Hai să ne întâlnim aiurea,
Undeva între tine și mine.
O stație în care iarna nu a venit
Și toamna încă pârâie
Printre șinele trenurilor bătrâne.
Să ne vedem acolo.
Tu, venit dintr-un alt timp, obosit,
Eu, cochetă, râzând a așteptare.
A tot ce are inima mai bun.
Primenit, covorul sângelui meu
Va străluci a candoare.
Tu vei zâmbi.
Nu vei mai ști cine sunt.
Nici eu nu cred că te voi recunoaște
Așa rege, așa topit
De valurile unei zile atât de mari,
Atât de... Mare.
Discretă, toamna s-ar da la o parte
De pe cearceafurile mătăsoase
Ale privirilor.
Ne-am îmbrățișa cutremurător
Printre marfare scârțâinde,
Printre femei și bărbați
Ocupate, ocupați,
Printre gânduri, idei sau cuvinte,
Printre minciuni cu sânii plini,
Printre adevăruri vălurite,
Ponosite, simple.
"Vă rugâm feriți linia,
Sosește un tren care
Nu oprește decât dacă
Cuvântul e tăcerea
Pe care calcă limpede
Și apăsat
Iubirea."
Mihaela Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu