Inaintea bisericii actuale, situata in
mijlocul satului si care a trecut de 100 de ani, exista ca lacas de
inchinare pentru ortodocsii din Bunesti, mica biserica de lemn,
construita in afara satului, pe un deal, prevazuta cu turn si clopot.
Pastorea obstea satului pe atunci parintele Nicolae Vatasan. Venise ca
preot al satului in 1832 si se angajase de la inceput in a inzestra mica
biserica cu icoane, toate de sticla, cumparate de la popreni, cu carti de
cult cumparate de el (Cazania, Liturghier, Molitvelnic), cu sfesnice
primite in dar de la biserica din Zoltan (Mihai Viteazul). Era fiul
preotului Gheorghe Vatasan, din Archita vecina, de care tinuse pana
atunci Bunestiul, ca filie. De la venirea sa, deci din 1832, obstea
romanilor ortodocsi bunesteni se constituie ca parohie de sine
statatoare, avand, la randul ei ca filie, satul Roades. Situatia este
aceeasi pana astazi.
Parintele Curta are cuvinte frumoase despre inaintasul sau, caracterizandu-l
ca "un preot harnic, atat in ale parohiei, cat si in ale sale
proprii".
El a fost acela care, impreuna cu parohienii sai, au fost nevoiti sa se
refugieze in locuri ascunse si ferite, in iarna dintre anii 1848 si 1849,
de teama urgiei salbatice, dezlantuita de ungurii si secuii cuprinsi de
ura. Era mereu in activitate, energia sa fiind recunoscuta. Sfarsitul i-a
fost legat de o intamplare neobisnuita. Tocmai zidea in rand cu zidarii
sasi care construiau o casa in sat si a venit o ploaie puternica, care a
pornit dintr-o data paraiele ce amenintau sa umple valea. Parintele a dat
fuga cu harletul in mana sa vada daca nu e nevoie de vreun sant in fundul
gradinii, pentru ca apa sa nu sape pamantul. Apa era involburata,
vartejul puternic, parintele a implantat harletul in pamant, a ametit si
a apucat in apa. Era bun inotator, dar era imbracat cu zechea lunga, asa
ca n-a putut scapa, apa l-a dus si l-a varat pe sub pod, lovindu-l cu
capul din grinda in grinda. Oamenii l-au scos cu greu din apa, agatandu-l
cu carligele de zechea cea lunga. Si-a revenit tarziu, a cerut sa vina un
preot, s-a spovedit, s-a impartasit si a murit dupa trei zile. Era in 4
iunie 1868. L-au plans cei zece copii ai sai, dintre care sapte erau
necasatoriti, l-a plans intreaga parohie.
Din 1868 si pana in 1872, Bunestiul a fost dat in grija preotilor vecini.
Printre acestia era si fiul preotului raposat, paroh in Zoltan, Gheorghe
N.Vatasan. in 1872 este numit preot stabil pe seama parohiei Bunesti cel
de-al doilea fiu al regretatului parinte, Ioan Vatasan, om cu buna
pregatire, dar mandru si comod. Nu semana deloc cu harnicul si neobositul
sau tata. A renuntat la filie, si, spune parintele Curta "din prea
multa comoditate a ajuns de nu avea de mancare". A plecat din
Bunesti in 1875, dar s-a intors peste un an, cu rugamintea de a fi primit
inapoi. Bunestenii nu l-au mai primit. A ajuns in cele din urma invatator
in Brasov.
La 15 august 1878, de Sfanta Maria, era instalat ca preot al parohiei
Bunesti parintele Ioan Curta. incepea o noua perioada, lunga si cu multe
realizari, pentru obstea romanilor de aici, in care personalitatea
parintelui isi va pune cu prisosinta amprenta.
"Eu am fost nascut in Bundorf", scrie parintele, din parintii
Ilie si Ana Curta, la 30 decembrie 1854. Tatal sau, om luminat al vremii,
fusese timp de 20 de ani, intre 1836 si 1856, dascal si cantor, asa ca nu
i-a fost greu sa accepte, la sugestia invatatorului Teodor Nioist sa-si
dea copilul la scoli inalte, la Brasov, in 1867. "Eram mare si in
clase de jos" isi aminteste parintele, "dar mi-a fost usor, asa
ca in toate clasele...am iesit primul"). A stat in gazda la domnul
Popasu, fratele episcopului si dadea lectii altor trei copii din Romania,
asa ca s-a intretinut aproape singur in cei sapte ani de scoala la
Brasov. Venea acasa in vacante, de Craciun, de Pasti si de Rusalii, in
caruta, pe vremea cand de-abia se incepuse a se construi drumul prin
padurea Bogatii si cand, peste Olt nu exista decat un pod si aminteste ca
la un Cracium, toti baietii din zona Rupea care erau in scoala la Brasov
veneau spre casa goi si desculti, in sir indian, prin zapada pana la
brau. Scolarul nostru avea cizmele rupte si degetele ii ieseau pe afara,
dar era bucuros ca vine spre casa si ca el erau si ceilalti. Carutasii pe
care i-au tocmit in Maierus spre a-i trece padurea Bogatii, vazand zapada
mare ce se asternuse peste noapte, i-au dat jos si i-au abandonat la
marginea padurii. Baietii, unul cate unul, un sirag lung, in care primul
facea si poteca, au trecut in doua ore padurea, au traversat Oltul
inghetat si, dupa o noapte petrecuta la Rupea, au apucat-o fiecare spre
satul sau. Acasa, piciorul inghetat nu putea fi scos din cizma, asa ca
cizma a fost taiata. Toata vacanta si-a oblojit piciorul. A venit
Boboteaza si iarasi au inceput pregatirile pentru scoala. Adica doua
carute incarcate cu slanina, oua, came, carnati, care sa ajunga pana la
Postul Pastilor si iarasi drumul peste Olt si prin padurea Bogatii, prin
ger si zapada. "Plecam catre padure toti pe jos, ca sa ne incalzim,
asa umblam noi cand invatam la scoala".
Viitorul preot mai avea doi
frati (unul dintre ei mort de tanar) si doua surori. Numele familiei, la
origini Moise, a fost transmis de un stramos care mostenise casa si
curtea parinteasca. De aici- din curte, pe curte - a rezultat Curta.
Dintre toti fratii, el era favorizatul, cel care mergea la scoala,
intreaga familie sacrificandu-se pentru aceasta.
Dupa cei trei ani normali si
cele patru clase de gimnaziu la Brasov, tanarul loan Curta merge la
Teologie, primii doi ani ca extern, ultimii trei ca intern.
In 1877 ajunge invatator in
satul natal. Se inscrie la concurs pentru ocuparea locului de preot paroh
al Bunestiului. Lucrurile n-au fost foarte simple, existau adversitati,
oamenii care amenintau ca trec la "uniti" daca el va veni preot
in sat. Erau sustinuti de un preot greco-catolic din Cohalm (Rupea), pe
nume Spornic, care i-a si invatat sa faca plangeri la mitropolitul Miron
Romanul si la Consistoriul Arhidiecezan. Plangerile au fost trimise de la
Sibiu la Sighisoara, la protopopul Zaharia Boiu, tatal cunoscutului
predicator de la Sibiu, pentru solutionare. Tanarul candidat la preotie
era tinut ca pe jar, dar batranul protopop, pe langa care activa un alt
om vrednic, Dimitrie Moldovan, l-a sustinut si l-a incurajat. Potrivnicii
sai nu s-au dat batuti si, inainte de horotonie, au cerut audienta la
mitropolit, plangandu-se si cerand alt preot. inalt Prea Sfintia Sa il
cunostea insa pe tanarul Curta, cum il cunosteau toti de la Centrul
arhiepiscopesc, ca fiind un tanar cu purtari alese si cu frica lui
Dumnezeu. Asa ca se face horotnia pe seama parohiei Bunesti si proaspatul
preot este intampinat de consatenii lui cu carute si calarasi. Cei care
i-au stat impotriva au ramas "uniti" un timp, dupa care, rand
pe rand, s-au intors la credinta strabuna. Unul singur, cel mai
inversunat dintre ei, Viscrean Nicolae, a murit "unit").
Problema cea noua, care se ridica
in fata tanarului preot era construirea unei biserici de piatra, caci
vechea biserica de lemn incepuse sa se strambe si era proptita in mai
multe locuri.
Lemnele de dedesubt se
putrezisera. Parintele a gasit un loc ce ar fi fost bun pentru biserica,
in centrul comunei, al unui sas. "Unitii", cati mai erau,
manati de la spate de preotul lor din Rupea, aveau promisiuni de la Blaj
si ei ar fi vrut pamantul pentru o biserica a lor. Parintele Curta a fost
mai iute si a cazut primul la invoiala cu sasul, asa ca pamantul a fost
cumparat in anul 1880.
Strangerea materialului
necesar s-a facut pe parcursul mai multor ani, din 1881 si pana in 1886.
Satul intreg a dat bani pentru caramida, cu totii au stins varul si
varnitele in curtea bisericii. Peste tot era prezent si parintele. A
cerut si ajutoare de la Sibiu, de la
Fundatia Saguna, de la
Ministerul Cultelor si Instructiunii Publice, de la biserica
Sf.Nicolae din Brasov. Toti au raspuns cererilor.
Mare ajutor in colectarea de
fonduri l-a avut de la Zaharia Boiu (1834-1903), fiul protopopului de la
Sighisoara, ajuns la Sibiu asezar consistorial, redactor la Telegraful
Roman si membru al Academiei Romane. A fost un mare orator al bisericii
noastre, destoinic alcatuitor de manuale, talentat scriitor si un hotarat
luptator pentru drepturile romanilor. El a fost acela care a tradus in
nemteste "Memorandul" pentru Curtea de la Viena. Iata cum il
caracterizeaza parintele Curta : "era un preot slujitor cum nu se
mai afla nici acum, dar nici in viitor - bun cantaret, limpede la vorba,
maiestuos la slujba si un orator neintrecut").
S-au facut si imprumuturi si in
1886 s-a inceput lucrul la zid. Oamenii munceau cu multa insufletire,
dupa cum isi aminteste parintele : "in toata viata mea nu am putut
vedea o insufletire si o tragere de inima mai mare"86). in octombrie
1887, biserica era ridicata si acoperita. La 10 noiembrie 1888, in
prezenta protopopului Dimitrie Moldovan de la Sighisoara si a inginerului
Neundorf s-a facut receptia lucrarii.
S-au cumparat icoane,
comandate la Viena, policandre, sfesnice si toate cele de trebuinta in
biserica si in 1889, a treia zi de Rusalii, a fost tarnosita biserica, in
prezenta parintelui protopop Dimitrie Moldovan si a preotilor din jur.
"Maret si impunator a fost actul sfintirii - si atata lume era de
fata, incat spatioasa biserica noua nu putuse cuprinde pe toti".
Visul cel mare se realizase !. Bunestenii aveau o biserica mare si
frumoasa. "Cu noi a fost Dumnezeu, care ne-a ajutat, laudat fie
numele Lui in veci !" 87), incheie parintele Curta sirul amintirilor
legate de ridicarea bisericii. Sfintirea propriu-zisa a bisericii,
pictata acum, in prezenta unui arhireu, s-a facut de-abia peste 100 de
ani, in timpul parintelui Gheorghe Lup, in octombrie 1988,cand Bunestiul
a fost onorat de venirea I.P.S.Mitropolit Dr.Antonie Plamadeala. A fost
atunci o sarbatoare de neuitat, o prelungire peste timp a aceleia de acum
100 de ani.
Datoriile nu s-au terminat decat
in 1903,cand s-a achitat ultima rata bancii din Sibiu. A fost un efort
mare, dar oamenii au fost multumiti.
Un fapt demn de remarcat :
cele 12 Mineie au fost cumparate in 1907, cu ajutorul banilor trimisi din
America de romanii bunesteni si vicrieni stabiliti acolo. Iata cat de
larga era aria de actiune a parintelui Curta. Tuturor celor 9 donatori li
s-a multumit in scris prin intermediul Telegrafului Roman).
Satul isi urma viata, cu
bucurii si necazuri. Anotimpurile treceau, generatiile se succedau.
Parintele priveghea ca obstea pe care o pastorea sa nu sufere din cine
stie ce pricini. Au fost si conflicte, neintelegeri intre romani si sasi
cu privire la pamantul satului si la taxele de pasunat, spre exemplu, sau
certuri intre romani, daca trebuie sau nu sa se constituie "fondul
de bucate" necesar intretinerii bisericii si scolii. Au fost insa si
bucurii. La toate participau cu totii, toti se simteau uniti prin firele
nevazute ale destinului lor comun.
"In 4 octombrie 1909 s-a facut serbare comemorativa pentru
glorificarea marelui, preameritorului si in veci neuitatului nostru fost
arhiepiscop si mitropolit Andrei, baron de Saguiia, nascut acum 100 de
ani...").
S-au savarsit parastase, iar la
Rasinari a fost dezvelit bustul de marmura al marelui om.. Bunestenii
n-au putut merge in pelerinaj la mormantul din Rasinari, dar dupa
parastas, cu totii au participat la serbarea scolara si au ascultat
prelegerile despre viata lui Saguna.
Razboiul intai mondial a trecut
ca o furtuna si peste Bunesti. Vieti omenesti pierdute, schilodiri
trupesti si sufletesti, scumpetea ce-i darama pe bietii oameni, toate
erau consecintele razboiului. Parintele Curta, el insusi avand baietii si
ginerii in lupta tinea ca oamenii sa stie ce se intampla pe front, sa fie
informati asupra miscarilor de trupe, a victoriilor si a infrangerilor.
Le aducea oamenilor in
biserca Telegraful Roman, Gazeta Transilvaniei si chiar ziare ce apareau
dincolo de Carpati. Comentau, se intristau, se imbarbatau laolalta.
Faptul ca dintre ei au fost unii care au mers la Alba Iulia, avand in
frunte steagul tricolor, a insemnat o izbanda pentru tot satul.
Intre 1920 si 1923 s-a dus o
lupta crancena, condusa de acelasi neobosit parinte, pentru castigarea unei
suprafete de padure, pentru biserica. Iata cateva dintre motivele cu care
consiliul parohial argumenta cererea :
"Biserica saseasca, inca de prin anii 1850-1851 are in posesiunea sa
o padure de 208 jugare, din cea mai frumoasa si scumpa padure a comunei,
iar in anii urmatori, 1870-1881, au marit-o cu 40 jugare din pamantul
comunal, asadar azi are in posesiunea sa o padure de 248 jugare. Biserica
romaneasca n-are nimic, cu toate ca biserica romaneasca are mai multe
suflete decat cea saseasca;
Poverile comunei le poarta, deopotriva, romanii si sasii, asa le-am
purtat in trecut, asa acum si tot asa si in viitor. Prin urmare dreptatea
cere ca precum poverile, asa si favorurile sa le imparta comuna
deopotriva - doua popoare, doua biserici, amandoua deopotriva
impartasite").
Dupa expunerea de motive se
cere sa se dea si bisericii romanesti 250 jugare care sa-i ramana pentru
totdeauna pe nume, fara nici o plata.
Lupta a fost lunga si
neobosita, cu drumuri la Sibiu, la Centrul Mitropoliei, la Sighisoara, la
Prefectura, la Bucuresti, la Ministerul de Resort. in cele din urma insa,
in septembrie 1923, biserica intra in posesia padurii. Pacat ca nu a fost
pentru totdeauna, asa cum s-a dorit, caci timpurile s-au schimbat, iar
comunistii de mai tarziu nu puteau suporta existenta unei proprietati a
bisericii, cum nu putea suporta, de altfel, ideea de proprietate in sine.
Noile venituri ale bisericii au
permis repararea acesteia, in 1925 si cumpararea unui clopot, caci
razboiul adusese si pierderea clopotelor.
Parintele Curta se arata a fi un bun observator al vietii bisericesti,
sociale, politice, culturale din tara si din afara ei. Iata ce noteaza
pentru anul 1925 :
"In anul acesta 1925 s-a ridicat biserica noastra Ortodoxa, la
rangul de Patriarhie, fiind investit ca primul patriarh I.P.S.Mitropolit
primat, Dr.Miron Cristea.
Tot in anul 1925 s-a facut o
calatorie la Locurile Sfinte din Palestina... de aici in Egipt... si
inapoi acasa. in calatoria aceasta, care a fost condusa de I.P.S.Sa
Mitropolitul nostru Nicolae au luat parte 160 de persoane de toate
rangurile si breslele").
Iar pentru anul 1927 parintele
nota :
" In zilele acestea se discuta in Parlament Legea generala a
cultelor. Unitii misca toate pietrele sa ramana ei cu privilegiile avute
sub unguri. "Concordatul" cu papa s-a incheiat si subscris in
10 mai 1927 de fostul ministru Goldis - in fata sa se arata un bun
ortodox, la inima insa, un renegat afurisit. Actualul ministru, Alexandru
Lepedatu, a facut Legea Cultelor asa ca biserica dominanta, Biserica noastra
Ortodoxa sa piarda, dandu-se iar dreptate unitilor... Este de mare
insemnatate ca Excelenta Sa I.P.S. nostru Mitropolit, a tinut, la
dezbaterea acestei Legi un discurs care, spun foile, nu s-a mai rostit in
Senatul roman - a pus pe toti, uniti si neunti, piramida. Toata lumea de
bine l-a gratulat si l-a felicitat, sa traiasca !").
Se vede, din scrisul sau, a fi
fost un temperament clocotitor, o fire darza, dublata de o sete de
cunoastere remarcabila. El era centrul spre care gravita intreg
Bunestiul. Lui I se cereau pareri, el hotara, el indruma, el actiona. Era
punctul de referinta al tuturor.
In 1928, la 15 iunie, parintele
si sotia lui isi serbeaza "nunta de aur", avand 50 de ani de
casnicie. Au fost de fata copiii si nepotii, 26 cu totii. Dupa cateva
zile, la Sf.Liturghie, protopopul locului citeste Gramata arhiereasca,
prin care parintelui Curta I se acorda distinctia de "iconom"
si dreptul de a purta braul rosu. Era o recunoastere a meritelor sale.
Si pentru ca am atins domeniul
vietii de familie, sa amintim cateva din datele ei cele mai importante :
sotia parintelui Curta era fiica preotului din satul vecin, Crit, si a
fost, in intreaga sa viata, model de modestie si de harnicie. Au avut o
casnicie lunga, de 56 de ani, binecuvantata de Dumnezeu cu 9 copii. Doi
au murit de mici, ceilalti sapte, trei baieti si patru fete, s-au
realizat deplin. Baietii au facut scoala la Rupea, la Sighisoara, apoi la
Cristur si apoi la Brasov. Cunosteau, bineanteles, limbile maghiara si
germana. Eugen, el mare, urmeaza Medicina la Cluj, Romulus, urmatorul,
devine avocat, iar cel mai mic dintre baieti, Olimpiu, face Scoala de
Artilerie din Treiskirchen(Austria) si ajunge ofiter. Fetele fac mai
putina scoala, la Rupea, apoi isi urmeaza fiecare destinul prin casatorie.
Elisabeta se casatoreste cu George Stelea, invatator in Bunesti. Dupa
1918, acesta este chemat la Cluj, director la scoala "Avram
Iancu". Maria se casatoreste cu Andrei Pora, deputat, apoi Inspector
scolar la Cluj. Ei vor fi parintii academicianului Eugen Pora, nascut in
1909, pe cand parintii lui mai locuiau in Bunesti. Lucretia a devenit
sotia preotului din Valcele, Ilie Pastina, iar cea mai mica, Aurelia, s-a
casatorit cu medicul chirurg Octavian Ganea din Oradea. "Ceea ce
Dumnezeu face, oamenii nu pot, conchide tatal, ajuns la batranete si fara
nici un copil in jur". "Toate in lume au sfarsit", spune
tot el, dupa ce, la 8 iunie 1934, ii moare sotia.
Iata cateva fragmente din Telegraful Roman, din 1 iulie 1934, referitor
la acest trist eveniment: "O viata intreaga de munca cinstita, de
abnegatie si devotament, puse toate in slujba sporirii si ridicarii
prestigiului si numelui de preot ortodox roman, isi cere jertfa sa
fireasca. Defuncta facea parte din vechea generatie a femeii romane -
statornica in credinta stramoseasca, refractara pana la intransigenta
fata cu fizionomia modernismului feminini, stralucitor la infatisare, dar
sarac in fapte si virtuti, ea intelegea sa traiasca viata curata a
satelor, plina de ravna si stralucire neartificializata, pururea cu grija
materna de a da celor 7 copii ai sai o educatie buna si crestineasca si a
contribui cu toate puterile ei pentru ca misiunea de preot a sotului sa
fie indeplinita, in sensul celui mai inalt spirit de jertfa si
abnegatiune, servindu-si astfel neamul si biserca stramoseasca... A fost
insotita cu pietate pana la mormant de toti fiii sai recunoscatori, de
venerabilul sau sot, si de intreg poporul, care a venerat-o si a iubut-o
ca pe o mama. Fie ca viata ei curata si piduitoare sa straluceasca pana in
adancul vremurilor, iar neamului nostru ii dorim sa aiba multe femei de
maretia si curatenia sufleteasca a preotesei Elisabeta Curta ".
Parintele avea atunci 80 de ani. Trecuse prin multe, bune si rele.
"Anul 1935 a fost pentru noi an binecuvantat de Dumnezeu, isi
aminteste parintele Curta in memoriile sale. In multe parti insa, din
cauza secetei, s-a simtit lipsa de bucate, si aici, in Ardeal, dar mai
tare in Basarabia, unde n-a plouat de loc si unde populatia a fost
ajutata din toate partile, ca sa nu moara de foame. Crucea Rosie si
institutiile de binefacere au adus din Basarabia copii cu sutele, de la 2
la 8 ani, ca sa-i intretina pana v-a da Dumnezeu si acolo darul Sau cel
sfant". Au fost adusi si in Bunesti cativa copii, care au fost
infiati si au ramas aici. Nu s-au mai intors in Basarabia.
In anul 1938, de Sfanta Maria,
se implineau 60 de ani de preotie pentru parintele Curta. Parohia s-a
pregatit pentru acest eveniment si s-au comandat strane noi, biserica a
fost zugravita si infrumusetata. Alaturi de batranul parinte, au slujit
si preotii satelor din jur. Curand I s-a propus pensionarea pentru limita
de varsta. Avea 84 de ani, dar se simtea inca in putere. Si iata si o
bucurie - primeste instiintarea, de la Bucuresti, ca Regele Carol al
II-lea il daDrase cu Coroana Romaniei si cu gradul de cavaler. "Eu
nu am asteptat aceasta distinctiune, precum nu am asteptat nici braul
rosu; am fost multumit in sufletul meu ca mi-am putut face datoria".
Datoria lui nu se terminase,
inca. Noul preot, Dumitru Balascuta, instalat la 30 iunie 1940, a fost
chemat curand sub arme. incepuse al II-lea Razboi mondial. Au urmat
iarasi ani de jale, de lipsuri, de suferinte. Au plecat iarasi barbatii
pe front, au ramas iarasi femeile si copiii, cu toate greutatile, acasa.
S-au intors prizonierii, imputinati, slabi si bolnavi. Batranul preot ii
privea cu durere. Sasii au fost dusi in Rusia, apoi, in 1945, cu reforma
lui Groza au fost considerati toti chiaburi si despuiati de bunuri.
In noiembrie 1945, parintele Curta a fost dus la Cluj, spre a fi ingrijit
de fiica sa, Maria Pora. in martie anul viitor, se intorcea in Bunesti,
"ca tare urat" ii fusese in Cluj si voia sa moara 1 acasa, cu
rugamintea de a fi ingrijit de una din bunele familii ale parohiei. Si ce
mult ii placuse odata Clujul, atunci cand baietii lui erau studenti acolo
!. Parintele vazuse Clujul in tinerete, dar vazuse si Budapesta, si
vazuse chiar si Viena !.
Acum voia insa sa moara la Bunesti. A trecut la cele vesnice in 1949, la
95 de ani, plans de toti, regretat de tineri si de batrani. Era mai
demult decat oricare dintre ei, "incat fiinta sa se confunda cu
satul si cu biserica". isi doarme somnul de veci in cimitirul de pe
deal, iar mormantul sau este intotdeauna bine ingrijit si plin de flori.
Parohul urmator, Dumitru
Balascuta, a pastorit pana in anul 1956. A fost un bun gospodar, pastrand
in buna randuiala Biserica si Cimitirul, cumparand, de asemenea, frumoasa
casa parohiala, de la Andrei si Maria Pora, ginerele si respectiv fiica
parintelui Curta si parintii academicianului Eugen Pora.
Urmeaza parintele Ioan Rosca, care a zugravit din nou biserica si a
schimbat tabla de pe turn.
In 1978, Bunestiul primeste cu
bratele deschise un nou preot, in persoana tanarului Vasile Joanta.
Harnic si intreprinzator si impreuna cu credinciosii, repara biserica si
casa parohiala, betoneaza aleea spre cimitir pe care o impodobeste cu un
gard viu de toata frumusetea, imprejmuieste cimitirele. Dar mai ales noul
parinte a adus un mare plus in viata spirituala a parohiei. Bun duhovnic,
capabil sa-i inteleaga si sa-i indrume pe oameni, a reprezentat modelul
preotului - calauza spirituala. De altfel, rostul parintelui Vasile s-a
implinit prin intrarea sa in obstea manastirii de la Sambata de Sus, in
ianuarie 1986. A pastrat insa in inima sa un locsor anume pentru Bunesti
si pentru bunesteni.
A venit randul unui
preot tanar, al doilea fiu al satului, dupa parintele Curta, preotul
Gheorghe Lup. Nu voia sa fie mai prejos decat vrednicii sai
inaintasi, asa ca s-a angajat de la inceput in continuarea lucrarilor
incepute. Era in lucru, la venirea lui, pictase biserica, terminata si
sfintita in 1988, in prezenta I.P.S. Sale Dr. Antonie Plamadeala. Se
implineau 100 de ani de la construirea acestui lacas de inchinare.
Fire energica si razbatatoare,
tanarul parinte a initiat si a condus lucrarile de renovare si zugravire
a bisericii din filia Roades, sfintita si aceasta, in 1989, de P.S.
Calinic al Argesului. A urmat ridicarea Monumentului eroilor din Bunesti,
in 1990, repararea bisericii din parohia vecina, Viscri, vacanta o vreme,
sfintita apoi ca si monumentul, de P.S. Serafim Fagarasanul. Iar in anii
din urma bunestenii, impreuna cu parohul lor s-au angajat la o lucrare
mareata si deosebita, ridicarea unei manastiri in apropierea satului in
locurile unde traditia orala spune ca, odata, s-ar fi nevoit un pusnic.
Peisajul este de o frumusete rara, un colt de rai, cu care se armonizeaza
biserica manastirii si chiliile, deja construite si finisate, pana in
1994, cand au venit primele maici vietuitoare. Parintele se bucura si
bunestenii lui se bucura ca au ajuns sa vada o asa mare realizare.
Dumnezeu le-a ajutat sa nu fie mai prejos decat inaintasii lor de acum
100 de ani, care ridicasera biserica din mijlocul satului. Si ei au
inaltat lacas de inchinare, intru slava lui Dumnezeu.
In februarie 1995 este
hirotonit Parintele Ioan Silea, absolvent al
Facultatii de Teologie din Sibiu. Acesta si-a desfasurat activitatea
misionara pana la data de 1 iunie 2005. In cadrul acestei parohii
intalnim nu doar unitatea de credinta ci si unitatea in bucurie si
suferinta; aceste lucruri sunt posibile datorita parintelui
Ioan Silea. In prezent parintele isi desfasoara activitatea pastorala la
o alta parohie din Arhiepiscopia Sibiului.
Astazi in Biserica "Sfantul
Nicolae" slujeste parintele Ionel Munteanu, cel de-al
treile a fiu al satului ca preot. Felul sau de a lucra prin cuvant
si prin fapta l-a facut sa fie recunoscut de sateni un model. La aceasta
biserica nu auzi doar "glasul" clopotelor care cheama omul
la rugaciune ci si glasul parintelui Ionel care intareste sufletele
credinciosilor in cuvantul lui Dumnezeu. Astfel putem vorbi de o
exceptie de la proverbul " Sa faci ce zice popa si nu ce face
popa", deoarece faptele parintelui Ioan nu au exprimat ceva contrar
sfaturilor duhovnicesti date de dansul. Predica parintelui din cadrul
fiecarei slujbe, ne descopera inca o data ca, cuvintele Scripturii sunt
cuvinte de viata si de duh. Indemnul parintelui este permanent
"Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru desavarsit este".
Iata de ce toti cei care au cunoscut Bunestiul au ramas cu
convingerea ca, aici totul este bun - si pamantul, si aerul, si apa, si
oamenii !.
PAROHIA CAŢA
Pr. Varga
Gheorghe - Constantin
(www.parohiaortodoxacata.ro)
Biserica
se află în nomenclatorul monumentelor istorice, prin pictura altarului (1945) .
Biserica
cea dintâi a fost construită pe locul viran dintre numerele caselor 162-163 şi
a fost în proprietatea lui Pascu Ştefan moştenită de la părinţii săi. Astfel
locul sfintei bisericuţe a rămas şi va rămâne neocupată şi pe viitor. A fost
cea dintâi biserică după spusele bătrâni lor: Ioan Bucur, fiu al comunei în
vârstă de 85 de ani care în 1906 era încă în viaţă şi Ioan Flinţ, de vârstă
mijlocie, "dar citit şi bun cunoscător al trecutului românilor, după
istoric". Acest adevăr poate fi verificat şi în documentul scripturistic
de pe la anul 1786, o conscriere a locuitorilor comunei şi a animalelor ce le
au.
Biserica
actuală de sub numărul 163 s-a edificat astfel în anul 1816. Biserica s-a zidit
atunci fără turn din cauza greutăţilor materiale, greutăţi care au fost mărite
şi prin izbucnirea foametei din acel an. Turnul i s-a adăugat după 21 de ani,
în 1837 sub păstori a parohului-protopop David Popescu.
Se
spune că această biserică ar fi fost odinioară pictată în întregime, şi chiar
pe dinafară în anumite locuri. Cu timpul pictura de dinăuntru s-a afumat, iar
pe dinafară s-a deteriorat fără a se mai reface, ori din cauza lipsei de
mijloace, ori din cauza neglijenţei. Cupola altarului şi altarul are o pictură
din anul 1845, fiind bine păstorită sub păstorirea preotului paroh-protopop
Stan Iosif, de către pictorul Sava Budai de la Făgăraş. Acest lucru se poate
constata într-o inscripţie ce o poartă la capătul picturilor de boltitură, şi
de o parte şi de alta.
În
partea de miazănoapte
"Cu ajutorul lui
Dumnezeu, cu toată îndemnarea şi osârdia cinstitului protopopului numit al
Cohalmului şi paroh al Căţii. Cel mic, de 150 kg, portă textul biblic:
"Seara şi dimineaţa şi la amiazăzii spune-voi şi voi vesti şi va auzi
glasul meu". Stan (Ştefan) Iosif s-a zugrăvit acest sfănt altar de mine,
Sava Budai, zugrav de la Făgăraş, la anul 1945".
În
partea de miazăzi
"Şi s-a plătit
acest sfănt lucru şi din afară de Nicu Creţu (el bătrân împreună cu soţia
dumnealui Niţa, iară mâncarea şi beutul au dat-o cinstita obşte a Căţii, unu cu
altu, să fie pomenire veşnică
Crucea de la intrarea
în curtea bisericii s-a ridicat de către familia Flinţ (Stoica) pentru ieşirea
la Înviere, neavând nici o altă însemnătate sau menire.
Aşezarea geografică
Comuna
Caţa este aşezată la calea ferată ce leagă Braşovul de Sighişoara şi pe lunca
strâmtă de pe valea Homorodului Mare. Comuna în general are un aspect frumos,
cu străzi largi, case mari şi gospodării bine întreţinute cea ce denotă că
locuitorii au spirit gospodăresc.
Numele comunei Caţa ar
deriva de la cuvântul german "Katzendorf' - satul pisicilor. Se spune că
pe vremuri prin părţile locului erau multe pisici sălbatice, iar locuitorii
erau obligaţi să dea o cotă de piei de pisică Curţii Imperiale din Viena. O
altă ipoteză despre numele comunei Caţa ar indica-o ştampila foarte veche care
se află la parohia evanghelică cu numirea de "Kattendorf', adică satul
colibelor. Prima aşezare a saşilor aduşi din părţile Saxonei şi Luxemburgului
ar fi arătat ca o aşezare primitivă de colibe.
Românii
s-au aşezat în Caţa curând după colonizarea saşilor. După ce saşii, având
diferite privilegii, au început să aibă o situaţie economică bună, au simţit
lipsa braţelor de muncă, apelând la ajutorul românilor. Cum românii erau buni
numai pentru
"iobăgie"
au fost folosiţi la început ca păstori. Se presupune că românii s-au aşezat
aici între anii 1400-1500. Familiile Făgărăşan, Comea, Boeru, au venit din
părţile Făgăraşului, Familia PăIăşan din Paloş, Familia Iştog din Secuimea
actuală.
Într-o
conscriere tăcută în anul 1780 (această conscriere a fost la Primăria Caţa şi
s-a pierdut în timpul primului război mondial) în Caţa erau 48 de familii
româneşti. În anul 1880, deci după 100 de ani, românii depăşesc cu 50 numărul
sufletelor naţionalităţii săseşti, devenind populaţia cea mai numeroasă din
comună, aceasta şi datorită sănătăţii şi tinereţii poporului nostru.
În anul 1946 s-au aşezat în comună
aproximativ 60 de familii de români bucovineni, oameni deosebiţi de harnici,
iar prin căsătoria cu băştinaşii populaţia comunei a primit un aspect
întinerit.
PAROHIA COBOR
,,Sfântul Nicolae"
Preot Drăghici Ioan
Credinciosii ortodocsi
din Cobor nu au avut la inceput lacas propriu de inchinare, mergeau prin satele
vecine. Dar inmultindu-se numarul familiilor, era absolut necesara o bisericuta
in care sa se inchine lui Dumnezeu in duminici si sarbatori. Putere economica
nu aveau pentru a-si construi una noua din zid.
Auzind, preotul si
credinciosii din Parohia Galati - Fagaras, despre greutatile credinciosilor din
Cobor, s-au hotarat ca sa le daruiasca bisericuta din lemn de care ei nu mai
aveau lipsa, avand una din zid.
Bisericuta a fost construita in Galati
pe la anul 1791 si a fost donata in anul 1841.
Credinciosii din Cobor
au primit cu bucurie acest dar. Au demontat-o ,au transportat-o la Cobor iar
aici au montat-o in mijlocul cimitirului ortodox.
Bisericuta are o lungime de 10 m, o latime de 5 m si este acoperita cu
tigla. La 5 m spre vest de bisericuta au construit o clopotnita din caramida,
inalta de 8 m, sus cu terasa din lemn, acoperita cu tigla. In clopotnita sunt
instalate doua clopote de marime mijlocie si o toaca din fier.
In decursul anilor s-au
facut mici reparatii, pastrandu-se insa aspectul de la inceput. In anul 1972 s-a
reparat tencuiala zidurilor laterale, temelia a fost betonata, acoperisul
innoit iar la intrare s-a turnat beton si s-a aplicat un grilaj de fier. Toate
acestea s-au realizat prin bunavointa credinciosilor. În anul 2004 bisericuta si clopotnita au fost racordate la reţeaua
de curent electric.
PAROHIA
COMĂNA DE JOS
“Cuvioasa
Paraschiva”
Pr. Petrica Ion-Alexandru
Biserica Ortodoxă cu hramul Cuvioasa Paraschiva din
Comana de Jos prezintă o volumetrie specifică
sec. al XVII-lea. Elementele de arhitectură care o compun, naos, pronaos, altar, pot fi datate
intre 1630 - 1650 fiind tipice pentru această perioadă de construcţie a Bisericilor
ortodoxe româneşti din Transilvania. Argumente istorice probează această
datare. In jurul anului 1645 biserica era deja ridicată întrucât Matei Basarab
domnul Ţării Româneşti, în cadrul politicii sale de sprijinire a ortodoxismului
românesc din Transilvania donează cărţi bisericeşti odoare şi odăjdiile
indispensabile serviciului religios. ( St. Meteş "Istoria
bisericilor romanesti din Transilvania" vol. I. p.355, Sibiu 1935 şi Stan
- Şcoala poporală din Fagaraş şi de pe Târnave" I, Sibiu, p.208, 1928).
Monumentul este o biserica
sala ( corabie ), de plan alungit cu altar poligonal, cu muchia in ax, la
rasarit si turn clopotnita la apus. Turnul pe sub care se face intrarea in
biserica, e mai nou. Se distinge de restul cladirii prin grosimea zidurilor, si
prin infatisarea lui mai greoaie. Largimea lacasului in interior e de 4,53 m,
lungimea pronaosului e de 4,80 m, a naosului pina la altar de 6,25 m. Odinioara
intre cele doua compartimente era un zid despartitor.
In catapeteasma usile laterale sint inguste de abia 53
cm., cea imparateasca de 59 cm.,toate avind inaltimea de 1,65 m. Trebuie scoasa
la iveala si asezarea nesimetrica a usilor diaconesti ale altarului,fata de
peretii naosului. Spatiul de la perete pina la usa nordica e de numai 74 cm., pe
cind cel corespunzator la usa de sud e de 1 m. Absida altarului are adicimea
cea mai mare de 3,40 m,pe o largime de 3,15 m.
Zidul masoara in grosime 65 cm. Atit peretii bisericii,
cit si ai altarului au fost claditi din piatra poroasa. Boltile sint din piatra
de var, legata cu gips. Cu caramida s-a facut numai arcul care inlocuieste
zidul suprimat dintre naos si pronaos. Bolta naosului si a pronaosului e
semicilindrica. Presiunea bolti e primita de cite patru contraforti ziditi pe
fiecare fatada exterioara laterala, dintre care cite trei sunt asezati la
capetele celor trei ziduri transversale, iar a patra pereche de contraforti e
zidita intre ferestrele naosului. Zidurile si boltile acestui edificiu sint
lucrate cu pricepere, astfel ca ele nu fac nicidecum impresia de ceva greoi.
Naosul e inzestrat cu cite
doua ferestre pe fiecare latura, pronaosul are doua deschideri in zidul de
miazazi dar nici una in peretele de miazanoapte.
Ferestrele actuale au
dimensiunile de 1.50 m, cele originale au fost mai mici si desigur se armonizau
mai bine cu intreaga cladire. Fiecare fereastra este asezata intr-un cadru,
care sus patrunde in rotunjimea boltii si se sfirseste intr-un arc cu directia
est-vest. Cadre asemanatoare sunt si la ferestrele altarului, iar pentru
necesitati de simetrie, au fost amenajate ferestre oarbe si in peretele de nord
al pronaosului, lipsit de goluri.
Bolta naosului masoara in
inaltime cca. 4,5 m, bolta altarului e mai scunda, ajungind la 2,70 m in
inaltime. În fiecare din cei patru pereti ai altarului e
practicat cite un cadru de fereastra, asemanator cu cele din naos.Ferstrele
insa sunt deschise numai in doua cadre, una in zidul sud-estic alta in cel de
sud, pe cind in doua locuri sunt ferestr "oarbe".
In altar insa, arcurile
cadrelor la locul de intilnirein bolta, produc o complicatie curioasa. Partea
principala a boltii altarului e un sector de latura de semicon trunchiat, care
se reazama pe cei doi pereti de linga catapeteasma.
Din unghiul de intilnire al
celor doua laturi ale absidei, care sunt opuse catapeteasmei ( deci din punctul
cel mai de est al altarului) porneste o nervura mai grosa,care incovoindu-se
ajunge la bolta semiconica si la rindul ei, sprijina boltile ce se ridica
deasupra celor doua laturi mai scurte, opuse catapeteasmei.
Se poate presupune ca numai
cele patru laturi ale absidei altarului si felul acestora de a se imbina
reproduce pe cel din planimetria bisericilor de lemn.
Nu numai dispozitia planimetrica
a laturi lor, ci si intocmirea boltii acestei abside, se identifica cu cele din
lemn ale bisericilor manastiresti..
Boltile naosului si
pronaosului tot asa ca si a altarului din biserca Comana de Jos urmeaza fidel
"croiala" boltilor din bisericile de lemn. Aceste asemanari duc la concluzia
ca la cladirea bisericii, mesterii au urmat intentionat felul de cladire al
lacasului de lemn, fiindca nu cunosteau inca biserici rasaritene de zid, care
sa le fi servit de model.
Pentru aceste consideratii,
socotim ca biserca cu hramul " Cuvioasa Paraschiva" din Comana de Jos
are o vechime apreciabila, fiind mult mai veche decit alte biserici de zid din
Tara Oltului. In altar pe o grinda de stejar care tine catapeteasma se vede o
insemnare de mester din care s-ar putea citi cu aproximatie: leat # 3PNA ( sau
A, 7151 sau 7154 ), ceea ce ar insemna 1643 sau 1646. Cercetatori presupun ca
citirea corecta ar fi de 7151, facându-ne sa intelegem ca anul 1643 este un
termen "ante quen" de zidire a lacasului. În functie de planimetria
monumentului se considera ca zidirea acestei sfinte biserici poate cobori in
timp, de la acest an, cu mai mult de un veac ( sec XVI. cca. 1500 -1525 )Zugraveala actuala a
bisericii e de la 1826, dupa insemnare a de sub turn, de pe partea dreapta a
usii pronaosului." Aceasta sfinta biserica s-au zugravit la anul 1826, au
fost zugrav dumnealui Nicolae Barb(at) Ot Turches" Pictura este de calitate
mediocre şi se impune restaurarea, precum şi consolidarea bisericii.
În Comăna de Jos exista în medievalitate o
semaiticativă viaţă spirituală ortodoxă întrucât este amintit aici preotul
Petru Grama devenit important diplomat al principelui transilvănean Ştefan Mailath
în sec. al XVI-lea şi de asemenea un preot aparţinător Curţii din Comăna de Jos
in 1687 (St. Metes p. 207 precum şi în "Quellen..." II p.300-677,
II.509; III p.100 şi p. 399). (St Metes - Viaţa bisericească a români1or din Ţara
Oltului, p 221 şi Puşcariu - Documente pentru limbă şi istorie, II, p.360).
PAROHIA
COMĂNA DE JOS
“Sfântul
Nicolae”
Pr. Petrica Ion-Alexandru
Biserica
Ortodoxă cu hramul “Sfântul Nicolae” din Comana de Jos se află
în partea stângă a şoselei ce duce de la Rupea la Făgăraş, la capătul satului.După ce
biserica cu hramul “Cuvioasa Paraschiva” a fost preluată şi dată credincioşilor
trecuţi la uniaţie, aflăm din conscripţia publicată de Virgil Ciobanu sub
titlul “Statistica românilor din Ardeal” făcută de Administraţia Austriacă în
anul 1760-1762, copiată din arhiva de război din Viena în anuarul Institutului
de Istorie Naţională din Cluj, III.1924-1925, că locuitorii comunei Comăna de
Jos, în majoritate ortodocşi nu aveau biserică. După această dată nu se
cunoaşte data când ortodocşii şi-au zidit biserică.În
protocolul cununaţilor se ştie şi se aminteşte că biserica cu hramul “Sfântul
Nicolae” exista în anul 1806, având ca preot pe Ioan Popa. Biserica aceasta
este mai mare şi cu trei cupole interioare la pronaos, naos şi altar, deşi
condiţiile de lucru erau grele. Construcţia este din piatră brută şi zidărie de
cărămidă, cu bolţi şi calote semisferice peste pronaos şi naos.Planul
bisericii este cel tradiţional, o intrare sub turnul clopotniţă, pronaosul,
despărţirea e făcută din zidărie cu trei arcade. Catapeteasma a fost iniţial
din zidărie însă după ce a avut loc repictarea bisericii, aceasta a fost
înlocuită cu o catapeteasmă sculptată ,din lemn. Starea actuală a bisericii
este foarte bună, dovedind astfel purtarea de grijă a preoţilor şi a
credincioşilor de aici.
PAROHIA COMĂNA DE SUS
,,Adormirea Maicii Domnului"
Pr. Fărcaş Mircea
Biserica
s-a construit în anul 1600 şi a fost pictată în anul 1773 în cărbune. Turnul a
fost clădit în anul 1829 din bolovani de râu legaţi cu var cald, având grosimea
de 75 cm iar geamurile înalte şi înguste. Biserica
are forma de corabie cu intrarea la sud şi altarul la răsărit. Naosul pătrat şi
pronaosul dreptunghiular despărţite de un zid de cărămidă de un metru, şi doi
stâlpi rotunzi cu acolade, putându-se vedea din naos până în altar. Deasupra
naosului şi a pronaosului sunt două bolţi de cărămidă aşezate pe arcade frumos
arcuite. Altarul s-ar părea că a fost clădit în locul altuia. Catapeteasma este
tot din zid cu trei uşi şi un geam pentru acustică. Lungimea bisericii este de
20 m, iar lăţimea de 6 m.
Au
avut loc mai multe reparaţii ale bisericii în anii 1882, 1946, 1964, 1926,
1988. În anul 2003 biserica a fost sfinţită de P.S. Visarion Răşinăreanul.
PAROHIA ORTODOXĂ CRIHALMA
„Cuvioasa Paraschiva”
Pr. Roşală Octavian
Satul Crihalma este
atestat încă din veacul al XV-lea, fiind un sat de români iobagi. Până în anul
1911 a existat o biserică de lemn pe dealul unde se află cimitirul
parohial.
Între 1909-1911 s-a construit o biserică nouă, din cărămidă, în centrul
satului, preot fiind Gheorghe Bucur. Biserica cu hramul „Cuvioasa Paraschiva”a
fost sfinţită în 1911. Clădirea bisericii este în formă de corabie,cu trei
cupole interioare şi un turn clopotniţă.
În anul 1925 s-au
confecţionat 72 de strane. Între 1983-1985 biserica a fost împodobită cu o
frumoasă pictură realizată de pictor Nicolae Ţolea din Teleorman, parohia fiind
păstorită de pr. Alexe Apopi.
Între 1999-2002 s-au
desfăşurat lucrări de consolidare şi s-a refăcut faţada bisericii, preot fiind
Octavian Roşală .
Preoţii care au slujit
în această biserică : pr. Gheorghe Bucur, pr. Dionisie Bucur, pr.Năstase Ioan,
pr. Irimie Victor, pr. Apopi Alexe, pr. Halmaghi Remus şi pr. Roşală
Octavian.
PAROHIA CRIŢ
Întâmpinarea Domnului
Pr. Mitrea Gheorghe
Parohia Ortodoxă Criţ a
fost construită în anul 1871 în formă de cruce greacă, fiind aşezată în
mijlocul cimitirului, pe un deal. Este consemnată prezenţa saşilor începând cu
anul 1400.Primele familii de români au venit ca păstori ai saşilor. Au venit
familiile Muntean şi Berescu.
Preotul Dimitrie Pelca
este cel care s-a ocupat de construirea bisericii. În timpul uniaţiei preotul
Berescu a fost cel care a încercat să treacă pe credincioşi la
greco-catolicism, dar nu a reuşit să aducă nici o familie.
Biserica a fost de mai
multe ori reparată. Aceasta nu este pictată, însă preotul Liţoiu Mihai este cel
care a început lucrările pentru pictura bisericii.
PAROHIA ORTODOXĂ CUCIULATA
Biserica Cuvioasa Paraschiva
Pr. Comşa Mircea
Satul Cuciulata, jud.
Brasov este atestat documentar inca de la anul 1372 iar în partea de răsărit pe
deal se află biserica. Biserica este construită din piatră şi cărămidă acoperită
cu ţiglă. A fost construită între anii 1780-1794, după cum arată inscripţia
care se află şi astăzi pe latura vestică a turnului: „Aceasta s(fântă) biserică s-au început în zilele răp(osatului)
îm(părat)Iosif al II-lea şi s-au isprăvit în zilele lui Francisc Împărat al
II-lea, 1794”
Planul bisericii
prezintă forma unei nave drepte având un pridvor de intrare sub turnul
clopotniţei; cele trei încăperi tradiţionale ale locaşului sunt încheiate cu
bolţi iar acoperişul are forma unei piramide pătrate.
Între anii 1983-1987
preotul Alexandru Comşa împreună cu credincioşii au întreprins lucrări de
consolidare şi restaurare a bisericii. Între anii 1984-1985 pictura de pe
cupole a fost restaurată de pictorul restaurator Ioan Chiriac, iar în Sfântul
Altar, cele două arcuri şi părţile laterale, au fost repictate între anii
1985-1987 de pictor Elisabeta Ursu.
Biserica este monument
istoric aflându-se pe lista monumentelor istorice cu codul 08B400.
PAROHIA ORTODOXĂ CUCIULATA
Biserica din lemn Cuvioasa Paraschiva
Pr. Comşa Mircea
Tradiţia locală mărturisşte că această biserică ar fi
biserica fostei mănăstiri de la Cuciulata care fiind din lemn ar fi fost
demolată şi ascunsă iar după trecerea prigoanei generalului Bucow ar fi fost
montată în sat în locul unde se află astăzi.
Anul de construcţie nu
se ştie, pe o grindă se află însemnat anul 1752. Biserica este în întregime din
lemn, în formă de navă, şi este acoperită cu şindrilă începând cu anii
1980-1982 când a fost restaurată. Nu este pictată, fiind împodobită cu icoane,
în ea găsim un scaun vechi având inscripţia „scaunul calugarului”.
Ca şi biserica mare, şi ea este monument istoric, fiind cuprinsă pe
lista monumentelor istorice cu codul 08B0401.
PAROHIA DACIA
Sfântul Nicolae
Pr. Păvălaş Vasile
Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din localitatea Dacia a fost ridicată între anii 1976-1978
sub arhipăstorirea I.P.S. Nicolae Mladin, arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit
al Ardealului, protopop fiind preotul Gheorghe Opriş, iar preot paroh Gheorghe
Rusu, de către meşterul Marcu Valer după proiectul arhitectului Andor Francisc.
A fost construită în
stil brâncovenesc, cu trei abside semicirculare, una a altarului şi două
laterale ce formează naosul, având pronaos dreptunghiular şi pridvor deschis,
trei turle, una deschisă, plasată deasupra naosului şi două închise plasate
deasupra pronaosului, cea din dreapta având şi rolul de clopotniţă.
Între anii 1981-1984 a
fost pictată de către Elisabeta Ursu din Bucureşti în frescă, după eminia
bizantină.
La 22 aprilie 1985 a
fost sfinţită – sub arhipăstirirea I.P.S. Antonie Plămădeală – de către P.S.
Lucian Făgărăşanu, episcope vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.
PAROHIA DĂIŞOARA
,,Sfânta Treime”
Pr. Dobriţoiu Dragoş
Clădirea s-a ridicat în anul 1824 prin contribuţia
benevolă a familiei Orghidan.
În anii 1976-1978 s-a
realizat pictura interioară a bisericii, fiind sfinţită de mitropolitul în
funcţie Nicolae Mladin.
În anul 2001, în urma
lucrărilor de restaurare a picturii şi a faţadei exterioare s+a resfinţit de
Prea Sfinţitul Visarion Răşinăreanul.
PAROHIA DOPCA
,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”
Pr. Simen Mihai-Gavrilă
Biserica Ortodoxă Română
din Dopca a fost construită în anul 1877 pe locul familiei George Boţoman, care
este şi fondatorul ei, după cum reiese din inscripţia de deasupra intrării în
biserică.
Date precise despre
construirea acesteia nu avem, dar se ştie că a contribuit acesta cu locul şi
toată averea lui, dar şi cu dragostea ţi sârguinţa binecredincioşilor români
creştini ortodocşi, dar şi probabil a fraţilor maghiari unitarieni,
conlocuitori, cu care trăiesc în pace şi în bună înţelegere.
PAROHIA DRĂUŞENI
„Adormirea Maicii
Domnului”
Pr. Ignat Florin
Prima
biserică a fost din lemn, clădită în cimitir în locul căreia a fost zidită o
nouă biserică din piatră în anul 1802. Turnul acestei biserici a fost demolat
în anul 1910 fiindcă ameninţa cu dărâmarea. Tot în acest an biserica a fost
legată cu un cerc de fier fiindcă zidurile începuseră să crape. Biserica e
asemenea unei case ţărăneşti . În această biserică nu se mai oficiază slujbe
din anul 1945.
Biserica
nouă s-a terminat de clădit în 1945, când I s-a făcut sfinţirea. Biserica a
fost clădită cu ajutorul credincioşilor şi ceva ajutor din partea comunei.
Înzestrarea bisericii aparţine exclusiv
credincioşilor.
Stilul
bisericii este bizantin în formă de cruce cu două turnuleţe în faţă şi cu o turlă (cupolă). Biserica a
fost treminată în timpul păstoririi pr. Şinca Dumitru, lucrându-se la ea 4-5
ani. Pictura a fost executată de un oarecare I. Carlovici din zona Rupea.
Obiecte
cu valoare artistică şi istorică nu are. Printre preoţii de seamă care au
păstorit aici sunt Şinca Dumitru, Stan Ştefan Iosif, moşul poetului Şt. O.
Iosif. Se spune că acest preot a luat parte activă la Revoluţia din 1848. Pr.
Ioan Iosif a păstorit între anii 1848-1907, ridicând biserica de piatră.
PAROHIA FÂNTÂNA
,,Sfântul Nicolae”
Pr. Scârneci Nicolae
Parohia Fântâna este
situată pe sensul Oltului la 3 km depărtare de Olt, între comunele Hoghiz şi
Cuciulata, drumul ce leagă Rupea de Făgăraş.
În partea de apus se
deschide larg mănosul şes al Oltului, iar în partea de răsărit satul este
înfundat sub coasta dealului împădurit.
Numele de Fântâna, lat.
Fontana – izvor puternic cu apă cristalină care izvorăşte din dealul stâncos.
Originea satului – Sătuc – de veacuri în urmă şi până astăzi este românesc şi
pur ortodox fără alte naţionalităţi.
În ceea ce priveşte biserica putem spune că avem
documente despre existenţa primei biserici din piatră de la 1853 – din timpul
preotului Ioan Maniu. Actuala biserică cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae este
construită pe fundaţia vechii biserici, pe un deal în mijlocul cimitirului.
Construcţia
noii biserici a început în anul 1966, şi au participat arhitect Al. Vasile
Crăciun din Braşov, meşter Al. Intze Ioan din Făgăraş, catapeteasma şi
mobilierul - Al. Iliescu Dumitru din
Călineşti – Argeş, iar pictura a fost executată în anul 1969 de pictorul
Bănică.
În
anul 1973, la 30 Septembrie biserica a fost sfinţită de I.P.S. Nicolae Mladin –
Mitropolit al Ardealului. Toată osteneala şi buna chivernisire a lucrărilor s-a
făcut sub păstorirea vrednicului de amintire pr. Stavu Victor Boţoman (+1993).
PAROHIA
FIŞER
„Sfântul
Gheorghe”
Pr. Paroh MITREA GHOERGHE
La poalele dealului
Stalsberg, care atinge înălţimea de 787m, pe DN 13, care leagă Braşovul de
Sighişoara, la 8 km nord de oraşul Rupea, este aşezat satul Fişer. După noua
Împărţire administrativă satul este alipit or. Rupea, bucurându-se de regim
urban. Se învecinează la est cu oraşul Rupea, la vest cu satul Buneşti, la sud
cu satul Viscri, iar la nord cu satele Roadeş şi Beia.
În statisticile vechi,
ale anilor 1760-1762, apare pentru prima dată Parohia Fişer cu denumirea
germană "Schveiser" cu 19 familii neunite, fără să aibă preot. Ca
cele mai vechi familii din satul Fişer sunt consemnate: fam. Ditcu, Hohoi şi
Hâlmu.
Prima biserică a fost
construită din lemn, pe care l-au adus strămoşii din pădurea Lovnicului, având
ca meşteri doi saşi din sat: Schuster Paul şi Homner Mihai şi a fost aşezată în
partea dreaptă a satului, la intrarea în cimitirul românesc. Această biserică
din lemn a fost demolată în anul 1933 fiindcă prezenta importante fisuri şi
pericol de accidente.
Prin Reforma Agrară din
1922 Biserica a primit o grădină de 1439 mp, ca teren pentru construirea
bisericii şi vizavi o grădină de 1079 mp, drept teren pentru construirea casei
parohiale.
Pentru executarea
planului şi a lucrării de zidire a bisericii a fost angajat antreprenorul Nagy
din Dumbrăveni - jud. Sibiu, iar baza materială a fost realizată prin vânzarea
unei părţi de pădure, precum şi a unor terenuri care au aparţinut bisericii.
Între
anii 1934-1936 noua biserică a fost ridicată şi utilată cu cele necesare
serviciului religios. Între anii 1933-1937 Sf. Liturghie s-a oficiat în vechea
şcoală confesională, astăzi Casă Parohială. Prima zugrăvire a bisericii a fost
făcută în timpul păstoririi preotului Mircea Ioan din Rupea, după care în anul
1951 pr. Bălăşcuţă Dumitru face o rezugrăvire a acestei biserici. Prima
renovare - reparare a bisericii are loc în anul 1972 în timpul păstoririi pr.
Fleşariu Aurel, ca apoi în anul 1984, pr. Mitrea Gheorghe să facă o reparare şi
zugrăvire exterioară a bisericii.
Cu toată opoziţia
membrilor Consiliului Parohial, în anul 1996 preotul paroh Mitrea Gheorghe începe
demersurile pentru lucrările de pictură.
Lucrările de pictură s-au
terminat după patru ani, în iunie 2000, iar sfinţirea bisericii a avut loc în
data de 22 oct. 2000, fiind săvârşită de P.S VISARION RĂŞINĂREANU.
La ora actuală parohia noastră
numără 50 familii de români cu 170 de suflete şi 24 familii de rromi cu 70 de
suflete.
PAROHIA GRÂNARI
„Cuvioasa Parascheva”
Pr. Ţichindelean Marius
Potrivit datelor culese
din arhiva parohiei s-a constatat că sfântul locaş a fost transformat dintr-o
veche şcoală sătească cu mici adaosuri zidăreşti în anul 1921 sub îndrumarea
preotului Bărdaş Ioan şi cu ajutorul parohienilor. Biserica a fost renovată în
totalitate interior şi exterior, neavând pictură bisericească. Între anii
2002-2005 sub îndrumarea preotului Ţichindelean Marius au fost făcute lucrări,
care au fost binecuvântate de P.S. Visarion Răşinăreanul în anul 2005 la data
de 16 Octombrie.
PAROHIA HOGHIZ
Sfântul Ilie
Pr. Nicolae Scârneci
Biserica Sfântul Ilie se
găseşte în comuna Hoghiz, localitate care este aşezată în stânga Oltului, la o
distanţă de 4 km de Gara Rupea.
Pe la marginea
localităţii trece şoseaua naţională ce leagă Braşovul de Rupea – Sighişoara –
Cluj – Satu Mare.
În Hoghiz locuiesc
cetăţeni români, maghiari şi rromi, de religie ortodoxă, romano-catolică,
unitariană şi reformată; 30% ortodocşi şi 70% etnie maghiară.
Credincioşii
ortodocşi au 2 biserici
Biserica
veche – cu hramul Sfinţii Arhangheli – din 1907 care este amplasată pe o vale
la izvor în marginea satului. Biserica este veche aşezată pe un teren nestabil,
existând pericolul prăbuşirii.
În
anul 1990 s-a obţinut un teren aproape în centrul localităţii cu o privelişte
pitorească, iar după obţinerea aprobărilor necesare, în vara anului 1991 luna
iunie a fost pusă piatra de temelie a bisericii noi cu hramul Sfântul Ilie.
Slujba a fost oficiată de P.S. Serafim Făgărăşanul, fiind preot Nicolae
Scârneci
Între
anii 1992-2000 s-a zidit biserica, iar din anul 2005 având toate aprobările
necesare pentru pictură se începe lucrarea de pictură de către pictorul Ioan
Popescu – Piteşti.
PAROHIA HOMOROD
“Adormirea Maicii Domnului”
Pr. Sucaciu Matei Dan
Aflăm că prin secolul XVII
românii din comuna Homorod şi-au construit o biserică de zid.
În anul 1841, pe locul celei
vechi s-a început construirea altei biserici în formă de corabie, din piatră şi
cărămidă acoperită cu ţiglă. Mai aflăm din arhiva parohiei, şi din actele ce
s-au păstrat că biserica a fost construită în vremea păstoririi preotului
Vasile Popovici şi s-a terminat în anul 1852.
La început a fost zidită
fără turn, deoarece turnul era considerat un punct strategic de apărare şi
autorităţile de atunci nu au dat voie. Ulterior între 18861887 românii au
obţinut aprobările necesare pentru a zidi şi turnul existent şi astăzi, făcând
corp comun cu biserica.
Despre vechimea bisericii,
ne dă mârturie şi icoana “Adormirea Maicii Domnului” ce se găseşte deasupra
intrării în biserică, icoană executată în stil frescă neobizantin, cu
inscripţia în litere chirilice
“Adormirea Precistii”, icoană ce a fost pictată pe o lespede de piatră
şlefuită. Toate acestea dovedesc că din totdeauna credincioşii români din
Homorod au fost de credinţă ortodoxă.
Biserica s-a zidit din
donaţiile credincioşilor şi din averea pe care o poseda în acele timpuri
parohia.
Turnul are o înălţime de 15m
şi este acoperit cu ţiglă, în vârful căruia se află o cruce cu înălţimea de
1,80m, din tablă zincată. Biserica în interior are lungimea de 22m, lăţimea de
7,20m, şi înălţimea pereţilor de 4m, cu tavan din altar până în tindă, şi este
pictată în tehnica frescă bizantină de către preotul paroh de atunci Nicolae
Plămădeală între anii 1973-1976; el având calificarea de pictor bisericesc.
Catapeteasma este din
material lemons şi este pictată de pictorul Dobrescu din Braşov. În perioada
1996-1999, începe consolidarea fundaţiei şi a zidurilor bisericii, tencuirea în
exterior în terasit, modificarea acoperişului şi înlocuirea lui cu ţiglă în
întregime.
PAROHIA
JIBERT
Înălţarea Domnului
Preot
paroh Ungureanu Iulian Vincenţiu
Aşezată
la aproximativ 12 km de oraşul Rupea şi 38 de km de oraşul Făgăraş, comuna
Jibert este atestată documentar încă de la
anul 1284.
După tradiţie aici ar fi existat o biserică de
lemn, mai apoi construindu-se în jurul
anului 1800 o nouă biserică de zid. Actuala biserică a fost construită în anul
1902 din piatră şi cărămidă prin osteneala bunilor credincioşi ai satului. Biserica
are formă de navă cu turnul clopotniţă adăugat pe latura de apus, iar în
interior catapeteasma este din zid.
Dintre
preoţii care au păstorit această sfântă biserică amintim pe preotul Ioan
Mihăilă, urmat de preotul Ioan Blaga care a şi restaurat biserica păstorind
pană în anul 1935. Între anii 1935-1951 a urmat preotul Velicu, apoi preotul
Gheorghe Bordean, fiu al satului, care a restaurat din nou acest sfânt lăcaş şi
a construit şi casa parohială. Au urmat
apoi preoţii Ilarie Moraru, Vladimir Cazan şi Petru Mitrea.
Între anii 1992-2005 slujitor a fost preotul
Ionel Munteanu, sub păstorirea sa sfântul lăcaş a fost împodobit cu o frumoasă
pictură în frescă executată de către pictorul Nicolae Ţolea din Buneşti, şi cu
o catapetesmă sculptată in lemn, realizate prin jertfelnicia tuturor
credincioşilor din parohie. Tot sub
grija preotului Ionel Munteanu s-au facut reparaţii si la casa
parohială.
În data de 6 octombrie 1996, Mitropolitul
Ardealului Î.P.S. Antonie Plămădeală sfinţeşte şi binecuvintează lucrarile de
pictură.
Între anii 2006-2011 paroh a fost numit
preotul Ciprian Vasile Creangă sub grija căruia s-au făcut următoarele lucrări
de înfrumuseţare ale bisericii : s-a schimbat acoperişul pe biserică, s-a
zugrăvit exterior biserica, s-a instalat încălzire centrală atât la biserică
cât şi la casa parohială, s-a montat o troiţă nouă sculptată în curtea
bisericii şi s-a pavat curtea bisericii.
Toate aceste lucrări au fost binecuvântate şi
apreciate de catre Mitropolitul Ardealului Î.P.S. Laurenţiu Streza în data de
30 august 2009.
Dumnezeu
să răsplătească din darurile Sale cele bogate tuturor acelora care şi-au adus
şi îşi aduc prinosul lor de jertfelnicie la împodobirea şi înfrumuseţarea
acestei sfinte biserici.
PAROHIA JIMBOR
Sfântul
Nicolae
Pr. Palmeş
Nicolae
Satul Jimbor este aşezat pe Valea Homorodului Mic la 7 km
de satul Mercheaşa, la 17 km de Rupea şi de 72 km de Braşov. Popuilaţia română
din Jimbor este în continuă descreştere, astăzi numărând 9 persoane fiind
minoritară faşă de aproximativ 1000 de suflete maghiare.
Biserica este construită din piatră şi cărămidă având
forma de corabie. Prima Biserică din Jimbor a fost zidită între 1700-1750 pe un
vârf de deal, unde astăzi se află cimitirul parohiei, dar urme nu se mai
zăresc.
Actuala Biserică a fost zidită în 1904 sub păstorirea
preotului Ioan Bercan. Filia Jimbor a fost administrată în decursul vremii de
preoţii din Mercheaşa, şi astăzi ea este administrată de Pr. Protopop Palmeş
Nicolae.
PAROHIA LUPŞA
„Sfinţii Arhangheli”
Pr. Cristea Victor
Biserica se află în partea de răsărit a satului Lupşa. Din mărturiile localnicilor se spune că în
1881 asupra bisericii s-a făcut o mare reparaţie. În 1930 la această biserică s-a
făcut o altă reparaţie sub administraţia preotului dr. Bucur Buzdugan din
Cuciulata.
Biserica
este în formă de corabie, clădirea simplă construită din piatră, var şi puţină
cărămidă, acoperişul lemn de stejar şi brad acoperit cu ţiglă.
În
1971 s-a demolat biserica veche şi până la sfârşitul anului s-a pus sub
acoperiş o nouă clădire a bisericii pe locul celei vechi de meşterul Greu
Andrei din Copăcel.
În
1972 s-a făcut iconostasul din stejar
sculptat de meşterul Iliescu din Călimăneşti – Argeş. În 1973, 1974 şi până în
1977 s-au executat lucrările de pictură, strane, uşi etc. Pictura a fost
executată deChioreanu Ştefan din Lereşti – Argeş.
În
1977, 30 oct. I.P.S. Nicolae Mladin al Ardealului a sfinţit biserica, fiind
însăţiţi de distinşi consilieri şi profesori.
PAROHIA MĂIERUŞ
,,Adormirea Maicii Domnului"
Pr. Pascu Mihai
Comuna Măieruş aparţine
de judeţul Braşov, fiind situată la o distanţă de 32 km de Braşov şi de 50 km
de albia Oltului. Este o comună de şes în apropierea căreia se află renumita
pădure a Bogăţii, punct de atracţie pentru numeroşi turişti.
Începutul de existenţă
al bisericii se situează prin secolul XVIII, anul 1787, din dania a doi foşti
negustori greci din Braşov: Răuţ şi Radu Leca. Despre anul zidirii ei aflăm din
inscripţia existentă la intrarea în biserică: „În numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh. S-a zidit această sfântă biserică din temelie ce se
prăznuieşte hramul Adormirii Maicii Preceste. În zilele preaînălţatului împărat
Iosif al II lea, şi cu toate cheltuielile Domnului ctitorului jupânul Leca
Răuţ, Domnului, jupânului Radu Leca, din Braşov, ca să fie întru veşnică
pomenire Dumnealor şi părinţiilor Dumnealor la anul 1787, fiind gociman Ion
Cocean, Ioan Zugraf din Tulcheş”
Stilul în care este
zidită este mai mult în formă de bazilică romană, maeştrii ei fiind
necunoscuţi. Biserica este pictată în frescă, anul picturii nu se cunoaşte, dar
după toate probabilităţile este pictată curând după ce a fost zidită.
În prezent pictura este
foarte afumată şi în parte deteriorată, la fel şi iconostasul din lemn.
Este declarată monument
istoric conform H.C.M. nr. 1160-1955 cu nr.3201-13.IV.1966 a Direcţiei
Monumentelor Istorice şi de artă.
PAROHIA MATEIAŞ
“Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavriil”
Pr. Rusei Mircea
Biserica Ortodoxă cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” s-a zidit între
anii 1797-1798 pe deal în mijlocul cimitirului în partea de miazănoapte a
satului. Este zidită din piatră şi din cărămidă acoperită cu ţiglă, având formă
de navă cu bolta interioară tip tunnel cu contraforţi laterali şi cu ziduri
groase. Suprafaţa clădită este de 147 m.p.
lungimea de 21 m, lăţimea de 7 m, înălţime interioară 3,70 m, turnul
înalt de 20 m.
Se
păstrează tradiţia în popor că pictorii au fost din Braşov şi venind pe Valea
Bogăţii au fost surprinşi de o ploaie de care s-au adăpostit în pădure, dar apa
de ploaie le-a amestecat vopselele încât au făcut o pictură slabă. Prima
pictură a fost în tempera, stil popular cu sfinţi şi scene simple redate în culori şterse. În present
biserica este împodobită cu o pictură în ulei executată de pictorul Dobrescu
Gheorghe din Braşov.
PAROHIA MERCHEAŞA
,,Sfântul Nicolae"
Pr. Palmeş Nicolae
După tradiţia locală, istorică şi
statistică, potrivit datelor culese din arhiva parohiei s-a constatat că Sfânta
Biserică s-a zidit în anul 1844 de credincioşii parohiei, sub îndrumarea preotului
Nicolae Bucşa. Biserica este construită din piatră şi cărămidă şi are forma de
corabie.
Parohia Mercheaşa afost păstorită în
decursul vremii de următorii preoţi: Pr. Adam Bucşa 1812-1819, Pr. Nicolae
Bucşa 1819-1849, Pr. Ioan Roşca, Pr. Nicolae Mircea 1869-1872. Pr. Buzea
1872-1889, Pr. Pompiliu Predovici, Pr. Ioan Bercan, care ajunge protopop de
Rupea, Pr. Ioan Leucă – construieşte a doua şcoală confesională, şi pentru
dârzenia lui în apărarea credinţei este condamnat de stăpânirea austro-ungară
la 5 ani închisoare, apoi Pr. Morar Ioan, Pr. Runcan Victor, Pr. Curmei Nicolae
1954-1991, iar din 1992 până azi Pr. Protopop Palmeş Nicolae sub păstorirea
căruia s-a pictat Biserica în tehnica frescă.
PAROHIA MEŞENDORF
,,Sfântul Nicolae"
Pr. Horja Ioan Marius
Inainte de a se construi actuala biserică exista o
altă biserică construită din bârne şi cârpici. Biserica fiind veche, era şi
foarte deteriorată şi nu se mai putea sluji în ea.
Sfinta masă construită din piatră a rămas, marcând
locul unde era construită biserica .
In
aceste condiţii s-a luat hotărârea de către credincioşii ortodocşi existenţi în
satul Meşindorf să construiască o biserică nouă. S-a început construcţia în anul 1936, fiind preot paroh Alexandru
Opriş, acesta împreună cu sătenii ortodocşi au fost promotorii acestei construcţii.
S-a primit sprijin din partea primăriei Meşendorf şi
din partea Ministerului Cultelor.
Cea mai
mare contribuţie au avut-o oamenii din sat, atît financiar dar mai ales cu
forţa de muncă.
Biserica
avca 20 ha. teren împădurit şi 20 ha. taren arabil, unde de pe cele 20 ha.
teren împădurit s-a vândut parchete de lemn, iar cu banii obţinuţi din vânzarea
lemnelor, s-a construit biserica. De la biserica veche s-a adus un clopot
mare, care s-a montat în turla actualei
biserici alături de un alt clopot .
După
multa trudă şi sudoare în 1941 s-a terminat construcţia şi s-a sfinţit această
minunată biserică, zidită din piatră, cărămidă, având 3 turle acoperite cu tablă
galvanizată. Acoperişul este construit din lemn, acoperit cu ţiglă. În anul
1970 s-a zugrăvit în interior de către meşterul Noaghiu din Sighişoara, împreună
cu echipa sa .
Nu este
legată de vreun eveniment istoric.
PARIHIA ORMENIŞ
„Sfântul Nicolae”
Pr. Gatea Sorin
Parohia „Sfântul Nicolae” din
localitatea Ormeniş este situată într+o comunitate multi etnică şi religioasă.
Se află pe malul stâng al râului olt, la
limita judeţelor Braşov şi Covasna, la 45 Km de Braşov.
Biserica parohială este situată pe cea
mai înaltă culme a localităţii, la 10 metri de vechiul amplasament al
bisericuţei de lemn. A fost construită în anul 1896, şi sfinţită în anul 1960,
după ce lăcaşul a fost împodobit cu icoane pictate de d-nul Dobrescu din Braşov.
După ce Biserica „Sfântul Nicolae” din
Ormeniş, a fost renovată, ea a fost resfinţită în anul 2002, de P.S. Visarion
Răşinăreanu, din încredinţarea I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală.
Parohia este formată din 120 de
persoane majore şi 24 de copii, dintre membri ei mulţi fac parte din familii
mixte.
PAROHIA PALOŞ
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Pr. Sârjiţă Cornel
Biserica este construită
în 1828 din donaţia credincioşilor satului Paloş, aflat în partea de nord-est a
judeţului Braşov. Satul se află la marginea judeţului, în apropiere de judeţele
Mureş, Harghita şi Covasna. Satul se află la 6 km de comuna Caţa. Parohia
numără 40 de familii şi 40 de membrii văduvi.
PAROHIA RACOŞ
“Sfântul Dumitru”
Pr. Măntărău Cristi Constantin
Biserica
din Racoş s-a construit în anii 1862-1864, dar a rămas săracă din cauza
puţinilor credincioşi.
Se află în strada Principală în
mijlocul comunei şi al cimitirului ortodox.
Construcţia s-a
făcut din contribuţia credincioşilor, cu fundaţia de piatră, zidul de cărămidă
cu acoperişul de ţiglă.
A fost renovată în 1959, iar primăvara
s-a schimbat toată ţigla de pe acoperiş. Stilul e gotic .
Pictura interioară a fost făcută
de către pictorul Dobrescu Ghe. din Braşov între 1 iunie 1959 şi 1 mai 1960, fiecare
tablou fiind plătit de către credincioşi. Altarul interior şi iconostasul sunt
pictate în ulei, şi se păstrează foarte
bine.
Sfinţirea bisericii a făcut-o I.P.S. Mitropolit
Nicolae Colan, în data de 19 iunie 1960.
In turn este un clopot de 50 kg
turnat din contribuţia credincioşilor, din 1925, şi un alt clopot de 25kg care
nu are nici o inscripţie şi nici data turnării.
In anul 1973 biserica
a suferit o renovare, refacându-se turnul, exteriorul şi interiorul bisericii
din contribuţia credincioşilor cu ajutorul dat de Sf . Patriarhie şi Sf. Mitropolie,
precum şi intervenţiile pr. Niţu Aurel. De asemeni s-au primit lucruri de care
s-a avut nevoie de la Arhiepiscopia din Sibiu precum şi de la credincioşii din Moeciu
de Jos.
In urma cutremurului din 4 martie
1977 biserica a suferit grave avarii, s-a crăpat turnul, pereţii şi picturile,
de aceea a necesitat o nouă renovare. Turnul a fost legat în fier, iar pereţii şi
picturile au fost refăcute. Toate acestea au fost făcute din contribuţia
credinioşilor.
Biserica a fost renovată şi între anii
1999-2001 sub păstorirea preotului
PAROHIA ROADEŞ
„Sfinţii Arhangheli”
Pr. Munteanu Ionel
Parohia Roadeş, este
aşezată în partea de nord-vest a judeţului Braşov. Satul se află la o distanţă
de 2 km la nord de şoseaua naţională E60, iar hotarele din partea de nord se
mărginesc cu hotarele comunelor şi satelor Archita şi Mihai Viteazul din jud.
Mureş. Locul, vatra satului are o formă de groapă rotundă, de unde îi vine şi
numele Roadeş (rotund).
De jur împrejur satul
Roadeş este înconjurat de dealuri cultivate cu cereale, pomi fructiferi şi
păduri. Locuitorii sunt de origine română, rromi şi saşi, de care comunitatea
este tot mai lipsită. Românii sunt acum doar 11 familii, dintre care bătrâni,
văduvi; rromi sunt 27 familii; saşi de religie luterană 21 familii, majoritate
mixtă, 3 familii catolici, 6 unitarieni.
Originea credincioşilor
români ortodocşi este foarte veche. Au avut o biserica veche din lemn în care
au slujit şi s-au rugat împreună cu
credincioşii mai mulţi preoţi administratori din parohiile învecinate ca
Buneşti, Criţ, Archita, Mihai Viteazul.
Primul preot a fost Emil
Bucşa, originar din Archita între anii 1890-1935. Acest preot a început
lucrarea la noua biserică şi a fost terminată de pr. Pavel Mororu (1935-1946),
în anul 1936. Fondurile realizării construcşiei s-au realizat din vânzarea unei
parcele de pădure avută în proprietate.
Din 1946 Parohia Roadeş
a fost administrată de preoţi de la Buneşti şi Archita, iar în 1956 a fost
numit preot Roşca Ioan, care a slujit aici până în 1962, când se transferă la
Buneşti.
Între anii 1978-2006
parohia a fost administrată de preoţii din parohia Buneşti: pr. Joantă Vasile,
pr. Lup Gheorghe, pr. Silea Ioan şi pr. Ionel Munteanu. Astfel parohia Roadeş a
devenit filie a parohiei Buneşti dar administrată cu toată strădania
slujitorilor ei.
Locuitorii sunt
preocupaţi cu agricultura, creşterea animalelor, majoritatea asistaţi social,
familii defavorizate, care au nevoie de tot ce le poate asigura chiar şi o
subzistenţă.
PAROHIA RUPEA GARĂ
Pr. Protopop Sucaciu Matei-Dan
Biserică în construcţie,
începută în anul 2002. Este concepută în formă de cruce cu lungimea de 23m,
lăţimea 7m, la abside lăţimea de 12m, înălţime la turla mare 22m, înălţimea
turlelor mici 14m. Crucea de pe turla mare 2,20m, iar de pe turlele mici de
1,80m.
PAROHIA RUPEA I
,,Sfânta Treime”
Pr. Streulea
Dorin
Prima biserică ortodoxă din Rupea despre care avem stiri, a
fost o biserica din lemn, în
cimitirul aşezat în sudul oraşului, pe dealul zis Cohamel, langa " Fantana
lui Cazabanul".
In anul 1898 săpându-se albia nouă a văii, s-au găsit aici
urme de morminte. Din acest loc biserica a fost mutata în actualul cimitir, iar
apoi a fost vândută credincioşilor din Roadeş pentru reconstruire.
In anul 1794 se zideşte biserica "Sf.Nicolae" care
după 25 de ani trece în posesia credinciosilor greco- catolici. Preotii
ortodocşi vor sluji în casa mai mare a unui credincios.
Se cumpara actuala curte si în anul 1873 se construieşte o
biserică din scânduri cu pereţi dubli, între care s-a introdus muschi.
Actuala biserică s-a edificat in anul 1897 în locul celei de
scânduri , sub păstorirea preotului Nicolae Mircea. Fondurile necesare au fost
strânse din contribuţia credinciosilor, din ajutorul primit de la Arhiepiscopia
Sibiului şi din donaţiile unor credincioşi din Bucureşti, unde se găseau
localnici în serviciu.
Biserica are forma de navă, cu plafonul în formă de arc
turtit din lemn. Lungimea e de 16,30 m , lăţimea de 8,80 m iar înălţimea în
interior de 6,80 m. Altarul are o suprafata de abia 14 mp iar turla e aşezată
lateral de biserică. Pentru a fi orientată cu altarul spre rasarit, biserica a
fost zidita in latul curţii, fapt ce nu a permis asezarea turlei în partea de
nord şi nici o suprafaţă mai mare altarului. Din acelaşi motiv, neputându-se da
locaşului o mai mare lungime s-au adăugat cele două balcoane laterale până la
altar.
In anii
1971-1972 biserica a fost pictată în frescă de către Anatolie Cudinof din Bucureşti, într-o manieră cu un accent
realist.
La 9 oct
1974 a fost sfinţită de Inalt Prea Sfinţitul mitropolit Nicolae Mladin.
Dintre
preoţii slujitori la acest sfânt altar, menţionam pe protopopul Ioan Bercan,
protopopul Alexandru Brotea, protopopul Pompiliu Dumbrava, protopopul Gheorghe
Oprise.
PAROHIA RUPEA II
,,Sfântul Nicolae”
Pr. Moga Nicolae
Construcţia bisericii a
început în anul 1791 şi a fost finalizată în 1794, edificarea bisericii fiind
legată de numele lui Niţă Jipă şi a fratelui său, negustori din Scheii
Braşovului. Aceştia participau la târgurile din Coholm care se ţineau în
săptămâna patimilor şi neavând unde să participle la sfintele slujbe, văzând că
populaţia este săracă, au zidit pe cheltuiala lor biserica actuală şi au
hotărât ca Sfântul Nicolae, ocrotitorul din Scheii Braşovului, să o aibă în
pază şi în ocrotire.
Biserica are forma de navă
şi a avut bolta din cărămidă şi ferestre înguste în stilul arhitecturii
bisericilor Greco-orientale ortodoxe.
Vreme de 25 de ani în
biserică s-au făcut slujbe ortodoxe, iar în anul 1819 printr-o hotărâre a
tribunalului de la Cluj a fost trecută în ritul greco-catolic funcţionând
astfel până în 1948, când la nivel naţional s-a revenit la dreapta credinţă.
În anul 1897 s-au mărit
geamurile, iar în 1911 s-a înlocut plafonul din cărămidă care ameninţa cu
prăbuşirea cu unul de scândură, adăugindu-se două aripi laterale ale
balconului, care mergeau până în peretele iconostasului.
Din anul 2002 au început
ample lucrări de consolidare, biserica fiind pregatită actual pentru pictarea
în tehnica frescă.
În anul 1975 în curtea
bisericii a fost ridicat monumental eroilor prin purtarea de grijă a
protopopului Gheorghe Opriş.
Momentan se lucrează la
amenajarea unui muzeu de obiecte şi cărţi bisericeşti în incinta parohială.
PAROHIA
TICUŞU NOU
„Cuvioasa
Paraschiva”
 |
| Paraclis |
Pr. Oprea Gheorghe
După
cele mai vechi documente istorice satul Ticuşu Nou se învecinează la vest cu
Ticuşu Vechi, la sud cu Hălmeagul, la răsărit cu Veneţia de Jos şi Crihalma şi
la nord cu Dăişoara.
Prima
biserică este atestată documentar la anul 1634, construită cu contribuţia
domnitorului moldovei Vasile Lupu, în timpul preotului Emanoil Lup.
În
anul 1893 s-a zidit actuala biserică pe locul celei vechi din 1634 prin
străduinţa şi oboseala preotului Ioan Dumitrescu care a colectat fonduri din
vechiul regat în anul 1890, ajutat şi de credincioşi cu muncă şi bani.
Biserica
are formă de corabie, cu 9 geamuri laterale străjuită la intrare de un turn
acoperit cu tablă zincată, având două uşi de intrare (una pe sub turn, alta
laterală).
În
anul 1991, Biserica a fost împodobită cu o frumoasă haină picturală, sub
păstorirea vrednicului preot, de pioasă amintire Şoancă Octavian.
De
amintit faptul că în incinta curţii casei parohiale există un mic paraclis fost
greco-catolic construit la anul 1784.
PAROHIA TICUŞU VECHI
,,Buna Vestire”
Pr. Drăghici Ioan
Biserica parohiei Ticuşu
Vechi a fost construită în anul 1838, prin munca şi contribuţia credincioşilor
din acea vreme. Meşterii zidari au fost din comuna vecină Hălmeag. Biserica a
fost zidită din piatră şi cărămidă, iar clopotniţa din lemn, având formă de
corabie.
Biserica are 15m
lungime, 8m lăţime, 5m înălţime, acoperişul 4m înălţime, fiind construit din
lemn acoperit cu ţiglă. În interior avea plafon, balcon din lemn pentru copii,
iar altarul era despărţit de naos printr-un zid de cărămidă lat de 1m.
În anul 1890 au fost
modificate ferestrele, făcându-se altele mai mari. În anul 1925 a fost
înlocuită clopotniţa cu alta tot din lemn, însă cu mult mai înaltă. În
clopotniţă au fost aşezate două clopote mari, unul provenit de la fosta şcoală
confesională, şi o toacă din oţel.
În anul 1954 s-au făcut
mici reparaţii interioare. În anul 1964, luând în considerare stare area a
întregii biserici, Adunarea parohială a hotărât să i se facă o reparaţie
generală. Au fost reparate zidurile laterale, pe deasupra lor s-a aplicat o
centură din beton armat pe care a fost înălţată o frumoasă cupolă. S-a făcut
balcon din beton armat pentru tineret, s-a tencuit interiorul şi exteriorul şi
s-a aplicat un acoperiş nou. S-au făcut uşi şi ferestre noi, duşumea cu mozaic
şi s-a introdus lumina electrică.
În anul 1971 a fost
instalat noul iconostas. Pictura a fost executată de pictorul Ion Căzilă din
Sibiu, iar tâmplăria a fost lucrată de Ioan Holdreich din Ticuşu Vechi.
Preoţi slujitori în
decursul timpului: Bucur Cojocaru 1830-1878; Ilarie Cojocaru 1878-1928; Stefan
Halmaghi 1928-1930; Dumitru Moldovan 1930-1932; Gheorghe Nodea 1932-1948; Pascu
Vasile 1948-2004; Drăghici Ioan 2004-astazi.
PAROHIA UNGRA
,,Sfânta Treime”
Pr. Piticaş Ioan
În anul 1937 s-a pus
temelia actualei biserici sub poalele dealului din spatele comunei, având o
poziţie dominantă ce pare un piedestal anume înălţat spre a spori măreţia şi
frumuseţea noului lăcaş de închinare.
Lucrările începute în
anul 1937 au continuat până în 1939, reluându-se în 1944, stagnând până în 1958
ca apoi să reînceapă în 1966 cu lucrările de finisaj.
Biserica este construită
sub formă de cruce, cu hore, având o cupolă centrală şi două turle în faţă.
Dimensiunile ei sunt 13,6 m lăţime, 24,4 lungime şi 22 m înălţime.
Iconostasul este
confecţionat din lemn de tei sculptat şi îmbrăcat în foiţă galbenă de metal,
executat de artistul Stoica Necula din Sibiu, iar pictura de pictorul Gheorghe
Dobrescu din Braşov.
Sfinţirea locaşului a
avut loc la 31 august 1969 de către I.P.S. Nicolae Mladin.
PAROHIA VISCRI
,,Sfânta Treime"
Pr. Răşoiu Gheorghe
 Biserica ortodoxă din satul Viscri, cu hramul
"Sfânta Treime", este aşezată în partea de sus a satului Viscri.
Acest locaş de închinare creştinească a fost ridicat de credincioşii satului în
fosta clădire a Şcolii Confesionale, clădire care a suferit multiple modificări
realizate de către Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial în frunte cu
preotul paroh din vremea aceea (Pr. Buzea leronim din Dacia).
Satul Viscri se află la poalele dealului Dumbrava la o
altitudine de 800 m de la suprafaţa mării şi se găsesc aici circa 400 de
suflete. Tot În acest sat se găsesc două biserici: o Biserică Ortodoxă şi o
Biserică Evanghelică Luterană.
Vechea Biserică Ortodoxă se presupune că a fost
construită pe la anul 1700 fiind din lemn de stejar. Ctitorul Bisericii vechi a
fost un dascăl din sat care are mormântul aşezat sus pe deal la Biserica veche.
Această Biserică a fost demolată în 1930. Din această Biserică se mai găsesc
astăzi diferite obiecte foarte vechi aflate în Casa parohială (Muzeul parohial)
precum şi Catapeteasma actualei Biserici.
Satul Viscri este astăzi "Sit de patrimoniu
mondial - UNESCO" datorită prezenţei aici a Bisericii - cetate Evanghelice
care datează de pe la anul 1250 precum şi a caselor săseşti foarte vechi care îşi
păstrează şi astăzi arhitectura. Aceste case sunt astăzi renovate şi
recondiţionate de către Fundaţia "Mihai Eminescu" .
Credincioşii ortodocşi români trăiesc în bună înţelegere
cu saşii, sunt oameni paşnici şi muncitori. În prezent, se doreşte o dezvoltare
armonioasă a raporturilor ecumenice dintre Parohia Ortodoxă Română în frunte cu
noul Preot Paroh Răşoiu Gheorghe şi Comunitatea Evanghelică având ca
reprezentat de bază pe Doamna Fernolend Carolline, ambele comunităţi din satul
Viscri, comuna Buneşti, judeţul Braşov.
Sursa:
http://www.protopopiatulrupea.ro/p/istoric.html
|
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu