Tot aud cântând o mare
Nesfârșită era vara,
îmi citeai din zodiac,
luam cu noi numai chitara
și o sticlă de coniac!
Îți făceam din valuri scară
către-un cer de început,
unde timpul nu mai are
nici sfârșit și nici trecut!
Râdeam lumii în picioare,
desculți, tineri și haini,
lăcrimând de atâta soare
printre spini și mărăcini!
Tu țineai cerul în palmă
ca pe-un fruct abia cules,
și-l mușcam pe rând din teamă
că se rupe neînțeles!
Îți spuneam că lumea doare
doar când uiți să o iubești,
și că-n fiecare floare
stau ascunse trei povești!
Nici n-aveam nevoie, poate,
de palate sau de bani,
încăpeau visele toate
într-o vară dintre ani!
Vezi tu, vara aia mare
nu s-a dus, s-a prefăcut
într-o rană care doare,
și mă ține în trecut!
Azi din orice depărtare,
când mă-ntorc spre ce-am avut,
tot aud cântând o mare
dintr-un timp care-a tăcut!
Și mă doare peste fire
tot ce n-am putut rosti,
ca o ultimă iubire
ce nu știe-a se sfârși!
Bună să vă fie inima, frumoasă să vă fie vara, oameni dragi!
Măriuca (Ana-Maria Tudorache)
haihui pe la mare, iulie 2026x



.jpg)






Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu