.jpg)
Se-ntâmplă des să fiu mai analitică, mai critică și mai ... pacoste decât mi-aş dori. Se-ntâmplă să iubesc fără masură, să admir şi să respect fără măsură, să am încredere fără măsură, să dispreţuiesc fără masură, să fiu indiferentă fără masură - e ... "modelul" meu - mai nimic nu fac cu jumătăţi de masură de când mă ştiu. Se-ntâmplă des să plâng sau să râd din tot sufletul, se-ntâmplă să sufăr prea mult pentru lucruri prea mici, să dăruiesc şi cui nu ştie să preţuiască, să fiu puternică şi când n-aş fi ... dacă aş avea de ales - e pentru că-mi pasă, pentru că-mi asum, pentru că-s limpede și în fericire și in durere, până la capăt. Se-ntâmplă des să fiu încăpăţânată şi să lupt în războaie în care nu mai luptă nimeni. Însă o fac întotdeauna pe faţă şi-mi respect încăpăţânarea asta pentru că ea m-a ţinut în picioare ori de câte ori ar fi trebuit să mă trântesc la pământ şi să nu mă mai ridic de-acolo. Îmi iubesc libertatea şi, cine încearcă să încalce asta în mod arbitrar, mă pierde. Pot fi convinsă cu argumente, niciodată cu ordine! Deschid oamenilor ușor uşa sufletului meu. Nu toţi ştiu să rămână. Dar aşa e întotdeauna - că nu e greu să intri, greu e să nu pleci, să nu fugi de povara implicării, de durere, de bucurie, greu e să te rişti pe tine însuţi!
Nu iubesc laudele, ba chiar mă simt stânjenită de ele, dar am nevoie de tandreţe şi căldură sufletească pentru a fi eu însămi. Şi asta dăruiesc şi eu înainte de-a aştepta să primesc de la ceilalţi. Ştiu că nu mai am foarte multe de oferit şi mi-e clar că nu toată lumea are nevoie de ceea ce-s eu în stare să dau. Nu mă tem de dezamăgiri - mă tem însă foarte tare de umilinţă. Se-ntâmplă extrem de des ... să trăiesc - frumos, mai puţin frumos, confuz sau senin. Pe facebook şi dincolo de facebook. La fel. Pentru că nu ştiu mai multe moduri
de a face asta. Aşa sunt eu. Pare că-s uşor de învăţat pe dinafară dar nu sunt. Am un pumn de oameni în care cred, un pumn de oameni pe care-i respect, câţiva pe care-i iubesc şi, şi mai puţini sunt cei pe care mă sprijin uneori când alunec pe vreo felie de viaţă. Am învăţat demult ceva esenţial - când ţi se cern oamenii din jur, cine trebuie, e mereu acolo. Pe cei care-s mereu acolo, îi iubesc. Şi, cum n-am jumătăţi de masură, îi iubesc până la capăt.
Cât adevărat a spus
Nina Tărchilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu