În bradul meu, se stinge lumânarea...
Cărări de stele se răzvrătesc prin vis,
Sub bradul de ajun ca să ajungă...
Pe-un răboj de dor, o lacrimă a scris:
"Târziu"... și-n mine a-nceput să ningă.
Văd două chipuri, cioplite-ntr-un rubin,
Ce-au fost cândva iubire infinită...
Poarta sărbătorii arsă-i de suspin,
Mă bântuie-o dorință ne-mplinită...
M-aplec să-ți sorb ușor, un bob de rouă,
Din ochiul rece, înmarmorat de ierni.
Cu jar de dor, în mâinile-amândouă
Topesc nămeții, ce peste mine-i cerni.
Colindătorii poveștii de Crăciun
Se-apropie la geamul spart, să cânte.
Înstrăinată și-n seara de ajun...
Trosnesc în mine-aducerile-aminte..
În bradul meu, se stinge lumânarea
Și chipul tău se-nvăluie în ceață...
Zborul s-a frânt... pierdută e cărarea...
Crăciunul meu se-mbracă-n flori de gheață!
Doina Moritz
19 decembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu