17 𝑔𝑎̂𝑛𝑑𝑢𝑟𝑖 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑣𝑖𝑎𝑡̦𝑎̆ (𝑓𝑒𝑟𝑖𝑐𝑖𝑡𝑎̆):
1. Atragem ceea ce suntem, nu ceea ce ne dorim. Așa că, dacă vrei să atragi ceva bun, schimbă-te pe tine. Oricum pe ceilalți nu îi putem schimba. Se pot schimba ei, dacă își doresc.
2. Nu îi poți iubi pe ceilalți, dacă nu te iubești pe tine. Dacă nu știi ce e iubirea. Nu iubești ca să fii iubit. Iubești pentru că iubești. Dacă se întâmplă să fie o iubire împărtășită, atunci ești un norocos. Atenție: iubirea vine de la sine o perioadă scurtă (în medie, trei ani; atât se produce oxitocină, serotonină sau dopamină). Apoi trebuie să se transforme în respect, în atașament.
3. Fericirea trebuie să vină din tine, nu din ceilalți. Oamenii vin și pleacă din viețile noastre, fără să fie obligați să stea. Lasă sau iau ceva, după caz, și pleacă, mai devreme sau mai târziu. Mai ușor sau mai tulburător. Prin urmare, e greșit să ne condiționăm fericirea de cineva. Tu ești tortul, nu ceilalți. Ei sunt doar cireașa, care, într-adevăr, dă farmec tortului.
4. Ca să fii bine cu ceilalți, trebuie să fii bine, în primul rând, cu tine însuți.
5. Suntem ființe sociale, deci nu putem trăi izolați (se știe că un om singur este, de cele mai multe ori, într-o proastă companie). Avem nevoie de oameni în viața noastră. Să avem grijă să ne înconjurăm de oameni buni, de la care avem ceva de învățat, care ne ajută să creștem, nu de oameni toxici, care ne trag în jos sau ne folosesc.
6. Nu poți să îi mulțumești pe toți. Și nici nu trebuie. Trebuie, în primul rând, să fii tu mulțumit.
7. Noi suntem responsabili de ceea ce spunem, nu de ceea ce înțeleg ceilalți. Să pierdem mai puțin timp dând explicații sau încercând să îi convingem pe ceilalți (oricum, multe lucruri sunt subiective și le vedem diferit. Ce e frumos pentru cineva, poate fi neinteresant pentru altcineva; binele meu nu e mereu și binele tău).
8. Fiind, prin structură, ființe dihotomice (trup și suflet), e important să avem grijă de amândouă: de trup, prin sport, alimentație și prin timp petrecut în natură, iar de suflet, prin meditație, rugăciune, un film sau o carte bună.
9. Suntem, prin natură, meniți să evoluăm (atât biologia ne spune asta, prin teoria evoluționismului și a selecției naturale, cât și teologia, prin menirea noastră de a ajunge la asemănarea cu divinitatea - prin parcurgerea celor trei etape: curățirea de patimi, iluminarea și îndumnezeirea -). Astfel, autosuficiența nu trebuie să fie o opțiune. Trebuie să fim mereu cea mai bună versiune a noastră.
10. Un chip plăcut e frumos, dar un caracter plăcut, o minte ageră, o cultură generală bogată sau un discurs ferm și articulat sunt mult mai atrăgătoare la o persoană. Deci nu doar haine de firmă, ci și cărți, dragilor!
11. Inteligența cognitivă (IQ) trebuie să fie dublată de inteligența emoțională (EQ). Astfel, o bună gestionare a emoțiilor și a sentimentelor, precum și empatia nu trebuie să ne lipsească din dotare.
12. La fel ca atunci când avem o rană fizică și apelăm la medic, și atunci când avem o rană sufletească (anxietate, depresie etc.) trebuie să vorbim cu un specialist (fie el psiholog, duhovnic sau un prieten bun).
13. Viața noastră e prea scurtă pentru a o trăi în compromisuri sau, mai rău, încercând să fim pe placul celorlalți (e o iluzie să credem că putem fi pe placul tuturor). Să învățăm să facem ce ne place, ce ne aduce satisfacție și ce ne face fericiți.
14. Să nu ne neglijăm pasiunile. În fiecare săptămână să ne rezervăm timp pentru hobbyuri (muzică, dans, teatru, pictură, sport, citit, filme, călătorii, ieșit cu prietenii etc.).
15. Orice cădere e un bun prilej de a ne ridica. Viața nu e constantă. Greșelile sunt lecții, din care trebuie să învățăm ceva, nu pedepse divine. Nu există o stare permanentă de fericire sau un om fericit mereu.
16. Ești dezamăgit tocmai pentru că te-ai amăgit (dez-amăgit). Lucrurile trebuie luate ca atare. La fel și oamenii.
17. Să avem un simț al măsurii și cumpătare. În toate. Mereu. Excesul e nociv.
Preluat...
Nu e ușor! Dar nici imposibil. Începutul e mai greu.
Pe scurt: fă 𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭, 𝐜𝐢𝐭𝐞𝐬̦𝐭𝐞, 𝐜𝐚̆𝐥𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐞𝐬̦𝐭𝐞, 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆, practică-ți 𝐡𝐨𝐛𝐛𝐲𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu