Fa-ma iubire
Camelia Radulian
Mi-a mai rămas un cântec necântat
și sângele,
pe care încă suie, a răstignire,
dragostea prin cuie,
ca iedera,
pe locul neumblat.
Chiar dacă nu-i al meu, și nu va fi,
ți-am legănat prin vise, totuși, trupul
și ți-am iubit, fără să știi, tot lutul,
cu pătimirea
oamenilor vii.
Ca un abis cu fumegări de tei
te-am învelit în sălcii de candoare
și m-am făcut potecă sub picioare
de cerbi, de prăbușire
și de miei…
Aproape te-am iubit ca un cuțit
În scoarța unor brazi, sub lună plină
ți-am picurat apoi, ți-am fost lumină
și ți-am fost vreasc
în focul nerostit.
Fă-mă iubire, eu mai știu să cânt
cu acest sânge, cântec despre toate.
Mestecenii cad albi, pe neîntâmplate
povești cu foc,
cu iarbă și pământ
Fă-mă iubire, cântă-mi până iar
plutim de prăbușire printre zorii
viorilor și coapsei
și ninsorii
cu suflet descheiat
până la jar.
Fă-mă iubire, cântă-mi până iar…
și sângele,
pe care încă suie, a răstignire,
dragostea prin cuie,
ca iedera,
pe locul neumblat.
Chiar dacă nu-i al meu, și nu va fi,
ți-am legănat prin vise, totuși, trupul
și ți-am iubit, fără să știi, tot lutul,
cu pătimirea
oamenilor vii.
Ca un abis cu fumegări de tei
te-am învelit în sălcii de candoare
și m-am făcut potecă sub picioare
de cerbi, de prăbușire
și de miei…
Aproape te-am iubit ca un cuțit
În scoarța unor brazi, sub lună plină
ți-am picurat apoi, ți-am fost lumină
și ți-am fost vreasc
în focul nerostit.
Fă-mă iubire, eu mai știu să cânt
cu acest sânge, cântec despre toate.
Mestecenii cad albi, pe neîntâmplate
povești cu foc,
cu iarbă și pământ
Fă-mă iubire, cântă-mi până iar
plutim de prăbușire printre zorii
viorilor și coapsei
și ninsorii
cu suflet descheiat
până la jar.
Fă-mă iubire, cântă-mi până iar…



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu