Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai ar fi împlinit 101 de ani 😪
Regele Mihai:
”Poți să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură... dar nu în afara credinței în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta, este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună știință, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supraviețuiască fără credință.
Nu, nu pot să supraviețuiască decât coborând sub condiția umană.
Când lipsește credința, nu mai poți deosebi între bine și rău. Bâjbâi, te rătăcești, azi mergi după unul, mâine după altul și până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.
Aștept o renaștere spirituală nu numai în România, ci și în întreaga Europă. Legile și convențiile nu sunt destul ca oamenii să renunțe le violență. Prin credință chiar datoria față de patrie ți-o îndeplinești mai tare. Eu știu că de nimic nu s-au temut mai mult comuniștii decât de credința oamenilor în Hristos. Ei înțelegeau mai bine decât toți că un om credincios este un rob mai puțin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai așa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecție.”
Mircea Ciobanu – ”Convorbiri cu Mihai I al României”
Majestate să ne ierți
Felicia Feldiorean
Majestate să ne ierți că n-am fost destul de fermi
Că am fost mult prea inerti Majestate să ne ierți!
Să ne ierți că te-am hulit că nu te-am știut iubi
Din istorie te-au scos, din cărțile de copii.
Să ne ierți că nici în școli nu s-a pomenit măcar
De Rege, de Dumnezeu de tot ce ne-ai dat în dar.
Ne-ai iubit și din exil ca pe proprii copii
Dar noi n-am putut vedea, le-a fost frică să revii!
Când te-ai întors înapoi te-au hulit ca pe-un străin
Ca pe-un criminal de rând, comuniștii cei haini...
Suntem singuri suntem triști și ne scufundam plângând
Doamne dacă mai exiști fa dreptate mai curând.
Fa - ne să rămânem vii și să mai avem o stea
Iartă - ne că nu Te-am vrut, iartă - ne Măria Ta! 😥
Regelui Mihai 1 al României din partea unui suflet anonim și trist!
15.12 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu