.jpg)
FELICIA FELDIOREAN
Aş vrea să-ţi scriu o poezie,
Dar nu pot, îmi e mâna grea,
Eşti dus acolo-n veşnicie
Departe, pe o altă stea.
Vei recita printre sihaştri
Şi vei juca un rol sublim,
Eşti dus departe, printre aştri,
Dar noi, Cuvântul ţi-l iubim.
Şi lăcrimăm pe scena goală
Pe ochelarii-naburiţi,
Rămas-am în aceeaşi sală
Să te-aşteptăm nefericiţi....
Hamlet, Jianu, unde sunteţi?
Cui ne-aţi lăsat, unde-aţi plecat?
Pe Adrian să ni-l aduceţi
Pe scenă unde v-a jucat!
8.06.2011 – MÜNSTER
Adrian Pintea - îndărătnicia de a purta cu sine lumină, dar şi umbră
Auzim tot mai des în ultima vreme sintagma "Nimeni nu este de neînlocuit”. Dar astăzi nimeni nu mai are timp pentru cultură, nimeni nu mai are chef să vadă cum Dumnezeu coboară pe scenă, nimeni nu mai preţuieşte binele, frumosul. Sintagma de care aminteam e greu de aplicat în lumea artei. Nu se pot înlocui oameni care au pătruns în sentimentele noastre. "Mi-aş dori să am atât de mulţi prieteni pe cât am puterea de a oferi prietenie. Am prieteni puţini, dar de nădejde. Pentru mine, un prieten, dacă nu are şi însemnul de frate de cruce, nu există”, spunea Adrian Pintea. Oare poate fi vreodată înlocuit sufletul care a rostit aceste cuvinte?
Copilăria şi-a petrecut-o la Beiuş şi Oradea. Un copil sensibil şi frumos. Scria versuri şi proză, desena şi iubea animalele, în mod special caii. Avea puterea să îmblânzească animalele numai cu privirea şi cu vocea sa. Dăruia necondiţionat. Avea o bunătate reală, fără să aştepte ceva în schimb. Vocea sa unică i-a adus în clasa a VII-a premiul pentru poezie din partea unei reviste pentru liceeni din Oradea. Atunci a recitat pentru prima oară în public o poezie, "Invitaţie la vals", şi a impresionat profund publicul. Cânta la chitară şi iubea rock-ul. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, secţia actorie, promoţia 1979 şi Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", secţia regie film, promoţia 2004. Actor, regizor, profesor, scriitor, Adrian Pintea era artistul care se dăruia pe sine în fiecare gest pe care îl făcea. În rolurile sale, Romeo, Treplev, Henrik al IV-lea, Hamlet sau Thomas Becket, interpretate în teatru, Iancu Jianu, Iorgovan jr. din "Pădureanca" sau eroii din filmele lui Mircea Veroiu, în cinematografie, marchizul de Posa, Don Juan la televiziune şi la Radio inegalabilul său prinţ Mîşkin, Valmont şi din nou Hamlet, Adrian Pintea punea ceva din propria sa personalitate. Ceva nedefinit, sclipitor, de o mare nobleţe şi parcă deloc din această lume.
Inspira calm, seriozitate. Despre profesorul Adrian Pintea, studenţii săi povestesc şi astăzi, la trecerea a cinci ani de la plecarea sa, despre felul lui de a fi, de a preda, care obliga, fără să impună, la schimbarea atitudinii. Ca om, avea entuziasme absolut pustiitoare. "Am avut nevoie de foarte multe ori în viaţa mea să fiu puternic şi am fost exact atunci când a fost nevoie. Regret multe. Cea mai mare greşeală din atâtea? Nu ştiu... Multe, am făcut multe greşeli. În mod complet nemeritat cred că Dumnezeu mă iubeşte,” mărturisea Adrian Pintea într-un interviu, împăcat cu el însuşi oarecum, pe ultima parte a drumului său prin viaţă. Dar, înainte de toate, Adrian Pintea a fost artistul generos. Nimeni nu-l va putea egala. A dat mereu tot ce a avut. Avea un bun simţ ieşit din obişnuit, era disciplinat, sârguincios. Se apropia de personajele sale cu pietate. Adrian Pintea a fost un poet incredibil. Dar şi un scriitor de talent. A purtat cu sine, cu o oarecare îndărătnicie, atât lumină, cât şi umbră. Oamenii de felul lui lasă în urmă durere pentru că abia după ce pleacă sunt înţeleşi cu adevărat. "Dacă mă înfurii o fac până la capăt, nu mă domolesc decât după ce se consumă furia. De foarte multă vreme, de când eram un tânăr artist român, debutam în filme cu haiduci, bătălii, cai. E o boală care nu mai trece niciodată. Slavă Domnului! De câte ori cert pe cineva că nu se poartă frumos cu un cal spun «Poartă-te frumos, ăsta e cal, nu e om!» Orice trântă de pământ te face mai puternic pentru că te încarcă cu egalul şocului. Odată ce te-ai ridicat eşti deja învingător”, afirma Adrian Pintea în alt interviu.
A trăit demn, frumos şi a crezut cu tot sufletul în cavalerism, onoare, onestitate, iubire şi în Dumnezeu. Era o fiinţă ardentă, un talent copleşitor, un spirit superior şi neliniştit, ce astăzi ne contemplă din înalt.
Sursa:
http://jurnalul.ro
