Eco-uri
Uneori am impresia că nu anii trec, ci noi trecem prin ei cu ochii închiși. Totul pare o fugă către ceva, departe de altceva, și uităm să ne oprim, să respirăm, să simțim. Suntem mereu pe drum, dar rareori acasă în noi. Așa ajungem să credem că timpul ne scapă printre degete, când, de fapt, noi suntem cei care nu știm să-l ținem în palmă.
Viața nu e nici bună, nici rea. Ea doar ne arată rezultatul pașilor noștri. Fiecare alegere are un ecou, iar ecourile alea se întorc, uneori blând, alteori tăios. Când nu ne place ce vedem, dăm vina pe destin, dar adevărul e că drumul pe care mergem e făcut din propriile noastre pietre puse una peste alta.
Și oamenii... da, ne dor uneori. Dar nu pentru că ar fi răi, ci pentru că îi îmbrăcăm în vise și îi urcăm prea sus în inima noastră. Ne e dor să fim înțeleși și iubiți, așa că dăm prea mult, prea repede. Iar când ne lovim de realitate, spunem că ne-au dezamăgit, deși, de cele mai multe ori, dezamăgirea vine din proiecțiile noastre, nu din faptele lor.
Trăim grăbiți, convinși că pierdem timpul dacă nu facem mereu ceva. Dar, în goana asta, pierdem exact ce contează , liniștea de a fi, clipa de acum, gustul vieții trăite fără scop. Timpul nu e dușmanul nostru. Doar noi uităm cum să-l iubim.
Eco-uri



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu