.jpg)
Gând de noiembrie
Seara primise în dar o melodie, adormise fredonând-o, o așezase pe pernă și o acoperise cu urechea, să o audă numai ea.
Nu dansase demult, nu pentru că nu ar fi avut ocazia, ci pentru că în dans e nevoie de doi, doi pereche. Pașii ei urmau pașii lui, și trupul ei se arcuia doar peste brațul lui, și palmele ei se odihneau doar pe umerii lui. Știa să danseze, dar doar cu el.
De la primele acorduri el se îngrămădea în privirea ei, și ea rătăcea în pădurea din ochii lui.
Dansa, ridică brațul, îl sprijini pe o amintire, se săltă pe vârfuri, să-i poată atinge obrazul, apoi lăsa capul pe pernă, își îmbrățișă genunchii cu palmele, își sprijini bărbia pe ei, și lăsa muzica să o învăluie.
Când s-a trezit cântecul nu se sfârșise, s-a rotit de câteva ori, i-a trosnit glezna, s-a așezat pe marginea patului, a închis ochii și a așteptat să se facă liniște.
Iuliana Stăniloiu Apafi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu