.jpg)
...poem nepublicat ...A.P....poate,cândva , cineva,le va strânge într-un volum...postum...
BALANȚĂ DE TOAMNĂ
ADRIAN PĂUNESCU
Balanța cade-n toamnă cu-un talger de cenușă,
Mai spune că e august un tragic calendar,
Și oameni triști de brumă ne vor intra pe ușă
Și vor veni prieteni din ce în ce mai rar.
Și despre-această vară ce ne-a mușcat din carne
Cu guri incendiate și cu păreri de foc,
O amintire , numai , va ști să se răstoarne
În cupa cu otravă și fără de noroc .
Ne vom aduce-aminte cum colindam pe râuri
Și păstrăvii pe talpă se iscăleau fugind,
Și-n iarna cu cojoace și foarte tari rachiuri
Ne va mai fi tămadă pe rană un colind .
Din codrii pleacă frunze ca stranii telegrame
Ce-anuntă despărțirea de vară pe curând ,
Ies iepurii-n șosele ,că semn că le e foame ,
Și catedrala verii se-nchide , luminând .
Prin ireale stoguri de fân ,miros fierbinte,
Necunoscute cifruri s-au încuiat în văi ,
De toată fuga verii ne vom aduce-aminte
Când ochii mei vor ninge zăpezi spre ochii tăi .
Ne vom aduce-aminte v-am fost la mănăstire
Și niște triști călugări o pâine ne-au făcut,
Slănic se cheamă Schitul,e un citat subțire ,
Din evangheliarul naturii neștiut.
Ne vom aduce-aminte de noaptea la Mâzgana,
Când, regăsindu-mi frații, plângeam că un copil,
Și că să-și vadă țara , îi ocroteam cu rana ,
Ne vom aduce-aminte surâsul lor umil .
Și fiecare clipă a verii care trece
Ne va răni cu-o floare ,ne va răni mortal,
Balanța ne lovește , și ea, cu-un talger rece
Și vom intra în iarnă și noi ,ca-ntr-un spital .
Cădere către toamnă și orizontul pică ,
Pe tristele căruțe ,ce poartă clăi de fân ,
Distanța pân-la moarte e-acum așa de mică ,
De străbătut doar toamna și iarna ne rămân .
Spre stupi orfani și tragici,din fructe,cade mierea,
Când n-o mai pot albine în fagure căra ,
Somații de oprire sosesc de nicăierea ,
În basme , călărețul demult e mort în șa .
Dar tu ce faci, la poarta cu iederi și cătușe
Mai strângi semnificații,din muget de mistreți ,
Balanța ne vestește cu-un talger de cenușă
Cât mai avem din toamna și iarna scurtei vieți.
Dar despre toate-acestea vom mai vorbi odată,
În primăvara-n care ne vom iubi, răpuși,
Și când balanța însăși va plânge vinovată
Puterea de lumină a ultimei cenuși .
Va fi răscumpărarea acestei stranii clipe ,
În care bucuria că vom muri ne-a dat
Ceea ce au cocorii în guși când vor să țipe
ȘI PLEACĂ TOȚI SPRE LOCUL DE MOARTE ȘI PĂCAT .
22 august 1988 , Ciucea ---Dealul Feleacului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu