Sinapse întrerupte
Petre Violetta
Ce de toamnă plouă, Doamne, peste mine!
Urlă lupii-n noapte să-mi trezească gândul.
Mâine-i primăvară, cântă iar Cuvântul
Eu descui blesteme să le-arunc în tine.
Mi-ai strivit plăpânda lacrimă-fecioară
Ce s-a stins în palmă fremătând tăceri,
Aşteptam să ningă, iarăşi flori de meri,
Tu mi-ai dat să beau scâncet de vioară.
Plânge un solfegiu, armonia-i ruptă
Notele se luptă, răsturnând acorduri,
Un arcuş se-neacă, traversând fiorduri;
E furtună-n mine, fugă ne-ntreruptă.
Cască Purgatoriul, se desfac pământuri,
Nebunia muşcă, sângele ţâşneşte;
În vârtejul morţii, zboară-un cap de peşte
Eu sunt, iarăşi prinsă între patru vânturi.
Ce de roşu plouă peste floarea dalbă!
S-a tăiat un soare în tristeţea mea.
Eu adun tăciunii stinşi de pe podea
Şi îmi fac din molii şi gândaci o salbă.
Doarme iar tăcerea-n bezna nebuniei:
Amalgam sinistru de prezent şi ieri,
Dezolanţa naşte stranii neplăceri
În plăcerea oarbă şi-n hăul veciei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu