La propunerea primarului George Scripcaru, Gala „Romanian Music Awards” ar putea deveni o traditie la Brasov
„Este
al doilea an în care acest eveniment este organizat la Braşov şi sperăm
să devină o regulă în oraşul nostru”, a spus primarul municipiului,
George Scripcaru, în conferinţa de presă ce a avut loc cu câteva ore
înainte de începerea Galei „Romanian Music Awards” (RMA), considerat cel
mai important eveniment al industriei muzicale româneşti al anului.
Propunerea este agreată de multe vedete autohtone.
„E
o idee foarte bună. Ne-ar face plăcere să revenim în fiecare an pentru
RMA aici, la Braşov, pentru că avem un public extraordinar, care ne
primeşte cu multă căldură”, ne-a declarat cântăreaţa Anda Adam.
Prima
oară, această gală s-a desfăşurat la Braşov în anul 2011. La ediţia cu
numărul 11 din acest an, din Piaţa Sfatului, pentru care s-au cheltuit
în jur de 350.000 de euro, au fost prezenţi peste 10.000 de spectatori.
Evenimentul, transmis live în 19 ţări, a avut impactul aşteptat.
argo, Andra şi Alex Velea, printre câştigători
Câştigătorii
celor 16 categorii de anul acesta sunt: Cea mai difuzată presă: Whats
Up feat. Andra – K la Meteo; Best DJ: Dj. Rynno & Sylvia Ft.
Phelipe; Best Group: Voltaj – Lumea e a mea; People Choice Award:
Corina; Best Live: Vama; Best video: Andreea Bănica Ft. What’s Up, cu
piesa „În lipsa ta”; Best Hip Hop: Puya cu Doddy, Posset, Mahia si Alex
Velea – Maidanez; Border Breaker: Fly Project; Best rock: Vunk, cu „Doi
Somnambuli”; Best pop: Andreea Bănică Ft. What’s Up; Lifetime Award:
Cargo; Best Female: Andra; Best new act: Nicole Cherry, cu „Memories”,
Teen icon award: LaLa Band; Best male: Alex Velea; Best song: Cabron Ft.
What’s Up & Iony, cu „Iarna pe val”; Best album: Deepcentral, cu „O
stea”; Radio 21 award: Nicole Cherry; Best dance: C.R.B.L. Ft. Adda, cu
piesa „Petre”; Best on social media: Alex Velea.
sursa: Transilvania Expres
foto: Andrei Paul



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu