.jpg)
August și un gând
Iuliana Staniloiu Apafi
Drumul era plin de bălţi, picioarele i se afundau în noroi până la glezne. Era aşa caraghioasă cu ciorapii ei negri din dantelă , acum stropiţi până spre pulpe. Se privea şi-i venea să plângă.
Ce fusese în capul ei să se îmbrace aşa?
Ce tinereţe?
Un moft! Pe dealurile astea n-o vedeau decât ciorile ...
Îşi desprinse baticul din jurul gâtului şi îşi acoperi părul cu el. Ploua! O ploaie , întunecată şi rece. Câţiva plopi se zbăteau pe marginea drumului! Ea continua să meargă cu greutate, tocurile mici ale pantofilor erau pline de pământ, iar tălpile păreau din ce în ce mai grele. Se descălţă, luă pantofii în mână şi-şi continuă drumul. Ciorapii ei de dantelă, murdari, baticul ud care-i acoperea părul, picăturile care-i şiroiau pe spate, lacrimile care îi scăldau obrajii, fusta ei care părea acum o umbrelă fără spiţe, o făceau să se simtă ca o arătare. Şi ciorile care o însoţeau strigându-şi urâţenia!
Se opri. Se opri şi ploaia! Se potoliră şi plopii, nu se mai zbăteau. Încetară şi ciorile, îşi uscau aripile!
Se aşeză pe marginea drumului şi îşi curăţă tălpile pantofilor. Dădu ciorapii jos şi îi clăti într-o baltă, apoi se răzgândi şi-i abandonă într-un tufiş. Îşi desprinse baticul şi îşi şterse faţa cu el. Îşi scutură şi ea părul, aşa cum îşi scuturau păsările aripile.
Într-un colţ de cer, soarele împingea norii cu razele.
Ea ridică mâinile spre el, ca şi cum îl îmbrăţişa, şi-l întrebă?
Drumul ăsta duce în Iad? Am greşit poteca?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu