Povestea frunzei
Cornelia Ecaterina Mesaru
Stau peste o carte aplecata
si deodata
ganduri prind tampla să -mi străbată
frunza-i din ce in ce mai rara
am intrebat-o pe una asa-ntr-o doara
intr-o seara
de unde-și trage seva dara ?
din bogăția pământului,
din căldura soarelui,
din mangaierea vantului
din ploii?!?
din norii negrii si greoi
raspunde-ti frunze voi
si-n fosnet, starnit taraboi
isi atinteste ochii vioi
si-a răspuns una mai timidă:
insemnata de o omida
- Din iubirea oamenilor!
-Cum așa? bangui eu incetisor
- Înverzesc odată cu iubirea lor
a oamenilor
pălesc cu trecerea ei,
valabil si pentru voi femei
îngălbenesc și cad atunci
nauca, ca oamenii-s uituci
când iubieea se stinge!
tot raul ma atinge
-Dar iubirea din oameni nu se stinge niciodată!
ii spun frunzei aproape lesinata
-Nu, dar uneori oamenii
au nestatornicii
uită cum să iubească!
asa e firea omeneasca
Simplu și necondiționat!
si frunza luata de vant a plecat
povestea ei s-a terminat



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu