CORINA-ROTH

 Povestea Elisabetei Bowes-Lyon, iubita regină-mămică, veterana familiei regale britanice

Elisabeta Bowes-Lyon s-a născut pe 4 august 1900 la Londra sau, după alte opinii, într-o ambulanță trasă de cai, în drum spre spital și a fost al nouălea din cei zece copii ai celui de-al 14-lea Conte de Strathmore și Kinghorne, Claude George Bowes-Lyon și ai soției lui, Cecilia Bowes-Lyon.

Fetița și-a petrecut copilăria în Hertfordshire și la reședința familiei, castelul Glamis din Scoția. Când a împlinit 14 ani, Marea Britanie a declarat război Germaniei. Fratele ei mai mare, Fergus Bowes-Lyon, care era ofițer, avea să fie ucis în Franța în bătălia de la Loos în 1915 și un alt frate, Michael, a fost dat dispărut în misiune în mai 1917. Acesta fusese ținut prizonier până la terminarea războiului și a revenit acasă, unde a găsit castelul Glamis transformat în casă de convalescență pentru soldații răniți, iar pe sora lui, Elisabeta, în poziția de a administra castelul, după ce mama lor se îmbolnăvise de cancer.

În 1921 prințul Albert, al doilea fiu al regelui George al V-lea, a cerut-o în căsătorie pe Elisabeta, însă ea a refuzat, temându-se că viața ei se va schimba radical. Dar prințul a fost atât de supărat, încât a spus că nu se va căsători cu nimeni altcineva, așa că mama lui, regina Mary, a venit la reședința Glamis pentru a o cunoaște pe fata de care se îndrăgostise Bertie. S-a convins că Elisabeta era singura care îl poate face fericit pe prinț, dar nu a făcut nicio presiune asupra fetei. În februarie 1922, Elisabeta a fost domnișoară de onoare la nunta surorii lui Albert, Prințesa Mary, cu vicontele Lascelles și o lună mai târziu Albert a cerut-o din nou în căsătorie, dar ea l-a refuzat iarăși.

În cele din urmă Elisabeta a acceptat să se căsătorească cu prințul și logodna a fost anunțată în ianuarie 1923, iar nunta a avut loc la 26 aprilie 1923 la Westminster Abbey, mireasa devenind Alteța Sa Regală Ducesa de York.

În cadrul programului oficial, Ducele și Ducesa de York au făcut numeroase călătorii: în Irlanda de Nord în iulie 1924, în Africa de Est, vizitând Aden, Kenya, Uganda și Sudan din decembrie 1924 până în aprilie 1925 și în Australia în 1927, la deschiderea Palatului Parlamentului din Canberra, trecând prin Jamaica, prin Canalul Panama, prin Pacific și prin Noua Zeelandă, iar la întoarcere, au vizitat Mauritius, Malta și Gibraltar.

În 1926, s-a născut primul lor copil, Prințesa Elisabeta, alintată în familie "Lilibet", iar Margaret Rose, a doua fiică, s-a născut patru ani mai târziu.

Pe 20 ianuarie 1936, după ce a murit regele George al V-lea, la tron a urmat fratele mai mare al lui Albert, Prințul Eduard, care a devenit Regele Eduard al VIII-lea și care avea să provoace o criză constituțională, insistând să se căsătorească cu americanca Wallis Simpson. În loc să renunțe la căsătoria cu aceasta, Eduard a preferat să abdice în favoarea lui Albert, care a devenit rege pe 11 decembrie 1936 luându-și numele de George al VI-lea. 

Bertie și Elisabeta au fost încoronați rege și regină ai Marii Britanii, Irlandei și Domeniilor Britanice și Împărat și Împărăteasă ai Indiei pe 12 mai 1937. Coroana reginei Elisabeta era făcută din platină și încrustată cu celebrul diamant Koh-i-Noor.

În vara anului 1938, vizita de stat a Regelui și a Reginei în Franța a fost amânată cu trei săptămâni din cauza decesului mamei Reginei, Lady Strathmore și un an mai târziu, în iunie 1939, cuplul regal a făcut un turneu în America de Nord vizitând familia Roosevelt la Casa Albă și la reședința din Hudson Valley.

În timpul celui de Al Doilea Război mondial, Regele și Regina au devenit simboluri naționale în lupta împotriva fascismului. Elisabeta a refuzat să părăsească Londra sau să își trimită copiii în Canada, chiar și în timpul bombardamentulelor orașului, atunci când a fost sfătuită guvern să o facă. Ea a spus: "Copiii nu vor plecă fără mine, eu nu îl voi părăsi pe Rege, iar Regele nu va pleca niciodata".

Regina a vizitat trupe, spitale și fabrici, dar la început prezența ei provoca ostilitate. Se arunca cu gunoi în ea și oamenii țipau, reproșându-i că era îmbrăcată în haine scumpe, iar populația suferea din cauza sărăciei cauzate de război. Ea a explicat că dacă oamenii care veneau să o vadă erau îmbrăcați în cele mai bune haine, s-a gândit să facă la fel. 

Finalul războiului a adus o perioadă de liniște în viața reginei, dar curând regele George a început să dea semne de boală. Turul regal din 1948 a fost amânat pentru că George suferea de probleme de sănătate tot mai mari, iar în septembrie 1951 regele a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Cuplul regal și-a anulat vizita în Australia și Noua Zeelandă, în locul lor mergând prințesa Elisabeta și soțul ei, prințul Filip.

Pe 6 februarie 1952, Regele George al VI-lea a murit în timp ce dormea și după aceea Elisabeta a început să fie strigată Majestatea sa Regina Elisabeta, Regina mamă, iar apoi i s-a spus doar "Regina mama" sau "Regina mămică."

Devastată de pierderea suferită, s-a retras o vreme în sudul țării, dar apoi și-a reluat îndatoririle publice și în scurt timp, a devenit la fel de ocupată ca și atunci când era regină. 

Regina văduvă a făcut o pasiune pentru cursele cu căi, a achiziționat lucrări semnate de Claude Monet, Augustus John și Peter Carl Fabergé, în 1975 a vizitat Iranul la invitația Șahului Mohammad Reza Pahlavi, din 1976 până în 1984, a făcut vizite anuale în Franța și alte 30 de vizite private în Europa Centrală.

La a 90-a sa aniversare, pe 4 august 1990, a fost sărbătorită printr-o paradă la care au participat peste 300 din organizații pe care le patrona, iar în 1995 a mers la un eveniment care comemora sfârșitul războiului. Când a împlinit 100 de ani, imaginea ei a apărut pe o bancnotă de 20 de lire tipărită de Royal Bank of Scotland și a participat la un prânz la Guildhall, Londra, unde George Carey, Arhiepiscopul de Canterbury, a luat din greșeală paharul ei de vin. Replica reginei-mamă a venit imediat: "Ăsta e al meu". 

În 2001, ajunsă la vârsta de 101 ani, Regina mamă a căzut și și-a fracturat pelvisul, dar, cu toate acestea, a insistat să stea în picioare în timpul intonării imnului național în memoria soțului său pe 6 februarie 2001. După trei zile, a doua sa fiică, Prințesa Margareta, a murit. Deși se afla într-o stare fizică proastă, regina a insistat să participe la funerariile prințesei de la Capela St George, insistând să fie protejată de presă, astfel încât nicio fotografie a ei în scaun cu rotile să nu apară în ziare.

Pe 30 martie 2002, la ora 15:15, Regina mamă a murit în somn în Royal Lodge, Windsor Great Park, fiindu-i alături regina Elizabeta a II-a. Mai mult de 200.000 de persoane au trecut timp de trei zile pe la Palatul Westminster, unde a fost depusă.

În ziua înmormântării, pe 9 aprilie, mai mult de un milion de persoane s-au aflat în jurul Westminster Abbey, însoțind-o apoi pe ultimul drum, la capela St. George de la castelul Windsor. La cererea ei, după înmormântare, ghirlanda care a fost așezată deasupra sicriului a fost pusă pe mormântul Războinicului Necunoscut din Westminster Abbey.

Regina mamă a lăsat moștenire toate bunurile sale reginei Elisabeta a II-a, cu excepția unor sume de bani pentru servitorii ei cei mai apropiați, iar cele mai importante piese de artă au fost transferate în Colecția Regală.

Sursa

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02yi56SDY3cGnYsBWTm6PNyS5sPBg3uVKqRpW8icPnr4bpQcHSgayyvyBwkoQe7okyl&id=100002729930235