Amintiri de iarnă
din vol. Poeme trăite
În nopțile când vântul bate tare
Și geamul meu e plin de fulgi de nea,
Când greutatea amintirii e mai mare
Și când imagini rătăcite-s pe perdea...
Mă-ntorc cu drag în vechiul meu sătuc,
La casele cu hornuri fumegând alene,
La copilașul ce visează în pătuc
Și la bunica cea cu stropi de ani în gene.
La gura sobei, un bunic își umple pipa
Cu amintiri și cu visări de haiducie -
Ce-ar fi, acuma să se-ntoarcă clipa
Când hoinărea cu calul alb pe lângă vie ?
Afară vântu-nvăluie zăpada moale
Și cărăruile sunt toate înghețate.
De ce mi-s gândurile așa de goale
Și amintirile așa de-ndepărtate ?
Aș vrea să schimb furtunile și jalea,
S-aduc pe lume tihna de-altă dată !
Cu glas de săniori să umplem valea,
Să primim iarna albă, nepătată .
Mici zvonuri de colind îmi zguduie visarea,
Mă uit pe geam și văd copiii zgribuliți.
Ce minunat vuia în sat la mine valea
Și cât de așteptați eram...și ce doriți !
Nu mai primește lumea colindări
Și nu-i așteaptă nimeni cu dorință,
Acum sunt alte griji, alte purtări,
Se pierd tradiții cu bună știință...
E trist românul și-i lipsit de vlagă,
Se pierde-n timpul plânsurilor grele.
Doar Dumnezeu ne mai așteaptă-n slavă-
Să ne mai scoată EL doar din durere !
Elena FOGHEL 10 Decembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu