.jpg)
| Violeta-Karmen Roman |
 |
 |
 |
 Dantelă în tehnică frivolite
Violeta, regina bijuteriilor din aţă
Violeta este unică în România. Nu pentru
că are şapte copii şi patru nepoţi. Este unică prin ceea ce scoate din
mâinile ei: dantelărie în tehnică frivolite, adică fineţuri lucrate în
aţă, cu suveica.
„Dantela în tehnică frivolite a ajuns la
noi din zona Flandrei, prin saşii care au colonizat sud estul
Ardealului. La sfârşitul secolului XIX-începutul secolului XX, acest
meşteşug era specific preorăşenesc, însăşi Regina Maria a României
îndeletnicindu-se cu aşa ceva. Ca şi tehnică de execuţie face parte din
categoria dantelelor de lux, a dantelelor de Bruges”, îmi explică
Violeta în timp ce degetele ei, neobosite, „dansează” cu firul subţire
de aţă. „Multă vreme a fost marginalizată în comparaţie cu dantela
lucrată în ciocănele, pentru că este puţin mai aspră ca aceea. În afară
de asta, dantela în tehnică frivolite se realizează mai mult prin jocuri
de cercuri şi arcuri de cerc, pe când cea în ciocănele are o arie de
exprimare mult mai bogată. În funcţie de desimea nodurilor se pot
realiza lumini şi umbre, portrete, păsări, peisaje”.
Calitate 100% garantată. Născută
în Valea Hârtibaciului, lângă Agnita (jud. Braşov), Violeta a pus mâna
pe ac, pentru prima dată, la vârsta de 6 ani. Trei ani mai târziu, la 9
ani, a furat pur şi simplu tehnica frivolite de la o săsoaică. „Am
rugat-o la început să-mi arate, dar a zis că nu-şi pierde timpul cu un
copil. I-am cerut o papiotă şi, după două săptămâni, i-am arătat primele
trei inele făcute de mine. Atunci săsoaica mi-a dăruit prima mea
suveică, făcută din corn de vită. O păstrez şi acum. Apoi am lucrat ani
de zile cu suveici din plastic, făcute de un unchi. Târziu, la un târg
la care am participat, o profesoară care m-a văzut cum lucrez mi-a
promis şi mi-a adus de la Gent suveici produse în Italia şi Mexic”, îşi
aminteşte Violeta.
Lucrul de mână a fost şi a rămas marea
ei dragoste. Chiar şi când lucra ca secretar-dactilograf la Regia Metale
Rare din cadrul Uzinei de la Feldioara, printre picături, sub birou,
mâinile ei răsuceau suveica. „Dacă venea directorul puteam ascunde
suveica foarte uşor. Şi-apoi, chiar dacă o vedea, tot nu ştia ce
este...”, povesteşte femeia zâmbind amintirilor. În 1997 a rămas fără
serviciu, ieşind cu ordonanţă. Avea cei şapte copii de crescut şi era
nevoită sa facă ceva. „Eram dispusă să fac orice însemna lucru manual,
fie croitorie, fie tricotaje. Dar dacă am văzut că dantelele mele sunt
apreciate, cu ele am mers înainte. Aveam comenzi de la italieni şi câte
600 de metri de dantelă. Numai la un metru ai nevoie de câte 4-5 ore...
M-am ridicat, însă, prin calitatea firului şi a execuţiei. Eu pe fiecare
lucrare pun o etichetă cu numele şi numărul de telefon, care este ca o
garanţie. Dacă produsul nu se comportă aşa cum am promis eu (nu se
strânge la spălat şi este uşor de întreţinut), restitui banii sau
înlocuiesc marfa. Să ştiţi că decât să iasă din mâinile mele ceva fără
valoare, mai bine refuz comanda”.
Pe Violeta a descoperit-o şi introdus-o
în lumea târgurilor meşteşugăreşti, întâmplător, o profesoară. Prima
„ieşire” a avut-o în 2004, la Târgul de Sfântul Ilie de la Muzeul
Ţăranului Român. „A fost poate cea mai frumoasă zi din viaţa mea. A fost
ca un vis. În prima zi am dat numai interviuri".
Zece ore de trudă pe zi. O
întreb pe Violeta cum face faţă gospodăriei, dar şi pasiunii sale care
cere timp şi răbdare. „Sunt recunoscătoare soţului meu şi copiilor
pentru înţelegerea pe care mi-o arată, mai ales când sunt plecată la
expoziţii. Acasă este sărbătoare când gătesc, pentru că lucrez la
dantele cam 10 ore pe zi. Greul îl duce una dintre fete, Delia, în
vârstă de 18 ani. Acasă mai sunt doar trei dintre copii: doi băieţi sunt
stabiliţi în Franţa, o fată este măritată, la casa ei, iar o alta este
studentă şi stă la oraş, cu chirie. Se descurcă aproape singură. Doar ce
mai sună la noi, <>, să vadă dacă avem ceva <>:
lapte, ouă, brânză, carne, cartofi”, spune Violeta cu toată dragostea
de mamă adunată în glas. Şi cu aceeaşi dragoste adaugă: „E greu, dar e
şi frumos să ai familie mare. Cu o singură bucurie poţi uita şi zece
necazuri...”
Mă gândesc că dacă are trei fete va avea
cine să-i ducă meşteşugul mai departe. „Dintre cele trei, două cunosc
tehnica, dar numai una lucrează: Delia. Şi ea s-a îndrăgostit de târguri
şi a fost la câteva cu mine; îmbrăcate amândouă în port popular, am
lucrat împreună la măsuţă şi am fost mereu o pată de culoare”.
Cu toată sinceritatea, Violeta îmi
mărturiseşte că din meşteşug nu se poate trăi: „Marea mea satisfacţie
este că munca îmi este apreciată, nu neapărat valoric”. Iar cea mai mare
insatisfacţie este aceea că dantelăria în tehnică frivolite nu este
considerată brand românesc, ci săsesc, motiv pentru care accesul la
târgurile internaţionale, în calitate de meşteşugar român, îi cam este
interzis.
Catrinel-Laura Bogaciu
(articol apărut în ziarul „AZI” din 8 martie 2007)
***
În ultimii ani a participat la mai multe expoziţii în străinătate. Cea mai onorantă este cea de la Festivalul de Dantela Veche de la Greding-Bavaria-Germania, unde a fost recunoscută, spre bucuria ei, ca dantelăreasă de dantelă veche. Apoi, a participat la o expoziţie de grup (cuprinzând şapte meşteri şi artizani) la Bad Ischl în Austria, celelalte două expoziţii fiind în Franţa în 2008.
În ţară, pe lângă numeroasele târguri şi
festivaluri la care participă în mod constant, a fost invitată şi la
patru expoziţii mai deosebite organizate la Centrul Cultural „Reduta”
din Braşov, în cadrul Festivalului de Folclor „Cânt şi joc pe Hârtibaci”
de la Agnita-Sibiu, precum şi de Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti.
***
Alte informaţii despre Karmen-Violeta Roman puteţi afla accesând link-urile:
|
http://mesteri-populari.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu