Scrisoare pe o frunză
Știu că nu ai cum să citești această scrisoare, dar știu că nu-mi pot găsi liniștea dacă nu o scriu. Nu am știut niciodată ce mult însemni pentru mine, până când mi-am dat seama că ai plecat pentru totdeauna.
Te știam de mult, de mult, din tinerețe, de pe vremea când frumosul ni se dădea cu porția, când "mama nu avea nici globuri, nici beteală și nici stea, sărbătorile de iarnă cu gutui le-mpodobea", te știam de pe vremea primei iubiri dintr-o vară, când pentru prima dată am înțeles că o chitara are corzile făcute din suflet de om.
Așa mi te închipuiam... cântând la o chitară ce avea corzile făcute din sufletul tău, neputând altfel alina și mângâia.
Nu vei citi scrisoarea asta niciodată, dar te rog să-mi primești ruga de iertare. Să mă ierți, Tatiana, că te-am folosit ca refugiu al pământenelor și micilor mele dureri.
Când umerii îmi erau reci, în lipsa brațelor dragi fugeam la tine să-mi cânți "Poem cu umerii goi", când mă visam copac aplecându-mi fruntea sub viforul greu ...tot la tine veneam să -mi spui "Povestea copacilor fără pădure"
Și tot mai des te-am căutat, când răscolind printre anotimpuri și negăsind ceea ce plecase cu vara, vroiam să-mi spui tu "Unde-i iubirea de astă vară". Tu plângeai din chitara ta cu coarde de suflet.
Eu credeam că-mi cânți mie și nu mă mai săturam să te ascult, deși cântecul tău îmi părea din ce în ce mai trist. Doamne, cât sufăr acum că nu ți-am știut durerea, că nu ți-am înțeles lacrima!
Să mă ierți, Tatiana că am avut doar grija sufletului meu, nevăzând niciodată că al tău este mult mai trist! Să mă ierți că nu am căutat să văd rădăcina tristeții tale, căutând în egoismul meu refugiu în cântecele tale!
Tu ai ars pentru mine, pentru alții, nemaiavând timp să trăiești pentru tine. Încă o dată dispariția cuiva drag mi-a arătat cât de neînsemnate sunt micile dureri ale vieții față de durerea de a nu mai fi. Sigur tu știai că nu vei mai fi...o spunea vocea ta, o spunea chitara ta.
Nu ai să citești niciodată scrisoarea asta, sau poate o vei citi dacă-o să o scriu pe o frunză.Cine știe, poate vreun vânt o va purta până pe-o stea unde sunt sigură că ți-ai găsit liniștea și locul. Sigur vei înțelege din această scrisoare că pentru noi tu trăiești și-o vei face mereu prin ceea ce-ai lăsat în urma ta, prin cântecul tău.
Ascult acum "Ilogica serenada"...și-mi vine să îngân ...
"nedrept ai murit
ca frunza strivită de vânt"
"nedrept ai murit
ca frunza strivită de vânt"
Sper să-ți fi găsit liniștea dincolo de stele, alături de îngerii fericiți că te pot asculta atât de aproape.
7 August 2009
M.M.C



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu