CORINA-ROTH

 Povestea cireșelor🍒 🍒 🍒

Demult, foarte demult, exista o țară minunată cu multe coline (dealuri), pe care locuitorii cultivau diferiți pomi fructiferi. Oamenii îngrijeau pomii cu multă dragoste și grijă. Primăvara pomii înfloreau, iar vara făceau fructe, răsplătind  dragostea acestora. Copiii erau fericiți când mâncau fructele delicioase!

În acest mic rai, trăia singură, Cireșoaia, o femeie rea și ciudată. Casa ei era așezată în vârful unei coline, avea ziduri de piatră înalte și nimeni nu putea să vadă nimic din curtea ei. Dar în fața casei creştea un pom înalt cu coroana mare, cu multe ramuri, care rodea fructe deosebite. Nimeni nu știa unde a găsit femeia sâmburii din care a crescut pomul pentru că ea păstra secretul.

Primăvara, pomul făcea niște flori cu petalele albe și gingașe (delicate, fragile). După ce acestea se scuturau, pe ramuri rămâneau nişte bobiţe mici şi verzi care atârnau perechi la capătul unor codiţe lungi şi subţiri. Apoi creşteau, până când primeau o culoare la fel ca sângele, miezul devenea cărnos şi zemos cu un gust dulce şi aromat de-ţi lăsa gura apă (făceau poftă). Oamenii le numeau cireşe, după numele femeii.

La începutul verii, în iunie, cireșele erau primele fructe coapte. Femeia vindea scump cireșele și câștiga mulți bani. Cu banii construia mereu mai înalt gardul de piatră pentru ca oamenii să nu vadă cireșul din curtea ei.

Lângă casa Cireșoaiei, era o căsuţă sărăcăciosă. Aici trăia o familie foarte săracă, cu mulți copii. Mama lor a murit și de copiii mici avea grijă sora lor mai mare. Tot satul ajuta pe ei și primeau mâncare destulă, dar copiii ar fi dorit să guste cireșele. Femeia cea rea nu le-a dat niciodată.

Într-o zi Cireaşoaia s-a îmbolnăvit. Nu avea pe nimeni care s-o îngrijească. Oamenii  treceau nepăsători pe lângă poarta ei, închisă cu șapte lacăte și se gândeau toți că femeia a primit pedeapsă pentru răutatea ei.

Sora cea mare cu suflet bun avea milă de femeie. În fiecare dimineaţă îi lăsa în fața porții apă și o bucățică de pâine.

După câteva zile femeia a început să lase la poartă câte un pumn de cireşe pentru fată și frații ei. Aceștia au fost foarte bucuroși și împărţeau egal boabele şi le mâncau încet, ca să nu se termine repede.

Într-o seară, când fata se întorcea de la lucru, a găsit-o pe Cireşoaia în poarta casei. Femeia i-a dat un coş mare, plin cu cireşe și i-a spus să aleagă pe cele cu codiţele unite perechi şi să pună cercei la urechile fraţilor ei. Apoi, a învățat-o pe fată cum să crească un pom cireș.

Fata a luat coşul, i-a mulţumit bătrânei și a plecat acasă. A făcut cum a învățat-o Cireșoaia. A pus în pământ sâmburii din cireșele-cercei și a udat în fiecare zi cu apă din fântână. După câteva săptămâni din sâmburii puși în pământ a ieșit o plantă mică, care a crescut și a devenit un cireş mare, frumos şi plin de fructe. Toți frații au mâncat pe săturate și au pus cercei din cireșe. În fiecare dimineață, sora cea mare pleca de acasă cu câte un coş plin cu cireşe și dădea tuturor copiilor din sat și îi învăța cum să crească pomi-cireș. În scurt timp, colinele s-au umplut cu pomi-cireș şi copii au pus cireşe cercei la urechi.

Țara a primit numele de Țara Cireșelor. Vestea s-a răspândit dincolo de țară. Au venit acolo oameni din toată lumea și plecau cu câte un coş cu cireşe, pe care îl primeau fără bani, împreună cu secretul înmulțirii minunatului pom. Cireşul a devenit faimos şi s-a răspândit în lumea largă. Luna iunie, în care se coc cireşele, a fost numită Cireșar.

Cu timpul oamenii au uitat povestea cireşului, dar a rămas până acum bucuria copiilor, care şi acum îşi pun cireşe cercei de cireșe la urechi…!

Sursa: 

http://ailg.ro/poveste/legenda-cireselor/