.jpg)
Fiecare dintre noi trebuie sa se schimbe in interior. Apoi putem sa-i
schimbam pe altii. Nu putem astepta schimbarea cum asteptam sa stea
ploaia… Cei care realizeaza emisiunile de radio si televiziune,
jurnalistii, oamenii de presa, profesorii, ar trebui sa fie modele, ca
sa poata crea modele. Abia dupa ce oamenii vor sti, vor indragi si vor
pretui munca noastra, vor avea credinta si un gand de schimbare le va
incolti in minte.
Eram tanar, ne-nsurat, si puteam face asemenea “experiente” de viata,
de-a cunoaste oamenii. Dormeam iepureşte, numai ca să nu pierd
spectacolul acesta al lumii, iarna. Imi plăcea să aud copchii scâncind
în pat şi cocoşii cântând la ceasurile nopţii. Si să vad de ce umblă
lumea. Dacă mă întâlneam cu cineva pe drum – că nu era lume multă
pe-atunci -, îl întrebam: “Unde meri?”. Unul imi spunea, altul se temea,
doar se uita pieziş la mine şi-şi vedea de drum. Omu’ bun ştie unde
mere, omu’ rău, nu. La oamenii care stiam eu că-s răi, le puneam
intrebarea: “Unde vă grăbiţi?”. Rămâneau descumpăniţi o clipă, apoi
plecau suduind.
Alteori, ca sa ghicesc firea oamenilor si sa vad cat le pasa de un semen
de-al lor, ma culcam in zapada si asteptam sa ma acopere. Unii ziceau:
“Ii beat!”. Altii: “Ii mort!”. Si-atunci, eu pufneam usor, sa-mi zboare
zapada de pe buze, si sa vada ca respir. “Ia’ ca-i viu!”. Unii plecau
mai departe, altii voiau sa ma ajute sa ma ridic. Ma ridicam de acolo
si-n loc ramanea culcusul trupului meu in zapada. Ma uitam cateva minute
la forma aceea scobita, pana o umplea iarasi zapada. Si plecam mai
departe.
Mai sunt horitori si horitoare in ziua de astazi, dar putini. Lumea se
indeparteaza de ceea ce este stravechi si profund. Asta am constatat eu
de-a lungul anilor. Si-atunci, e mare nevoie sa facem eforturi, pentru
ca maturii sa nu uite, iar tinerii sa afle! Horile sunt de dor, de
dragoste. Bucuria se canta, dar si amintirea si jalea. Doina a fost
declarata patrimoniu UNESCO, in urma cu doi ani, dar nu canta nimeni
doina. Sunt foarte putini interpreti, foarte putine spectacole.
Cantaretii de azi prefera o muzica de exaltare trupeasca, s-o numim asa,
muzica de divertisment, fara emotie si fara pretentii.
Cultura traditionala, muzica veche din vatra satului, nu e o
industrie. Asa a fost lasat de la Dumnezeu. Copilul se leagana, se
adoarme pe muzica, mireasa se desparte de cei dragi tot pe muzica. Si pe
drumul catre dincolo, tot de muzica sunt insotiti oamenii… Nu trebuie
sa ne sperie lucrurile acestea… Aud vorbind despre identitatea noastra.
Identitatea noastra exista. O avem. Nu trebuie s-o explicam si nu
trebuie s-o afisam in fiecare zi. Fiecare trebuie sa-si gaseasca locul
si sa se exprime in felul lui. Nu trebuie sa faca din asta un spectacol.
sursa: Corina Pavel-Cantece pentru zăpezi. Formula As
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu