare.
În 1998 a scos şase albume, pentru care i s-a acordat Discul de Aur. După dezamăgirile din ţară, Marius Dragomir a plecat spre tărâmul făgăduinţei, America. Acolo a stat câteva luni în studio, compunând muzică de film şi muzică de publicitate, colaborând cu mezzosoprana Nicoleta Strauss, căreia i-a compus un album şi alături de care a şi înregistrat două duete.
În 2005 a încercat să revină în România cu unul dintre ele, „Per L’Eternita”, însă producătorii români nu au fost interesaţi. Proiectul a fost promovat de americani în Europa, nu şi în România. În acest moment al vieţii, Marius Dragomir este gata să încerce încă o dată să facă muzică adevărată în România.
Cântă la nu mai puţin de unsprezece instrumente musicale: vioara, pianul, trompeta, naiul, percuţii, muzicuţă, chitară, contrabas, cimpoi, fluier, drâmbă. Dacă la toate acestea adăugăm faptul că are şi o mare pasiune pentru picture, pe care a descoperit-o copil fiind, când încondeia ouă de Paşte elev fiind la Şcoala Populară de Artă, credem că spunem totul. A reuşit să dezvolte această aptitudine, realizând atât tablouri în ulei, cât şi grafică. Temele la care ţine mult sunt cele cu mesaje spirituale, cele religioase, scene de vânătoare şi portretele.
A muncit enorm. Nu a obţinut nimic uşor, ceea ce denotă perseverenţă, ambiţie, coloană vertebrală. A reuşit să facă multe până acum, a întemeiat o familie, are doi copii. A sădit câte un pom la naşterea fiecăruia dintre ei. Poate că divorţul l-a făcut să-şi piardă puţin din puteri şi să calce pe lângă cărarea destinului său, dar Marius Dragomir este un învingător. A scos un nou hit, iar numele său va fi rostit des de acum, dar aşteaptă ca inspiraţia să-i fie provocată cu noi proiecte.
Munca este ceea ce Marius Dragomir iubeşte. A fi artist nu este la îndemâna oricui. Şi-a construit la Braşov un colţ de rai, aproape de pădure, decorat cu elemente rustico-medievale. Pereţii sunt plini de arcuri, scuturi, spade. Impresionante sunt graficele murale de pe pereţii camerelor, pe care le-a creat chiar el. Nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să vă invităm să descoperiţi toate cele pe care le-am aşternut chiar de la artist, care a acceptat cu o generozitate ce-i este caracteristică, dacă-mi este permis să pot spune astfel, acest interviu.
Ce înseamnă credinţa pentru tine, Marius Dragomir?
Fără credinţă, omul este ca pasărea cu o singură aripă. Dragostea de Dumnezeu ne înnobilează sufletul şi ne deschide inima către vibraţii superioare, către felul nostru natural de a fi. Fără credinţă nu ne justificăm existenţa şi apartenenţa la desfăşurarea „Marelui Plan” al lui Dumnezeu.
Sunt vremuri tulburi, oamenii se simt daţi deoparte, uneori chiar călcaţi în picioare de sistem sau de alţi oameni. Este înţelept să fim toleranţi?
Eu cred că înţelepciunea e măsura toleranţei. În vremuri tulburi e greu să tragi concluzii drepte fără înţelepciune, căci … apa e tulbure, nu vedem fundul lacului până ea nu se linişteşte şi ne oferă imaginea de ansamblu. Dezrădăcinarea este o debusolare a minţii în condiţii de criză socială-interioară. Ea este inoculată de sistem, care este controlat de un sistem prim, implementând manipularea şi controlul maselor, adormirea lor şi dorinţa de a consuma ce li se dă.
Se tot vorbeşte de unitate, de consens, de integrare. Ce parere ai, se pierde ceva din identitatea unui popor odata cu integrarea în Uniunea Europeana? Valorile creştine pe care poporul român le are pot ajuta la sănătatea familiei europene?
Eu zic că nu trebuia să ne integrăm, eram integraţi de foarte multă vreme, dat fiind că noi suntem poporul care a zămislit alte popoare prin drept divin şi orientare celestă, având ca îndrumător pe Zamolxe, care înnobila rasa noastră umană în acorduri de vibraţie înaltă a lui Orfeu şi delectându-ne la un pahar de vin, „calitate superioara” cu Dionysos. Noi, azi, românii avem gena recesivă cu caracter dominant, să schimbăm într-o zi „mersul” lucrurilor în mai bine, mai frumos şi mai adevărat.
Această criză prin care trecem ar putea avea rădăcini şi într-o criză spirituală?
Înaintea crizei socialo-materialiste-democratice, putem spune cu certitudine că la baza sa stă o criză spirituală care a creat un hiatus în curgerea firească a energiilor spirituale, afectând universul în care ne aflăm şi nu numai, după legea cauză-efect.
Privesc la ceea ce se întâmplă astăzi cu oamenii, cu locuitorii acestui pământ românesc, care ţi-au apărat credinţa cu preţul vieţii nu cu multă vreme în urmă. Sunt motive serioase cele care-i determină să nu mai meargă la biserică duminica? De ce crezi ca s-a pierdut obiceiul acesta?
Pentru că biserica, prin atitudine, pierde terenul pe care L-a câştigat Mântuitorul nostru. Biserica are un statut şi o credinţă universală şi nu una absolutistă încarnată în reguli fabricate care îngrădesc spiritul uman în călătoria sa spre sfere înalte dumnezeieşti. Iisus a spus: „Mă găsiţi pretutindeni, sub o piatră, într-un copac, în înaltul cerului, în voi, acesta este templul meu!” Deci….?! Oamenii trebuie să rămână aproape de natură şi Dumnezeu. Scoaterea lor din acest peisaj înseamnă moarte permanentă.
A-ţi iubi ţara pare celor tineri un cuvânt uitat într-un dicţionar, ceva ce ei nu au nevoie să cunoască. Dar eu sunt convinsă că înlăuntrul lor se mişcă nişte resorturi care le amintesc mereu cine sunt. Ce înseamnă pământul românesc pentru tine, Marius Dragomir?
Înseamnă comuniunea de energii care mă „hrăneşte, mă iubeşte şi mă învaţă” ceea ce am ales înainte de venirea mea aici. Legătura cu pământul natal este făcută printr-un cordon ombilical sacru. Ruperea lui înseamnă neîmplinirea poverilor care ţi-au fost încrediţate, şi mai înseamnă stagnarea ta pe plan spiritual chiar dacă financiar în altă parte îţi merge bine, dar când vine vremea sfârşitului, vedeţi, tot acasă se îngroapă românul. Am o vorbă pe care o spun de câte ori pot: „Ţara mea e ţara mea şi dragoste găsesc în ea”.
Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o poartă sufletul tău?
„DOAMNE, DUMNEZEULE IISUSE HRISTOASE, FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEŞTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL!”
Crezi că muzica poate fi considerată o rugăciune?
Muzica e rugăciune vibraţională-multiversală înaltă. E comuniune lingvistică angelică, Dumnezeiască. Este o armă folosită pentru apărare, dar şi de atac pentru unii care pot face din muzică vibraţie de rezonanţă grosieră.Totul ţine de alegere.
Care este cea mai frumoasă amintire din copilărie?
Când L-am descoperit pe Dumnezeu.
Ne ataşăm de oameni de-a lungul vieţii. Unii ne dezamăgesc, alţii ne ajută să mergem mai departe cu fruntea sus. Cu unii devenim prieteni pentru că rezonăm la fel. Care crezi că este secretul prieteniei, dacă există vreunul?
Sinceritatea. Pe unii i-a deranjat şi au plecat şi pe cei ce au rămas i-a bucurat!
Crezi că talentul se moşteneşte sau este un har pe care Cineva de sus, care te iubeşte, ţi-l dăruieşte pentru a-ţi netezi puţin calea?
Ambele…..crucea pe care o porţi e direct proporţională cu talentul care ţi s-a dat.
Ce contează cu adevărat pentru un artist?
Să fie sincer până la capăt!
Care au fost cele mai grele momente din viaţa ta?
Cele pe care nu le-am înţeles.
Ce te-a ajutat să renaşti, cine şi-a dat puterea să te ridici atunci când ai căzut?
Dumnezeu cu Trinitatea Lui cu tot, binecuvântată fie în veci, vecilor, Amin! Dacă am căzut de exemplu de şase ori, înseamnă că Dumnezeu m-a ridicat de şapte.
Ştiu că uneori eşti dezamăgit de ceea ce vezi în jurul tău, mai ales de birocraţie şi de modul în care unii oameni aleg să se comporte. Acorzi a doua şansă?
Dacă Dumnezeu face asta…. învăţ şi eu de la El şi încerc să fac la fel.
Ce-ţi place la ceea ce faci?
Tot ceea ce mi se potriveşte şi mi se cuvine îmi place!
Ce ai schimba în viaţa ta?
Păi, nimic. Straniu, dar cred că tot ce ni se întâmplă merităm.
Eşti tată, un om cu un rost anume, indiferent de locul în care ai ales să trăieşti pe pământ, un bărbat care şi-a învăţat lecţiile şi a ales să rămână vertical. Povesteşte-ne puţin despre ce ai simţit când ai devenit tată!
Naşterea unui copil este minune de la Dumnezeu! Aducerea pe lume a unui suflet care va împlini voia destinului scris în cerurile înalte aici pe pământ. Bucuria de a fi părinte e doar bucuria de a fi…..
Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ai primit ? Dai sfaturi copiilor tăi? Ai vrea ca ei să urmeze aceeaşi cale, a muzicii?
Iubeşte-l pe Dumnezeu necondiţionat, căci şi el nu uită să te ierte şi să te iubească în fiecare zi.
Care este cel mai frumos vis al tău?
Să visez!
Consideri că eşti un bun ascultător?
Ca să ascult, mai întâi trebuie să tac.
Urmează o renaştere în ceea ce te priveşte, muzica ta, felul în care atingi tu suflete e unul cu totul aparte. Ce te bucură cel mai mult la această revenire muzicală?
Că Dumnezeu şi îngerii cântă cu mine!!!
Sursa:
http://jurnalspiritual.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu