.jpg)
Scrisoare
Dorina Munteanu
Ce ajuns-a lumea asta ,un infern pe-acest pămănt; Iară sufletele-s moarte şi n-ascultă de Cuvânt, Nu se roagă niciodată ,oameni voi ce aţi ajuns! Nişte fiare urâcioase fără inimă şi puls! Într-o epocă meschină , banul este la putere Toată lumea lui se-nchină ,dar în lume e duere. Mulţi în lume n-au o pâine ,alţii-n lume totul au Şi se scaldă-n fericire , şi la nimeni ei nu dau. Şi privind la colţul străzii vezi cerşind câte-o bătrână, Gârbovită şi slăbită cu al ei baston în mână, Plânge dânsa tremurândă spunând în gând o rugăcine, Ca să-i treacă iute viaţa să scape de-amărăciune. Dar nimeni nu o ajută ;cine vine ,cine trece; Ca să-i dea un colţ de pâine că afară-i tare rece, Vântul suflă, viscoleşte ca-ntr-un dans îmbătător, Şi cad fulgii de zăpadă într-un mod înspăimântător, Şi zăcând în frig bătrâna , cu speranţa de-a trăi , A primit un leu bătrâna de la cine n-ai gândi: N-a primit un leu bătrâna de la omul cel bogat, A primit să-şi ia o pâine ,de la omul cel sărac; Că de cănd e lumea asta cel sărac săracu-ajută, Şi bogatul este-acela ce-are totul dar el uită : Uită că de unde dai Domnul îţi dă înzecit, Dar şi el poate-ntr-o zi , s-a simţi nefericit. Poate că n-a fi ca bătrâna ce la colţ ea cerşeşte, Şi-o să-şi caute credinţa ,căruia lui îi lipseşte: O , ce vremuri am ajuns , unde banul este zeu , Am uitat noi de totul , am uitat de Dumnezeu. Am uitat să-i preţuim pe cei ce-au fost părinţii noştri Şi-avem zei verzi de hârtie ,cum am zice - banii noştri.
*
Şi când luna străluceşte ca o zână-ncoronată, Vei vedea ca pe un podium o fată siliconată , Ce se crede ea vedetă , arătându-şi celulita, Şi văzând-o fără creme arăta ca şi bunica. Fată dragă , crezi tu oare , că tu pari inteligentă, Arătându-ţi câte-o ţâţă , acum tu chiar esti dementă? Şi cu creier de furnică ,ti-i imagina vedetă, Şi lumea o să te-aprecieze că şi ea este defectă Iar din partea mea sincer eu îţi spun: Să ai mult succes în viaţă, şi-ţi urez acum drum bun Şi-ţi mai spun repetat cum cântă în făneţe-un greier, Că ţăţele siliconate nu ţin locul unui creier. Aşadar,scumpa mea fată,treci pe podium ca şi gândul Şi prin creierul cel gol ce frumos îti bate vântul! Îi ajunge tu vedetă la televiziuni-fantomă, Şi ti-i compara adesea cu o tainică Madonă , Iar lumea te va aplauda ,când scandale o să faci, Când ti-i bate pe-audienţă cu alte umflate vaci. Iară publicul te-a slăvi că te-ai bătut cu alta-n noroi , Când voi uitata-ţi a-mulţirii tablă cu banalul doi. Nu mai vreau să spun nimica despre pseudovedete, Ce se cred acuma ele actriţe si interprete. Vai ,ce aţi ajuns , să faceţi cultura de ruşine... Doar trăiesc eu cu speranţa că şi mâine va fi mâine, C-or pleca din viaţa noastră ,feţeţe de silicon, Şi le-om privi adesea de pe vechiul tău balcon. Şi-o să treacă ele-alene pe trotuar ca şi prin gând, Şi prin păr le-a bate-ncet un dulceag şi tainic vânt. Mi-ar plăcea încă-o fază cu o pseudovedetă ... Să rămână ea blocată şi cu degetu-ntr-o chiuvetă, Şi să vină alte ziare şi stafii-televiziuni Ca să facă audienţă cu aceste emisiuni.
*
Ce ajunse ţara noastră o cutie într-o ghenă . Ce o caută bărtânii sub lumina de lanternă , Ca s-o ducă la reciclat pentru un singur ban Iar la noi acum în ţară e mai rău din an în an. Cum s-avem de toate-n ţară ,cum s-avem noi bogăţii, Când cei de la parlament visează numai la prostii. Tau salarii şi tau pensii,şi mor oamenii de foame Iar ei dau pe stradă flori albastre la cucoane; Ca să iasă buni în lume ,ne promit marea şi sarea, Şi-acum ce frumos zărim în plasa goală ,numai zarea. Toţi îs şefi îs filozofi,cugetând la nesfârşit, Şi-au au adus o veste-n goană :că din criză am ieşit. Şi-om avea şi-om face multe bla-bla-blauri,bla-bla-blauri, Şi ne-or duce cu minciuna ca şi fetele la baluri. Ce-ai ajuns ,tu Românie,unde-i trecutul glorios, Ai ajuns o carte veche ,ce din tine mulţi au ros! Unde ne este mândria ,grâul mult cel din ogor, Nimeni nu face nimica,stând picior peste picior! Viaţă grea şi sărăcie, dulce ţară Românie; Ajuns-ai în clipe grele ,clipe de ananghie, Unde-s hoţii care fură ,bogăţia ta străbună, Iar miniştri mint întruna ,că totul ne merge strună . Aşadar sub clar de lună ,nici stele nu strălucesc, Când în dulcea Românie ,nimicuri se isprăvesc. Nu-i credinţă , nu e pace ,am ajuns noi de ruşine! N-apreciem măcar strămoşii care ne-au făcut un bine Care-au luptat pentru sfânta şi dulcea ţară ; Ei au luptat întruna de-o fi iarnă ,de-o fi vară. Nu s-au plâns nici de revolte,nici de lupte ori războaie, Şi-acum repede ne plângem şi de-o torenţială ploaie . Toată lumea de-ar munci şi unii pe alţii nu ne-am comanda, Sigur mândra noastră ţară într-o zi va prospera. Şi cu gândul doar trăind;şi visând la bogăţie , N-o să crească grâul peste nopte pe câmpie. Dar visăm în continoare într-un somn pătrunzător, Unde gândul nu pătrunde şi totul e-ncântător, Nu muncim ,numai visăm la gloria străbună : Şi-aşteptăm vreo sărbătoare să ne luăm cu toţi de mână, Că avem aceeşi patrie ,că avem acelaşi neam Şi toţi aşteptăm să treacă ,înc-un an şi înc-un an.
https://www.facebook.com/munteanu.dorina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu