.jpg)
Legendele cucului
Una dintre legendele bucovinene spune că pasărea numită cuc, nu este adevăratul Cuc, ci soția acestuia, Sava. Cucul cel adevărat era o minunăție de pasăre cu penele de aur. Într-o zi, el a prins-o pe Sava iubindu-se cu Privighetoarea, și neînțelegând ce a vazut ea la pasărea cea micuță cu pene terne, a părăsit această lume și pe Sava, spunându-i doar că dacă o vrea vreodată să-l caute, să o facă de la Blagoviștenie (Buna Vestire) până la Sânziene și apoi, dacă nu-l va găsi, să nu-l mai caute. De atunci, Sava îl caută neobosită în fiecare an, poposește pe câte o crenguță, strigă de câteva ori numele soțului său Cucu, și apoi pleacă mai departe, că nu-i timp de pierdut până de ziua Sânzienelor.
O altă legendă spune că odată, era un împărat care avea doi feciori frumoși și voinici, pe nume Cucu și Ștefan. Împăratul, plecând la razboi, le-a lasat vorbă că dacă nu se va mai întoarce viu acasă, pe tron îi va urma fiul său Cucu. Împăratul a murit, Cucu a fost uns împarat în locul lui, însa între cei doi frați a început să mocnească invidia, și oricât încercă mama lor să-i împace, nu reuși. De necaz, îi blestemă cu limbă de moarte ca Dumnezeu să-i despartă pe cei doi frați, unul la răsărit și celălalt la apus, și să nu le fie scris să se mai întâlnească vreodată, oricât s-ar strădui. După un timp, fraților le păru rău că se dușmăniseră și încercară să dea din nou unul de altul, dar în zadar le fu truda. Mama lor, văzându-i că se iartă unul pe altul, dar neputând desface blestemul, rugă totuși zmeii să-i prefacă pe cei doi feciori în păsări ca să se poată căuta unul pe altul. De atunci, Ștefan, fiul care a rămas prin părțile noastre, îl strigă în fiecare primăvară pe fratele său Cu-cu, iar acesta, îi răspunde din colțul său de lume, „Ștefan!”.
Tot așa, se mai spune că Ion avea un frate, pe nume Cucu și amândoi, săraci fiind, au plecat în lume să-și facă un rost. Trecând printr-o pădure, cei doi flăcăi se întâlniră cu un lup și speriați fiind, o luară la goană, fiecare în altă parte. Către înserat, Ion se mai domoli și începu să-și caute fratele, strigându-l într-una: Cucu!...Cucu!...Cucu!...
De la o vreme, Sfântului Petru i se făcu milă de bietul băiat și îl rugă pe Dumnezeu să-l transforme în pasăre ca să-i fie mai ușor lui Ion să-și caute fratele. De atunci, Ion își strigă neîncetat fratele, de la începutul primăverii și până la Sfântul Petre.
Sursa:
https://www.facebook.com/297499470424259/posts/297645480409658/
Foto:Facebook
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu