Și-n așa singurătate...
A plecat mama și tata și s-a dus trectul meu,
Nu mai vin colindătorii când se naște Dumnezeu...
Nu mai viscolește iarna și troiene nu mai sunt,
Pe sub streașina distrusă, trec fuioarele de vânt.
Buruienile, din curte, nu mai stau pe sub zăpezi
Și-n așa singurătate, nici pe tine nu te vezi!...
Nu mai este drug la poartă, așa cum era odată,
Acum intră și tăcerea, și tristețea, deodată.
Nu mai vin cu traista plină, cum era la colindat,
Ulița îmi e străină și copilul de-altădat'...
În odaia, unde timpul a rămas în voia lui,
Nu mai arde focu-n sobă, nu mai sunt la geam gutui.
Au rămas desperecheate amintiri și bucurii,
Care astăzi, mă întreabă: "Cine ești? De unde vii?
Vezi și tu cum casa-i goală, ca și iarna de ninsori,
Curtea încă mai așteaptă cete de colindatori.
Totu-i învechit și rece, de când mare ai crescut
Și-ai ales singurătatea, ce-ți dă lacrimi împrumut."
M-am trezit ca din visare, lângă mine, cu doi sfinți,
Ce-i asemuiam cu viața și cu dușii mei părinți.
S-a dus mama, s-a dus tata și prin curte e pustiu,
Doar gutuiul de la gard îmi șoptește că-i târziu,
Să mai vin copil acasă, în ajunul de Crăciun,
Să îmi plec sfios genunchiul și binețe să le spun.
Korado
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu