.jpg)
Dragos Savu/Intact ImagesActriţa, care împlineşte la 10 august 84 de ani, este “în vacanţă”. Sâmbătă va fi înconjurată de cei dragi.
“Sunt la Bran, mă odihnesc. Nu fac nimic! Mă uit la cer şi la munţi! Ziua mea de naştere e o zi ca toate celelalte. Voi fi cu sora mea, cu toţi cei din familie, cu prieteni care au venit aici cu mine”, a mărturisit Tamara Buciuceanu. Totodată ea a menţionat că nu ştie încă dacă va juca sau nu în vreun spectacol în noua stagiune: “Să-mi dea Dumnezeu sănătate şi putere şi dacă eu simt că mai pot să păşesc pe scenă voi face şi acest lucru. Aş vrea să spun că eu respect publicul. Am avut toată cariera mea iubirea oamenilor din sală”.
Tamara Buciuceanu, cea care a urcat pe scena profesionistă în 1951, jucând pentru publicul de teatru şi de film mai bine de 60 de ani, merită într-adevăr iubirea oamenilor, căci lor le-a dedicat dragostea ei, credinţa ei, devotamentul ei pentru arta actoricească. Da, a meritat şi merită să se scrie frumos despre ea, căci s-a confundat, în întreaga viaţă de artist, cu zeci de personaje, caractere diferite, create în teatru, în film, la radio şi tv. Pe toate le lasă moştenire culturii române.
Tamara Buciuceanu împărtăşea de curând gândurile sale cititorilor Jurnalului Naţional, consemnate de Ana Maria Vulpescu, cu prilejul lansării volumului “Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei” de Bogdana Darie: “... Am făcut această profesie cu multă dăruire; am pus mult suflet, cu cinste şi demnitate. Nu am făcut niciun compromis. Imediat după absolvirea Institutului de Teatru am fost angajată la Teatrul Giuleşti, într-un climat care îţi dădea posibilitatea să munceşti cu drag. Am interpretat roluri diferite şi asta a fost extraordinar, pentru că mi s-a dezvoltat personalitatea artistică, motiv pentru care am fost caracterizată adesea drept o actriţă polivalentă. Am avut noroc de parteneri, actori şi regizori talentaţi cu care am «crescut împreună» într-un grup foarte unit. Viitorul nostru s-a dovedit foarte frumos. Toate rolurile pe care le-am jucat, fie principale, fie secundare, le-am iubit. Am jucat mult. De aceea pot spune azi cu mândrie că n-am trăit degeaba. Amintirile mele de teatru înseamnă colegialitate, prietenie, comuniune sufletească şi respect. Dacă reprezint astăzi, cum spuneţi dumneavoastră, o valoare de referinţă, înseamnă că am muncit mult. Să dea Dumnezeu ca şi viitorii tineri actori să ia exemplu de la noi şi să înţeleagă că numai prin muncă, perseverenţă, sinceritate şi, bineînţeles, talent vor izbândi. Teatrul nu va muri niciodată!”
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu