"învață-mă și-n somn să-ți aflu pasul
printre sticloase zgomote de ploi,
să mă trezesc în liniștea iubirii
și să te smulg plecarii înapoi.
învață-mă, te rog, ecoul clipei
sub palma ta când aripile-mi cresc,
să nu mai pot uita numele zilei
în care-am început să te iubesc.
învață-mă să cred, să râd, să semăn
lumină-n jur, în sufletu-mi și-n tine,
din piatră dăltuiește-mă miracol
sub despletirea zărilor senine.
când ștergi de zgomot gândurile noastre,
cărările-ți de dor de depărtări,
șoptește-mă de dincolo de vorbe,
iubește-mă și nu pune-ntrebări.
învăță-mă-nceputul și sfârșitul
silabisind ca doi copiii netoți,
fă bucuria vieții să triumfe
peste-nt
âmplări ce date ni-s de sorți.
învață-mă să uit pustiul lumii,
ecoul rănii îndelung gustat,
învață-mă iubirea fără capăt
că asta nimeni nu m-a învățat."
Nina Tărchilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu