CORINA-ROTH

Gabriel Cotabiţă, la Adevărul Live: „Există puţini artişti în România care pot duce publicul la o stare incendiară. Şi nu sunt cei tineri“

Articol de Raluca Moisă și Victor Arvunescu, publicat pe site-ul adevărul.ro

Gabriel Cotabiţă, în studioul Adevărul Live
FOTO David Muntean

Cel mai nou talent-show muzical, „KIDSing“, dedicat exclusiv copiilor, începe pe 10 septembrie la Kanal D. Gabriel Cotabiţă, unul dintre cei trei membri ai juriului, a venit la Adevărul Live şi a povestit despre cât de talentaţi sunt copiii României, cât este de dificil să-i alegi pe cei mai buni dintre cei buni sau să-i respingi pe cei care nu sunt încă pregătiţi pentru celebritate.

Cu o carieră de aproape patru decenii, Gabriel Cotabiţă este una dintre cele mai autorizate voci din muzica românească. Alături de Antonia şi Wilmark, artistul face parte din juriul show-ului „KIDSing“, unde va puncta, în primul rând, tehnica şi calităţile vocale. Chiar dacă acest lucru îl transformă, uneori, în „lupul cel rău“.

„Noi trăim înt-o perioadă a juriilor, ne place să avem jurii pentru orice“

„KIDSing“, de la Kanal D, începe de pe 10 septembrie. Povestiţi-ne puţin despre acest nou talent-show.

Gabriel Cotabiţă: „Spre deosebire de alte talent-show-uri din România, am luat toate oraşele la rând. Copiii sunt aproape de vibraţia locală, au avut mulţi susţinători în sală. A fost bine din acest punct de vedere, televiziunea dacă este bine făcută arată bine indiferent dacă este făcută în studio sau într-o sală grandioasă“.

E un format finlandez, dar acolo e un singur membru al juriului. A fost adaptat pentru piaţa din România.

Noi trăim înt-o perioadă a juriilor, ne place să avem jurii pentru orice. Este un fapt bun, trebuie să fie cineva care să fie înjurat la sfârşit. La noi se cântă şi în limba română, iar noi trei, alături deAntonia şi Wilmark, suntem fenomenali. Înainte de emisiune nu am avut colaborări. Îi priveam aşa cum sunt, cu admiraţie pentru amândoi. Nu mă refer la frumuseţea Antoniei, ci la faptul că e o cântăreaţă bună. Iar la Wilmark am remarcat ataşamentul pentru această ţară care l-a adoptat. Aici a adus un suflu nou în dans. El a adus salsa în România, a făcut lumea bucuroasă şi fericită că se poate mişca. Chimia între noi a fost completă, avem gusturi complementare, alţii joacă acele roluri de echipă.

Sunt şi aspecte asupra cărora nu cădeţi de acord?
Avem gusturi complementare pentru că aşa este normal să fie. Dacă aveam aceeaşi paletă de gusturi am fi fost redundanţi. Noi ştim ce am ales, selecţia e valoroasă, la fiecare gală va fi dificil pentru că va fi un singur ales. Nu ni s-a spus nimic în afară de nume, prenume, vârstă şi de unde vine fiecare concurent. Sunt şi cazuri sociale, dar nu facem un spectacol al problemelor, propulsăm copiii pe o cale pe care pot să meargă. Nu putem să îi face vedete, dar vor avea nişte şanse reale. Disensiunile vor apărea atunci când într-o gală din opt copii trebuie să alegem unul singur.

Dumneavoastră jurizaţi, în principal, calităţile vocale, tehnica, strict partea muzicală.
Nu ne-am împărţit sarcinile chiar aşa. Ne amuzam că Wilmark juriza limba. Eu încerc să disociez imaginea copilului de ceea ce se întâmplă în realitate. Eu prefer să las copilul să creadă în Moş Crăciun, adică îl las să creadă că m-a impresionat deşi nu este aşa. Chiar în muzica noastră, unii s-au lansat, dar au confirmat după zece de ani. Un exemplu este Mădălina Manole şi celălalt esteOvidiu Komornyik“.

Peripeţiile filmărilor pentru „KIDSing“

Sunteţi „lupul cel rău“ al show-ului…

În 20 de secunde îţi dai seama dacă un copil e bun sau nu. Toţi avem emoţii, un copil nu ştie ce înseamnă suprimare sau trecere dintr-o stare negativă într-un a pozitivă. Vârsta maximă este 15 ani, dar unii păreau mai maturi, voiam să le cer certificatul de naştere. Să nu ne aşteptăm să găsim o nouă Shirley Temple.

A participat în competiţie şi fiica lui Cătălin Crişan.
Da, am avut o surpriză, e un nume comun. Până nu am văzut-o pe Lucia Bubulac, mama ei, nu am ştiut cine este. Daria Crişan este o cântăreaţă foarte bună, i-am zis că vreau să o aud cântând o piesă de-a tatălui ei. Cu copiii a fost relanxant într-un fel. Repertoriul pe care l-au ales este foarte diferit de ceea ce se difuzează la radio, iar asta e interesant.

Părinţii sunt alături de copii, îi însoţesc în show, vin alături de ei pe scenă. Cum reacţionează?
Părinţii acceptă cu greu că greşesc, ei sunt prelungirea dorinţelor neîmplinite ale tinereţii lor. Unii au fost dezamăgiţi. Părinţii sunt pe scenă în permanenţă, vin lângă el atunci când se anunţă decizia finală. Au răspunsuri amuzante uneori, violente alteori, dar unele m-au siderat. Ei le dau copiilor siguranţă, ceea ce alte show-uri nu fac. Reacţiile lor sunt fabuloase, paleta de stări de pe feţele lor este impresionată, de emoţii nici măcar nu aud ce spunem noi. Nu se poate fără emoţie, muzica este în general emoţie. Marea majoritate de cei care se ocupă de muzica nu ştiu diferenţa dintre cântăreţ şi interpret. Unii au înţeles şi nu sunt patefoane ale originalilor.

Nimeni nu garantează performanţa ulterioară a câştigătorului, în ciuda expunerii.
Aşa e meseria asta, nu are legătură cu talent-show-ul. Începe de la voce, dar o multitudine factori duc la succesul persoanei. Noi căutăm să îi punem acestei meserii nişte reguli, dar în ultimă instanţă trebuie să te încadrezi în nişte standarde de funcţionare.

Talent-show-ul e un format care domină piaţa actuală de televiziune. Dacă ar fi fost să vă lansaţi acum, aţi fi făcut-o în modul acesta? Ştiu că aveaţi probleme şi cu emoţiile la început.
Cred că nu. În perioada în care eram un ilustru necunoscut la Craiova poate că m-aş fi repezit la un astfel de show. La asta s-ar fi adăugat inconştienţa vârstei. Dar cred că emotivitatea am învăţat să o subminez. Prima mea apariţie într-un festival serios, la Mamaia, a fost statică, dar puternică din punct de vedere emoţional. Toate se învaţă, chiar dacă eşti stângaci în mişcări. Capacitatea de a transmite emoţii o creşti, îmi doream să se întâmple aşa, poate şi asta a contat. Ştiu să mă mobilizez pentru o competiţie, trebuie să ai piesa şi starea de care ai nevoie.

„Există puţini artişti în România care pot să ducă publicul la o stare incendiară“

Cum a luat naştere colaborarea cu Rashid pentru piesa „Domnişoară“?
Smiley m-a convins să fac această colaborare cu Rashid, pe care îl ştiam de pe la televizor. E un cântec care a trecut testul timpului. Eu sunt un tip conectat cu generaţia tânără, am colaborări în derulare. Nu o fac din obligaţie, e vorba de chimie. Muzica s-a schimbat total, la fel şi modul de promovare şi apropierea de fenomen. Deocamdată strâng piese. Proiectul VH2 funcţionează în continuare, dar există şi alte proiecte. De ce să nu profit de capacitea de a mă mula pe asemenea lucruri? Această colaborare cu Rashid este ceva nou pentru că nu am colaborat cu oamenii din hip-hop. Acest gen poate spune lucruri ce nu pot fi cântate.

Cât de mult s-a schimbat publicul? Cum e cel de acum şi cum vă adaptaţi?
Se pare că aceste cântece în varianta modernizată se adresează unui public tânăr, nepregătit. Publicul de peste 30-40 de ani se regăseşte în varianta originală. Am observat la spectacole că există puţini artişti care să ducă publicul la o stare incendiară în România. Şi nu sunt cei tineri. Până să devii un artist adulat e o cale lungă. Până nu am cântat „Ave Maria“ şi „Domnişoară“ nu am ajuns la acest stadiu. Fără recunoaşterea din partea celor care au trăit viaţa asta nu există o carieră. Dacă nu ţi se dă o confirmare nu ajungi unde nu trebuie.

sursa: adevărul.ro