.jpg)
Istoria cozonacului
Deşi, culinar vorbind, nu suntem atât de renumiţi ca alte naţii, avem, totuşi, cu ce ne lăuda.
Printre motive, cozonacii româneşti, nelipsiţi de pe mesele de sărbătoare.
Cozonacul este o prăjitură tradiţională românească, dar în egală măsură şi un desert bulgăresc (kozunak), sau un produs de patiserie italiană, numit „panettone”.
Indiferent pe ce meridian al lumii este băgat la cuptor, aroma cozonacului se simte mai ales de Paşte şi de Crăciun. În ceea ce priveşte cozonacul românesc, caracteristică este imensa varietate de reţete. Fiecare regiune istorică are o reţetă, după cum si fiecare familie are una, transmisă din generaţie în generaţie. Din punct de vedere al formei, cozonacii pot fi drepţi sau rotunzi, simpli sau împletiţi. Din punct de vedere al umpluturii, deosebim cozonaci simpli sau umpluţi cu nucă, mac, fructe uscate, sau amestecuri. De Paşte, tradiţional este cozonacul umplut cu brânză (asa-numita pască). În Moldova sunt specifici cozonacii rotunzi si înalţi (numiţi babe), neumpluţi, a căror compoziţie conţine până la 20 de ouă, unt, coji rase de lămâie sau/si portocale si stafide. În Ardeal se pregătesc mai ales cozonacii cu mac şi o variantă cu influenţe germane, cu zahăr ars, mult unt si nucă tocată mare.
Cozonacul este, de fapt, o super-pâine, în care se adaugă, pe lângă mirodenii şi lapte, ouă, nucă, stafide şi alte umpluturi. Şi cum nici pâinea, nici cozonacul nu se pot face fără drojdie, înainte de apariţia cozonacului omul a trebuit să descopere drojdia şi aluatul dospit. Preparate din făină de cereale amestecate cu apă şi apoi coapte au fost realizate încă din epoca neolitică, dar de aici şi până la complexitatea cozonacului de azi se află mai mult de 10.000 de ani de istorie… culinară. Secretul stă în drojdia de bere, fără de care nu se poate vorbi despre aluat dospit. Drojdia este unul dintre cele mai vechi microorganisme pe care omul le-a folosit în alimentaţie. Arheologii au descoperit printre ruinele din Egipt, cuptoare pentru copt, precum şi desene făcute acum cel puţin 4.000 de ani, care dovedesc că egiptenii ştiau să facă pâine dospită şi bere.
Este foarte posibil ca primul cozonac să fi fost făcut în Egiptul antic. Probabil că era îndulcit cu miere şi umplut cu seminţe. Grecii au preluat de la egipteni şi interesul pentru bucătătărie, şi drojdia de bere, şi aluaturile dospite. Cu certi-tudine grecii mâncau cozonac. Îl făceau cu miere, stafide şi nucă. Cozonacul grecesc se numeşte plakous. Drojdia şi implicit pâinea dospită şi cozonacul au fost „furate” de la greci de către romani, care au adăugat în cozonac fructe uscate. La început au fost doar două varietăţi numite libumşi placenta, de la cea din urmă venind termenul pasca din prezent. Libum era un cozonac mic, folosit ca ofrandă adusă zeilor. Mai târziu au apărut variante consumate şi de oameni, nu doar de… zei. Placenta, mult mai elaborat, este un cozonac cu brânză, cu stafide şi alune, care era servit împreună cu un vin dulce. Deşi au luat drojdia de-a gata de la greci şi de la egipteni, romanii au fost cei care au descoperit toate posibilităţile pe care le oferă drojdia adăugată aluaturilor, devenind astfel adevăraţii maeştri patiseri. În Evul Mediu brutarii europeni făceau foarte des cozonaci cu fructe uscate, pentru că ţineau mai mult timp.
În Marea Britanie, prima reţetă de cozonac apare într-o carte de bucate în 1718, cu recomandarea de a fi copt în forme lungi şi înguste, recomandare care a rămas valabilă şi în zilele noastre. Francezii, cei care în secolul al XIX- lea au adăugat al treilea fel la masă, „desertul”, sunt cei care au pus în valoare cozonacul, mai mult decât alţii.
Cozonacul se pregăteşte mereu într-un loc cald, ferit de curenți reci de aer
Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei atunci când se prepară aluatul, iar vasul folosit trebuie să fie cald • Drojdia nu trebuie opărită, ci preparată cu lapte căldu] • Aluatul reuşit trebuie să fie lipicios (dar fără să rămână lipit de mâini), elastic şi de consisten]a lobului urechii. Cu cât frămân]i mai mult, cu atât este mai bun • După ce pui cozonacul la copt, nu umbla în cuptor în primele 20 de minute.
Sursa:
http://revistaflacara.ro/istoria-cozonacului
Foto: Corina Roth...cozonaci făcuți de mica mea dragă....❤
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu