STĂRI ILUZORII
Sunt fe-ri-ci-tă. Da. Sunt atât de fericită că îmi vine să despart cuvântul în silabe pentru a părea mai lung. Sunt cel mai fericit om de pe planeta asta. Sunt fericită că plouă. Sunt fericită că ninge. Sunt fericită că începe să-mi crească părul. Sunt fericită că am terminat chimioterapia. Îmi vine să zburd precum căprioara în vârf de munte. Îmi vine să mă tăvălesc pe jos prin zăpadă. Îmi vine să îmbrățișez pe toată lumea de pe stradă. Îmi vine să râd într-una și să plâng într-una. Îmi vine să mă urc pe bloc și să țip: S U N T F E R I C I T Ă Ă Ă!
Sunt atât de fericită că începe să doară. Pe mine mă doare fericirea. E prea dusă la extrem. Și durerea o duc la extrem. M-a înzestrat Dumnezeu cu o bombă cu ceas, cum s-ar spune. Trăirile îmi sunt foarte puternice și uneori total pe dos, neconforme cu ce se așteaptă lumea. Motiv pentru care am învățat să le camuflez.
Adevărul este că îmi e și mie frică de ce poate să iasă la suprafață, așa că, le-am închis acolo bine și le știu numai eu. Uneori, mai ies la iveală, atunci când nu sunt atentă. Văd cum se mișcă lucrurile în tot felul de direcții pe fondul vulcanului din interior. Și atunci, mă închipui mică și mă feresc de explozie.
Odată, am întâlnit o persoană care m-a dat pe spate. Vedeam în ea tot ce era mai frumos. Îmi venea să stau numai prin preajmă ei ca să mă contamineze și pe mine cu frumusețe. Era un fel de muzica lui Mozart, un fel de cea mai bună prăjitură făcută de mama, un fel de orășelul copiilor dintr-o țară săracă. Mă tot holbam la el și așteptam să iasă din el frumusețea, să se dezlănțuie. M-am apucat să-i compun poezii, moment de ieșire la iveală a ceea ce simțeam și eu pe dinăuntru, ce o fi fost în capul meu? Mi-a zis: -Ce-s cu porcăriile astea? vezi că mă confunzi!
Na, în asta a constat frumusețea.
Andreea Luca - razadeluca.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu