.jpg)
DRAGA OLTEANU-MATEI: “ȘI DUPĂ CE N-OI MAI FI, TOT ROMÂNCĂ O SĂ FIU!”
“Prietenia nu este un lucru pe care ni l-am putea însuși sau cumpăra de undeva sau pe care l-am întâlni pe toate drumurile, încât să-l tratăm superficial, ca pe un obiect pe care odată ce-l avem sa ne gândim cum am face să-l păstram. O analiza profunda a minții și a sufletului nostru ne-ar putea duce la niște concluzii care ne-ar umple de uimire, căci foarte rari sunt oamenii care fiind cinstiți și severi cu ei înșiși au puterea sa li se descopere semenilor lor așa cum sunt și cum gândesc, să aibă puterea să spună adevarul în orice împrejurare fără sa păstreze pentru sine măcar o umbra de îngăduință. Numai acei oameni care au puterea sa fie așa au parte de bucurii nebănuite și de sentimente care durează o viață întreagă și chiar dincolo de ea.”
“Nu vi se pare că toată lumea se bate cu pumnul în piept… «Țărrrrișoara mea»… Ce mare a fost Caragiale! «Țărrrrișoara mea Rrrromânia!» Sunt româncă, asta sunt. Asta mă alcătuiește pe mine, nu?! M-am născut româncă și româncă o să mor. Sunt o româncă dintre cele care suferă că limba română este batjocorită în halul în care este astăzi și că ajunge să fie distrusă de niște mode, altfel nu aş putea să le spun. Un mod de a copia și de a introduce tot felul de expresii în limbă li de a nu mai respecta regulile gramaticale pe care noi l-am învățat de la învățătorii și profesorii noștri. Am impresia că nu se mai pune niciun preț pe calitate în zilele noastre. E unul din motivele pentru care te poți îndurera. Mie îmi place să fac, nu să spun. Și după ce n-oi mai fi, tot româncă o să fiu!”
“Multe nu-mi plac mie, dar n-au importanță. Prostia… Dar o iert! Nu-i nimeni vinovat că se naște prost, după cum nimeni nu are niciun merit că s-a născut deștept. Așa s-au născut. De aici încolo, contează ce faci cu ele.”
“Teatrul contemporan este bântuit de infatuare și de ușurătate și de lipsă de pricepere. Că răul pe lume nu-l fac răii, ci nepricepuții, nepăsătorii și credulii. Spectatorii care acordă credite
unor spectacole pe care le fac nepricepuții, iar cei care trebuie să orienteze gustul publicului sunt nepăsători. Noi nu mai facem piese de teatru, noi facem invenții. Fiecare regizor crede că e mai important el decât autorul care a scris și decât cei care trebuie sa dea viață ideilor autorului. Și atunci născocește, nu înțelege ce a scris Shakespeare, nu contează, nene, stai ca îți arăt eu cum se face Shakespeare!”
unor spectacole pe care le fac nepricepuții, iar cei care trebuie să orienteze gustul publicului sunt nepăsători. Noi nu mai facem piese de teatru, noi facem invenții. Fiecare regizor crede că e mai important el decât autorul care a scris și decât cei care trebuie sa dea viață ideilor autorului. Și atunci născocește, nu înțelege ce a scris Shakespeare, nu contează, nene, stai ca îți arăt eu cum se face Shakespeare!”
“Eu cred că publicul vrea ceea ce a vrut întotdeauna. Omul citește un roman, o piesă, apoi aude despre o montare. Și atunci se duce să vadă personajele în mișcare, se lasă furat de poveste, se apropie de personaje, intră aproape în pielea lor, le compară cu el însuși, se încarcă cu povestea lor sau își răspunde la niște întrebări, își rezolvă niște probleme. Și atunci el pleacă de la teatru încărcat. Dar își trage singur concluziile. Trist este când vine regizorul şi îți bagă degetul în ochi și poate că greșește, poate că nu a interpretat bine ceea ce a citit… Important este să ai pute
rea să înțelegi. Teatrul, după mine, înseamnă a înțelege.”
“«Generații de aur» sunt toate, pentru că românii sunt un neam de oameni talentați, dotați cu multiple calități, dar foarte diferiți unii de alții. Artistul român are o personalitate specială și specifică, încât, deși suntem un popor muzical, noi nu excelăm prin “cor”. Personalitatea artistica a fiecăruia cere să se exprime separat.”
Draga Olteanu-Matei
Sursa: Jurnal spiritual si Webcultura
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu