SOAREnDAR !

Bun venit in blogul meu.....Va multumesc tuturor celor care veniti in vizita, chiar daca veniti in tacere si plecati la fel, si sper ca macar ceva din "casa" mea sa va aduca lumina in privire si sa va faca sa reveniti. Va doresc tuturor doar BINE SI FRUMOS in viata ..Tot binele Universului sa fie cu voi si cu cei dragi voua! Ascultati cele mai frumoase poezii recitate de sora mea Felicia Feldiorean :

Felicia Feldiorean - Recital de poezie from MicaelNicolas on Vimeo.

Fa-ti timp sa gasesti frumosul in tot ce te inconjoara..
...
Ieri mi-a fost dor de tine, astazi imi este dor de tine. Nu te ingrijora pentru maine, o sa-mi fie iarasi dor de tine !

Zâmbeşte pentru că zâmbetul tău poate provoca zeci ,sute ,chiar mii de zâmbete în jurul tău !

Pentru Tine, fiinţă cu suflet de dor , am darul Frumosului ! Nu ştiu să fiu nici clipă, nici veşnicie , nici apă, nici uscat , nici Cer, nici Pământ , nici multe altele , dar am învăţat de la voi să fiu OM ! Să iubesc şi să mă dăruiesc iubire ! Întindeţi mâinile pentru a primi Dragostea mea! M-am regasit in poezia ta Mariana Stratulat Rogoz

Cauta-ma acolo in inima ta si de ma vei gasi, atunci vei gasi si drumul catre mine si vei reusi sa intelegi cat valoreaza prietenia ta, pentru sufletul meu

Nu conteaza ce gandesc altii despre tine...conteaza ceea ce sti tu ca esti !Daca m-ai întreba vreodată ce-mi doresc din toată inima, ţi-aş răspunde - fără să stau mult pe gânduri - că-mi doresc sănătate pentru cei pe care-i iubesc!


Eu sunt romanca, deoarece asa imi spune inima, eu simt cine sunt, iar patria ma cheama spunandu-mi numele cand sunt departe de ea.Trebuie cu toti sa ne mandrim ca suntem romani, deoarece nicaieri în alta parte nu ne vom simti asa ca acasa !

Cea mai frumoasa mamica sa-ti de -a Dumnezeu multa sanatate si sa ne mai astepti sa venim acasa! Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei. Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei. Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana. Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta. Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată... Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe. Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun. Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri. Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori. Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine... poezie de Irina Binder..... Dor de mica mea draga ....

Cand sunt plecata am un dor nebun de casa. Memoria pastreaza intotdeauna doar cele mai frumoase momente si ai impresia ca acolo unde nu esti tu, acolo e …acasa!


Acasa - radacina sfanta de Mariana Rogoz Stratulat mp3-ady

Asculta mai multe audio traditionala
Caldura si mult zambet in suflet...

Nu ar trebui sa ne cautam trecutul in viitor......clipa nu seamana cu cea din trecut si nici cu ce vom trai. Nu spune ca fericirea a murit doar pentru ca tu o visasei altfel.....doresteti mai mult.....fii tu insuti , viseaza mai mult.....crede in visele din realitate....zambeste mai mult

vineri, 2 septembrie 2022

 Părintele Iustin Pârvu, unchiul meu, reprezentant de seamă al ortodoxiei românești contemporane, detinut politic, stareț al Mănăstirii Petru Vodă din Neamț, a lăsat o scrisoare impresionantă românilor, înainte de moartea sa.


„Popor român!


– Îți scriu pentru că sper ca măcar acum, să îți amintești cine ai fost, cine ești și poate așa vezi încotro te îndrepți! Ești singurul popor european care trăiește încă acolo unde s-a născut.


Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puțin, nu știu – dar știu că ești unic în Europa, această Europa care te lovește, te jignește și te umilește.


De ce o lași să facă asta, când tu ești singurul popor născut, crescut și educat în granițele sale? Ești primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăblițele de la Tartaria și o recunosc toți cei care le-au studiat.


Acum 7000 de ani, când alții nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizație care se semnează pe acest pământ. Scrierea sumeriana a apărut 1.000 de ani mai târziu și totuși mulți se fac că nu văd și nu recunosc adevărul.


Cât timp o să te lași neglijat?


Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărțit, despărțit și asuprit de mai multe imperii.


Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reușit niciodată să îți transforme teritoriul în pașalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare.


NIMENI NU A REUȘIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT.


De ce te lași dezbinat? Ai fost scut creștinătății, când întreaga Europă tremura de teama islamului. Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena și întreaga Europă de furia semilunii.


Acum, tu popor de salvatori ai creștinismului, ești tratat ca un paria.


Când îți vei revendica drepturile?


Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuși, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulți și-au pus mințile sclipitoare în slujba altor țări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni.


De ce ai lăsat să se întâmple asta?


Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria.


Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îți vor urma?


Astăzi, ca și pe vremea fanarioților, domnitorul și divaniții nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele și dorințele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcție și să câștige cât mai mult.


Tu taci!


Astăzi, ca și pe vremea cuceririi romane, bogățiile țării, aceleași mine de aur, argint, sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alții cu brațele tale și se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam.


Tu taci !!!


Astăzi, ca și pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puțini fac legea pentru cei mulți.


Tu taci!


Astăzi, ca și în vremuri de restriște, românii pleacă din țară, să muncească, sau să își vândă inteligența, pentru că țara lor nu are nevoie de ei.


Câți dintre ei sunt viitorii Brâncuși, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ?


Conducătorii acestei țări au nevoie de slujbași proști, lipsiți de educație, lipsiți de caracter, lipsiți de voință, lipsiți de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi și face figurine de plastilina din ei.


Tu taci!


Astăzi, ca și pe vremea bolșevismului, la mare preț sunt trădătorii, lingușitorii, vânzătorii de neam și conștiință, traseiștii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni și a își păstra privilegiile.


Tu taci!


Astăzi, parlamentul și guvernul țării, divaniții de azi, arendează pământurile și întreprinderile “nerentabile” la indicațiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendași străini, spunând că asta se numește privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peșcheșul, iar țara rămâne pe butuci.


Tu taci!


Astăzi, urmele civilizației străbunilor voștri sunt șterse, pentru ca fiii tai să nu mai știe niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoșii și care le sunt meritele. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc șosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiștea, Munții Buzăului, sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privați care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită.


Tu taci!


Elemente din tezaurul țării, sunt trimise “la expoziție” în afara țării și uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele.


Tu taci!


Arhivele țării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naționale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea și dovezile de unitate națională.


Tu taci!


Slujbașii țării, caftaniții, vând la preț de piatră seacă și fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea șefilor lor, împart banii, apoi sunt “judecați” de ochii lumii și primesc pedepse cu suspendare, adică “mulțumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”.


Tu taci!


Oștirea țării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine in fața ta și spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiți să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranța aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte și nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmplă românului azi nu i se datorează lui.


Tu taci!


Dispar din instituții ale statului arhive cu invenții și inovații de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puși să le păzească nu pățesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit.


Tu taci!


Și se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinși cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deși există dovezi că ai fost furat și voința ta răsturnată.


Tu taci!


În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alții se fac că lucrează, iar alții mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor și nu li se întâmplă nimic.


Tu taci!


Sistemul educațional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absențe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tai nu mai știu nici cum îi cheamă daca nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS.


Tu taci!


Dacă te îmbolnăvești, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă ești operat cu fașele și anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis și neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită și ieși cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare.


Tu taci!


Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Națională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiștii Naționalei României (de naționalitate maghiară) la un meci cu selecționata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei și pe cel al Ținutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială.


Toți tac! – Tu taci!


Guvernanții nu fac altceva decât să te jupoaie, îți bagă mâna în buzunar și îți iau banii, pentru că ești prea bogat în viziunea lor, sau nu meriți ce ai câștigat, iar țara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face și de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma.


Tu taci!


Dușmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îți lua locul, îți impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul și ajutorul trădătorilor din fruntea țării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire.


Tu taci!


Parlamentarii își votează legi speciale, se protejează împotriva judecății pentru hoțiile și prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, și fură acoperindu-se unul pe altul.


Tu taci!


Președintele țării își exprimă oficial acordul de modificare a Constituției țării, la cererea unor străini, care își urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine…


Tu taci!


Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că țara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi țin pe jilțuri, fără să le pese de interesul națiunii, trădând jurământul făcut la investire.


ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ȘI TU TACI!


Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ți-aș scrie un cuvânt. Te-aș lăsa să lâncezești, să dormi până se așterne praful peste tine și mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută.


Dar tu popor român de azi, ești legat de cel de ieri și de cel de mâine și odată cu tine piere nu numai trecutul, dar și viitorul acestui neam.


Cât o să mai taci ?


Trezește-te, popor român, trezește-te român adormit și nu lăsa să se șteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ți-au lăsat părinții, nu îți lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu știai să scrii.”


Părintele Arhimandrit Iustin


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

 
NU TE INDRAGOSTI DE DRAGOSTE !
Indragosteste- te de cineva care sa te iubeasca, care sa te astepte, care sa te inteleaga chiar si la nebunie, de cineva care sa te ajute, sa te ghideze, sa fie speranta ta, sa fie totul ptr tine. Indragosteste -te de cineva care sa nu te tradeze, care sa-ti fie fidel, care sa viseze impreuna cu tine, la felul tau de a fii, la spiritul tau. Indragosteste-te de cineva care sa te astepte pana la final, care sa fie exact asa cum nu te-ai asteptat, cum nu ai sperat. Indragosteste-te de cineva care sa sufere alaturi de tine, care sa rada alaturi de tine, care sa te imbratiseze cand ai nevoie. Indragosteste-te de cineva care sa se intoarca la tine dupa o cearta. Indragosteste-te de cineva care te iubeste._ "nu te indragosti de dragoste"._ e atat de usor de spus...
De ce trebuie sa astepti sfarsitul cuiva sa- i spui ca ai tinut la el ?
-->
              Myspace Glitter Text