Belșug - George Bacovia
Culori și fum de toamnă, plâns de poet,
apa e rece, frunzele plouă -
vorbește încet, pășește încet,
că totul cade cu o jale nouă.
Vinul, și mierea, și grâul tot
le-au strâns, pe grabă, cine-a putut...
tuse, și plânset visele scot,
du-te, oriunde, frunză de lut...
Și-o păsărică în grădina brumată,
în liniștea rece, a iarnă-a făcut -
am strănutat pe o stradă curată,
frunzele toate încă n-au căzut.
A fost odată... va fi odată...
nu spune zarea, dar spune omul -
numai acuma e niciodată...
adânc, prezentul, închide tomul...
Mă duc, tot acolo, în marea clădire,
e ora, de la care rămân închis -
o emoție... o amorțire...
e toamnă... mi-au dat de scris...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu