CORINA-ROTH

 STEFAN  OCTAVIAN  IOSIF - 147 de ani de la nastere

 

 La 11 octombrie 1875 se naste la Brasov, Stefan Octavian Iosif.

Este al cincelea copil al familiei.

Tatal este Stefan Iosif, profesor de elina si germana la liceul romanesc din Brasov. Licentiat in filologie la Leipzig, intre 1878 si 1889, a fost si director al liceului unde preda.

Mama, Paraschiva, nascuta Mihalteanu, fiica de preot, era nepoata lui G. Munteanu, profesor si literat, primul traducator in romaneste al Suferintelor tanarului Werther.

1881 — Stefan Octavian este inscris la o scoala de fete, deoarece era mai aproape de casa. Timpul liber si-l petrece prin padurea de la Tampa, aproape de natura.

1882 — Stefan Octavian asista la reprezentarea operetei „Crai nou" de Ciprian Porumbescu. Este impresionat puternic, mai cu seama ca, tatal sau, fiind directorul scolii de muzica din Brasov, in care lucra autorul operetei, elevul scolii de fete a putut asista la repetitii invatind rolurile si lasandu-se cucerit de teatru.

1885 — Este inscris la „Gimnaziul mare public roman", a carui programa avea un pronuntat caracter umanistic. Insusirea buna a limbilor latina, franceza si maghiara avea sa priasca viitorului traducator.

1888 — St. O. Iosif publica o poezie despre Mihai Viteazul, in culegerea Povesti ardelenesti, editata de Ioan Pop-Reteganul.

1889 — Profesorul Stefan Iosif se muta cu familia la Sibiu.

In lipsa unei scoli romanesti care sa corespunda nivelului de instruire atins deja, este inscris in clasa a V-a a liceului maghiar.

1890 — St. O. Iosif compune versuri melancolice, schite, incepe o drama istorica, pe care n-o termina.

1891 — Impreuna cu colegii sai, infiinteaza o societate literara, la ale carei adunari sunt citite opere ale scriitorilor din tara, mai cu seama ale lui Mihai Eminescu.

Profesorul Stefan Iosif paraseste Sibiul si se transfera la Turnu-Magurele.

St. O. Iosif sau este inscris la liceul particular „Lumina" din Bucuresti.

1892 — Publica in „Revista scoalei" din Craiova o poezie originala, Izvorul.

Realizeaza o traducere inspirata a baladei Craiul fetelor de Goethe.

Se inscrie la liceul „Gheorghe Lazar".

Colaboreaza cu versuri si proza la ziarul „Adevarul".

1893 — Se inscrie in clasa a VI-a a liceului „Matei Basarab".

Devine colaborator al revistei „Viata", condusa de A. Vlahuta si A. Urechia, in care publica saptamanal poezii originale si traduceri.

1895 — St. O. Iosif isi ia bacalaureatul si se inscrie la Facultatea de Litere si Filozofie din Bucuresti, sectia de filozofie, dar nu urmeaza cursurile si nu se prezinta la examene.

Publica poezii si traduceri in „Viata" si in „Gazeta sateanului".

1896 — Lucreaza copist la Ministerul Domeniilor, apoi secretar al lui I. L. Caragiale, fiind antrenat intr-o atmosfera literara deosebit de priitoare unui scriitor incepator.

Colaboreaza la revista „Epoca literara", facand corectura si publicand poezii proprii si traduceri.

Publica prima sa carte de traduceri, Apostolul si alte poezii.

1897 — Poetul se afla la Iasi, colaboreaza la unul dintre ziarele timpului si, totodata, lucreaza pentru profesorul H. Tiktin.

Revenit la Bucuresti, publica o noua culegere de traduceri Poezii alese si primul sau volum de poezii originale, Versuri.

1898 — Poetul participa la infiintarea revistei „Floare-albastra".

1900 — Aflat la Paris, St. O. Iosif intretine relatii stranse cu romanii aflati acolo. Scrie mult, expediind operele sale revistelor din tara „Convorbiri literare", „Pagini literare", „Curierul literar".

Face cunostinta cu Dimitrie Anghel, citeste cronicile vechi si folclor romanesc; se consacra in intregime scrisului, poezii originale si traduceri din Heine.

1901 — Ii apare cartea Patriarhale.

Este redactor la revista „Samanatorul" si colaboreaza la fiecare numar.

Publica volumul Romante si cantece, traducere din Heine.

1902 — Ii apare volumul Poezii, decorat cu medalia „Bene Merenti".

Dupa retragerea lui Vlahuta si Cosbuc de la conducerea „Samanatorului", Iosif si Anghel sunt in fruntea acestei publicatii.

Incepe colaborarea St. O. Iosif — Dimitrie Anghel.

1903 — Se logodeste cu Natalia Negru.

Il invita pe Mihail Sadoveanu sa lucreze la revista „Samanatorul".

Incepe iar Facultatea de Litere si Filosofie la Bucuresti. Nu termina nici de data asta.

1904 — St. O. Iosif se casatoreste cu Natalia Negru.

1905 — Ii apare poemul Din zile mari.

Se naste fiica sa, Corina, inspiratoarea minunatelor cantece de leagan ale scriitorului.

1906 — St. O. Iosif tipareste volumul de poezii originale Credinte si, in colaborare cu D. Anghel, culegerea de traduceri din H. Ibsen, Poezii.

Volumul Credinte primeste premiul Academiei Romane.

1907 — St. O. Iosif publica poezia Rugaciune, prima opera inspirata de rascoalele taranesti, apoi poemul dramatic Legenda funigeilor, scris de el in colaborare cu D. Anghel.

In „Samanatorul" apare prima poezie semnata A. Mirea, pseudonim comun al lui Iosif si Anghel. Urmeaza poemul lor Scrisoarea deschisa a unui melc.

1908 — Rascoalelor taranesti este consacrat poemul 1907, scris de asemenea de Iosif in tandem cu D. Anghel.

Apar volumele lui Iosif si Anghel, Cometa si Caleidoscopul lui A. Mirea.

1909 — St. O. Iosif si D. Anghel scriu poemul dramatic Carmen saeculare, care se reprezinta la Teatrul National din Bucuresti.

Apare volumul de poezii traduse Talmaciri.

Iosif e printre fondatorii „Societatii scriitorilor romani", e membru in comitetul director si bibliotecar.

Impreuna cu Sadoveanu, Anghel si Ilarie Chendi editeaza si scrie revista „Cumpana".

1910 — Vad lumina tiparului culegerea antologica Poezii (1893— 1908) si Caleidoscopul lui A. Mircea.

Se intetesc relatiile intime dintre D. Anghel si Natalia Negru. Drept consecinta, St. O. Iosif se desparte de Natalia Negru, luand sfarsit si colaborarea devenita intre timp fructuoasa Iosif—Anghel.

1911 — St.O.Iosif ia parte la sarbatorile ASTREI din Campia Libertatii de langa Blaj.

1912 — Scriitorul publica articolul Cum scrie Caragiale.

Pregateste pentru tipar volumul Cantece.

Desi bolnav, traduce Wilhelm Tell de Schiller, Visul unei nopti de vara, Romeo si Julietta de Shakespeare, Faust de Goethe.

La moartea lui I. L. Caragiale publica articolul O amintire.

1913 — Intreprinde o calatorie la Brasov.

La 21 iunie se interneaza la spitalul Coltea.

La 22 iunie se stinge din viata. Este inmormantat a doua zi la cimitirul Bellu.

Sursa

Internet 

Toamnă

de Ștefan Octavian Iosif 

Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli

De vânt pe la fereşti,

Tu, suflet plin de griji şi de-ndoieli,

Te-nfiorezi de tristele-i poveşti...

El povesteşte despre moarte foi

Pe care le goneşte ca pe-un roi,

Ca pe-un convoi

De fluturi morţi, şi ţi le aruncă-n geamuri,

El stânge crini, şi roze, şi zambile,

El frânge ramuri,

Şi plânge, şi se tânguieşte zile

Întregi şi nopţi întregi, necontenit.

Acuma stins şi parcă ostenit

Abia suspină,

Ca plânsul violinei în surdină,

Apoi îşi schimbă fără veste tonul

Şi uimit auzi cum suie

Din nou diapazonul

Şi şuieră, şi fluieră, şi vuie,

Şi vâjâie, şi hohotă, şi geme

Într-un amestec înfiorător

De bocet, şi de vaiet, şi blesteme!

Ah, ce frumos, ce potolită vreme,

Ce vac senin fusese până ieri!

Ai fi crezut că firea amăgită

De visul cald al somnoroasei veri,

Aşa bogată-n fermecate vise,

Dormea, dar s-a trezit...

Văzând fugită

Vicleana vară care-o amăgise,

Acum, când înţelege adevărul,

Se zbate ca o mamă părăsită

Şi-n deznădejdea ei îşi smulge părul!...

Ștefan Octavian Iosif (n. 11/23 octombrie 1875, Brașov, Austro-Ungaria – d. 22 iunie 1913, București, România) a fost un poet și traducător român, membru fondator al Societății Scriitorilor Români.