SCRISOARE CĂTRE
GHEORGHE ZAMFIR
de Adrian Păunescu
Când fragede frunze îți urcă pe mână
Și verdele verii reintră-n delir,
Un nai se ridică-n pădurea română,
Hai, vino și cântă-ne, Gheorghe Zamfir!
Aici este binele, unde e greul,
Aici sunt ai tăi, în mirifici Găești,
Aici, peste noapte, în somn, Ateneul
Întreabă clădiri dimprejur unde ești.
Primit-am scrisoarea ta tulbure, frate,
Ce-i scrisă cu roșu, sub umărul stâng,
Hai, vino și cântă de tot și de toate,
Că-n nai, ochii neamului nostru mai plâng.
Prin țevi infernale, de-o sfântă tandrețe,
Plătim universul să cânte cu noi
Și-ncet și pământul începe să-nvețe
Cu tine, un drum către Pan, înapoi.
Uitând de urzeli, vino, Gheorghe și cântă,
Și calcă invidii și orișice rău,
Că țara e una, că țara e sfântă,
Și vino și cântă poporului tău.
Desigur acasă la noi nu e raiul,
Desigur acasă la noi e și greu,
Purifică-n lacrima mamelor naiul,
Să cânte iubirea și dorul, mereu.
Mi-ai scris că ți-e dor să te-ntorci către vatră,
Acasă la tine să cânți liniștit,
Pădurea valahă începe să-ți ceară
Impozit pe naiul ce i l-ai răpit.
Să cânți pentru-ai tăi ți-e acum datorie,
La care atâtea dovezi pot să-nșir,
Pădurea română îți murmură ție:
Hai, vino și cântă-ne, Gheorghe Zamfir.
Iunie 1983.
La mulți ani!🌹🌹🌹



.jpg)





Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu