CORINA-ROTH

 A așteptat marea iubire a vieții sale timp de 41 de ani.

Și a iubit-o aproape 45.

Iar când ea a plecat din această lume, părea că menirea esențială a existenței lui se încheiase.

James Stewart era întruchiparea visului hollywoodian. Înalt, nobil, sincer, laureat al Premiului Oscar și, pe deasupra, erou de război — pilot de bombardier care zburase în misiuni de luptă deasupra Germaniei naziste.

Și, totodată, cel mai râvnit burlac al vremii sale.

Avusese idile cu Ginger Rogers, Marlene Dietrich și Olivia de Havilland. De câteva ori fusese chiar pe punctul de a cere în căsătorie. Dar, de fiecare dată, ceva lăuntric îi șoptea: nu este ea. Nu este omul lui.

În 1947, avea 39 de ani. Prietenii începuseră să se îngrijoreze serios, iar cronicarii mondeni țeseau ipoteze dintre cele mai năstrușnice.

Dar Jimmy pur și simplu… aștepta.

În seara de Crăciun, câțiva cunoscuți aproape că l-au smuls cu forța din singurătate și l-au dus la o petrecere. Și acolo a văzut-o pentru prima dată pe ea — Gloria Hatrick McLean.

O blondă cu o eleganță uimitoare, calmă, aproape suverană.

Divorțată.

Mamă a doi băieți.

Prima lor conversație a fost un dezastru desăvârșit.

El se încurca în cuvinte, spunea vrute și nevrute, iar după întâlnire a plecat convins că își ruinase cu propriile mâini singura șansă alături de cea mai extraordinară femeie pe care o întâlnise vreodată.

Dar nu era omul care să renunțe.

După luni întregi de întrebări discrete, puse prin intermediul cunoștințelor comune, celebrul Gary Cooper și soția sa i-au invitat pe amândoi la cină.

De data aceasta, Jimmy și-a regăsit stăpânirea de sine.

A ascultat cu atenție.

A glumit mult.

Iar ea l-a făcut să se simtă din nou el însuși.

Exista însă un singur obstacol — ciobănescul ei german, pe nume Bello, îl detesta cu o sinceritate dezarmantă.

„Mai întâi a trebuit să câștig bunăvoința câinelui”, avea să-și amintească mai târziu Stewart, zâmbind.

Fripturile suculente, răbdarea îngerească și disponibilitatea de a îndura indiferența și-au făcut, în cele din urmă, datoria.

Abia atunci a îndrăznit să-și deschidă inima în fața Gloriei.

În ziua în care a împlinit 41 de ani, a cerut-o în căsătorie.

Ea a spus: „Da”.

S-au căsătorit pe 9 august 1949. În fața modestei biserici îi așteptau sute de admiratori — toți voiau să-l vadă pe bărbatul care, dintre mii de ispite, alesese până la urmă iubirea adevărată.

Jimmy nu a luat-o pe Gloria doar de soție — a devenit, din prima clipă, și tată, adoptându-i pe cei doi băieți.

În 1951 li s-au născut două fetițe gemene. Nașterea a fost foarte dificilă pentru Gloria, iar ea a petrecut o vreme în spital.

Jimmy i-a fost alături cât de des i-a stat în putință. În amintirile celor care l-au cunoscut, această trăsătură revine mereu: devotamentul său tăcut, aproape jertfelnic, față de cei pe care îi iubea.

Au trăit fără ostentație.

O casă obișnuită în Beverly Hills.

O mică grădină de legume lângă locuință.

Slujba de duminică la biserică.

Cine tihnite alături de prieteni apropiați.

Într-un oraș vestit pentru iubiri zgomotoase și divorțuri dureroase, căsnicia lor era socotită una dintre cele mai trainice din Hollywood.

Au crescut împreună patru copii.

„Dumnezeu mi-a trimis atâtea binecuvântări în viață”, spunea Jimmy. „Gloria și copiii sunt cea mai mare bucurie a mea. A fost, cu adevărat, o viață minunată.”

Apoi, la ușa lor a bătut o durere de negrăit.

În 1969, fiul lor Ronald, locotenent în Infanteria Marină, a murit în Vietnam. Avea doar 24 de ani.

Ar fi putut să nu plece la acel război. Dar noțiunea datoriei însemna pentru el la fel de mult cum însemnase și pentru tatăl său.

Această rană nu s-a închis niciodată cu adevărat.

Și totuși, au rămas în picioare.

Împreună.

Aproape 45 de ani — fără scandaluri răsunătoare, fără bârfe murdare, fără drame oferite presei.

Doi oameni care, zi de zi, se alegeau din nou unul pe celălalt.

La 16 februarie 1994, Gloria s-a stins din cauza cancerului pulmonar.

După moartea ei, Jimmy parcă s-a desprins de viață.

Aproape că nu mai accepta premii.

Refuza invitațiile.

Își petrecea mult timp acasă, în tăcere, printre lucrurile și amintirile care îi vorbeau încă despre Gloria.

Cei apropiați spuneau că nu era doar dor. Era sentimentul unui om care nu pierduse o parte din viață, ci însuși centrul ei.

Pe 2 iulie 1997, James Stewart a murit în aceeași casă în care trăise, alături de soția sa, decenii fericite, înconjurat de copii. Avea 89 de ani.

Nu a alergat după nemurirea de pe ecran.

A căutat sensul vieții.

Și se pare că l-a găsit în cei aproape 45 de ani petrecuți lângă femeia pe care o așteptase întreaga sa viață de adult.

Căci, uneori, cel mai important rol al unei vieți este pur și simplu acela de a ști să iubești cu adevărat.

     Marcus de seară